Cornelia Jora provine dintr-o familie cu idei tradiționaliste. Bunicul a fost preot, tatăl a absolvit facultatea de teologie din Cernăuți, apoi a urmat și Facultate de Istorie-Filosofie din Iași, ajungând profesor. Unchii și mătușile au fost fie preoți, fie cadre didactice. Cum era să urmeze Cornelia alt drum decât cel presărat cu cărți?
A absolvit liceul ”Roman-Vodă” în 1970, după care Facultatea de litere din București, secția Biblioteconomie, și s-a întors la ”Roman-Vodă”. În 1975, era singurul bibliotecar calificat din județul Neamț, ceea ce a determinat numirea ei ca șef al Cercului Bibliotecarilor din județ, funcție pe care a deținut-o timp de 42 de ani, chiar și după ce s-a pensionat. La ”Roman-Vodă”, foștii ei profesori, adevărați corifei ai învățământului, i-au devenit colegi: Alexandru Cojocaru, Gh. A.M. Ciobanu, Elena Teodorescu, Alice Stanciu, Elena Popescu, Lidia Corduneanu, Paula Gălățeanu, Ovidiu și Natașa Rusu și Gheorghe Mihalcea, care a fost și director al liceului mulți ani. Cornelia Jora crede că, dacă a avut parte de o carieră de succes, aceasta se datorează în primul rând profesorilor și, mai târziu, colegilor ei.
S-a născut într-o școală. Părinții ei aveau locuință de serviciu la Trifești, lângă Roman, unde tatăl ei era directorul școlii, iar locuința de serviciu era în aceeași clădire (într-un capăt) cu școala. Cornelia a fost adusă pe lume de moașa satului, în noaptea de Sfântul Gheorghe și crede că a fost predestinare, fiindcă (din 1995 încoace, e drept) la 23 aprilie se sărbătorește Ziua Internațională a Bibliotecarului, concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor. Tatăl Corneliei avea o bibliotecă serioasă, dar bunicul îl întrecea, fiindcă avea o încăpere destinată a fi bibliotecă și acolo se găseau multe cărți cu caracter bibliofil, dintre care Cornelia își amintește Operele complete ale lui Sadoveanu, legate în piele.
Pe vremea când era elevă, în clădirea care fusese locuința directorilor liceului – și al cărei prim locatar a fost Calistrat Hogaș – funcționa un soi de centru cultural: o mică expoziție cu istoria liceului, un cenaclu literar, seri culturale. Cu timpul, nemaifiind locuită, clădirea s-a degradat. A fost visul Corneliei Jora să amenajeze aici un muzeu al liceului ”Roman-Vodă”. Și a reușit, într-un final, când s-au accesat fonduri și s-a restaurat imobilul. ”Eu, când am pornit cu ideea organizării unui muzeu, am fost mai întâi mânată de disperarea că această clădire se ruinează complet și se prăbușește”, își amintește Cornelia. ”Și e o bijuterie arhitectonică, proiectată de același arhitect, Constantin Băicoianu, care a proiectat și clădirea liceului. Apoi, mai eram îngrijorată, fiindcă eu ajunsesem să dețin adevărate comori culturale și istorice, documente, fotografii, cărți, obiecte ale și de la foști profesori și elevi, care, toate, aveau legătură liceul și care scriau, de fapt, istoria sa. Am reușit să-l sensibilizez pe primarul de atunci, dl. Leoreanu, pe care îl cunosc de mic, fără sprijinul căruia muzeul n-ar fi existat, și, așa, clădirea a căpătat destinația de muzeu și i-am dat numele de Casa Hogaș”.
Studentă fiind, în urma unui ”casting”, Cornelia Jora a fost aleasă manechin în echipa Zinei Dumitrescu și a încheiat un contract cu firma producătoare de ciorapi de damă Adesgo. Dar, copil crescut de cadre didactice și preoți, a telefonat imediat părinților pentru a-i înștiința. A urmat ceea ce era de așteptat, o reacție mai mult decât adversă: ”Tu, fiică de profesor și nepoată de preot, să faci așa ceva?! Nici să nu te gîndești! Vino acasă imediat!”. Și cariera de manechin a Corneliei s-a încheiat înainte de a începe.
Foarte curând după angajarea, prin repartiție, la ”Roman-Vodă”, Cornelia l-a cunoscut pe actualul ei soț și, ”până m-am dezmeticit, eram deja căsătorită”, își amintește ea. Peste un an, era însărcinată, în ultima lună, dar venea la școală cu aceeași conștiinciozitate. Într-o zi, începuseră durerile și Cornelia îi spunea contabilei că s-ar duce acasă, fiindcă nu se simte bine. Atunci a apărut directorul liceului, Gheorghe Mihalcea, care, dintr-o intuiție nemapomenită, a trimis-o, cam ”pe sus”, la maternitate. În următoarele minute, a născut ușor un băiat și s-a gândit atunci că, dacă mai întârzia un sfert de oră, ar fi născut în liceu. S-ar fi repetat istoria nașterii într-o școală, de la mamă la fiu.
În 2014, Cornelia Jora a suferit o operație, destul de dificilă, de hernie de disc. După, i s-a recomandat să stea o lună la pat și, apoi, să încerce, câte puțin, să umble. Dar, nu s-a împlinit luna și Paul McCartney concerta la Viena. Pe vremuri fană asiduă a Beatles-ilor, Cornelia n-a conceput să scape ocazia, așa încât a mers la concert, cu fiul ei, și acolo… ”Am cântat, am plâns, am râs, m-am bucurat și m-am zbânțuit cu toată lumea, deși purtam un fel corset”. Și, dacă tot plecase din țară, a făcut o excursie mai lungă, prin Germania, în special în Bavaria, de unde se trăgea una din bunicile ei.
Își simte sufletul tânăr, poate și de aceea a avut – și are – relații foarte bune și foarte firești cu elevii. Nu i-a putut ea convinge pe toți să citească, dar măcar le-a dat niște sfaturi. ”Bibliotecarul trebuie să aibă cunoștințe enciclopedice, dar și veleități de psiholog”, crede Cornelia, ”ca să-ți dai seama, de cum a intrat omul în bibliotecă, după ce a venit. Trebuie să aibă și foarte bune aptitudini de comunicare, altminteri nimeni nu-i mai trece pragul”.
După atâția ani petrecuți în ”Roman-Vodă” – patru ca elevă și încă de zece ori pe atâta ca bibliotecar -, Cornelia Jora este veriga de legătură între generații, între altele ocupându-se de toate întâlnirile de promoții. ”De când mă știu eu în «Roman-Vodă» nu am lipsit de la nicio întâlnire de promoție. De când am deschis muzeul, absolvenții vin aici și se programează, ca să nu se suprapună întâlnirile. Acum trei ani, de exemplu, am avut 16 întâlniri de promoție, am avut și trei într-o zi. Se consultă cu mine, fiindcă doar eu am mai rămas din vechea generație, de pe vremea când erau ei elevi. Și nu există întâlnire de promoție care să nu se termine cu vizitarea muzeului, fiindcă aici își regăsesc amintirile din liceu. Iar unii – foarte interesant, dar, cum pe atunci nu exista nici muzeul și nici internetul – nu cunosc prea multe din istoria liceului. De pildă, am avut absolvenți care au fost surprinși să afle că, prin băncile acestui liceu, au trecut Garabet Ibrăileanu, Mihail Jora, Cezar Petrescu, Max Blecher, Virgil Gheorghiu, D.D. Botez, Jean Mihail, Virgil Petrovici, ca și foștii lor mari profesori”.
Drept consecință, de ceva vreme încoace, primele ore de dirigenție ale claselor a IX-a se țin în muzeu.
Nu este o feministă convinsă. ”Eu nu cred că femeia reprezintă totul. Femeia are păcatele ei. Mai ales cÂnd ocupă o funcție de conducere. Femeile sunt ușor influențabile și mai întotdeauna acționează subiectiv. O parte dintre ele nu au capacitatea necesară de a se bucura de succesul altei femei. Vai de capul celor care arată într-un fel și mai au și ceva în cap… existența lor e o continuă luptă pentru supraviețuire. Și asta o spun din propria experiență. Am avut de suferit din cauza unor femei și am fost rănită, dar mi-am spus că nu pot să plac tuturor”.
Are o familie frumoasă și reușită. Un soț iubitor și bun, un copil foarte reușit, căsătorit la rândul lui. Este, fără îndoială, meritul ei în clădirea acestei familii, merit care vine și din aplecarea permanentă asupra tinerilor, cu intenția canalizării intereselor lor în direcțiile benefice. Ea a încercat tot timpul să transmită elevilor care treceau pragul bibliotecii ori muzeului așa-numitul ”spirit roman-vodist”, în fond mândria de a te forma într-o instituție de mare prestigiu.
Acum, de când e pensionară și se ocupă doar de muzeu, este mai preocupată ca oricând să-i facă pe elevi să fie mândri de școala lor: ”Nu sunt absurdă, îmi dau seama că nu toți vibrează la fel, dar, dacă dintr-o clasă de 30 de elevi, măcar jumătate văd că sunt ușor îngândurați, înseamnă că scopul meu este atins. De altfel, și cât am fost în bibliotecă, eu am iubit elevii ca pe proprii mei copii. Îi obișnuisem să-mi lase un bilet cu solicitările lor: avem de făcut un referat cu tema… sau un studiu de caz pentru… Eu nu numai că le pregăteam cărțile, dar le și fișam: pagina, paragraful. Ei erau foarte mulțumiți, fiindcă adeseori nu prea aveau timp de căutat, și astfel, cu fișele mele, ei extrăgeau ce le trebuia și asamblau materialele”.
Biblioteca CN ”Roman-Vodă” numără, în prezent, 80.000 de volume. Este cea mai mare bibliotecă școlară din Moldova și a doua din țară. Meritul Corneliei Jora este de a fi sensibilizat foarte mulți profesori, foști profesori și mulți absolvenți ai liceului să doneze cărți. Se întâmpla în anii când alocarea de fonduri pentru achiziția de cărți era minimă. Profesorul Gh. A.M. Ciobanu, de exemplu, a donat 4.000 de volume; profesorul Alexandru Cojocaru a donat 2.000 de volume; Anca Poplicher, fostă elevă, acum profesor universitar în SUA, a donat piese de mobilier pentru muzeu și 2.000 de volume; profesoara Anda Minea a donat 1.500 de volume.
* Înainte de 1990, sâmbăta nu era zi liberă, elevii învățau deci. Biblioteca trebuia să funcționeze și ea. Ș, când toată lumea abia aștepta să plece acasă, inclusiv bibliotecara, cine venea să o roage să mai rămână, ca să facă repetiție formația de muzică ușoară? Laurențiu Leoreanu, primarul și deputatul de mai târziu, care era baterist în formația școlii. ”Un băiat foarte isteț și perseverent”, își amintește Cornelia, ”Genul acela pe care, dacă îl dai afară pe ușă, el intră pe geam… Cum s-a și întâmplat odată, când am lăsat ferestrele deschise…”
Dan AILINCĂI
