Ziua de 9 martie – Mucenicii, Măcinicii, Sfinții sau Sâmții – este un exemplu de împletire a semnificațiilor religioase creștinești cu cele laice, strict practice, datorită plasării ei la început de sezon agrar.
În această zi, marcată în calendarul religios cu o cruce neagră, se prăznuiesc cei patruzeci de creștini martirizați în Sevastia. În amintirea lor, dar și pentru că sărbătoarea religioasă s-a suprapus peste un străvechi cult al morților, femeile pregătesc colaci denumiți ”măcinici” sau ”sfințișori”. De asemenea, astăzi se împart patruzeci de pahare de vin, pentru sufletele răposaților și sporul casei.
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia, prăzniți pe 9 martie, erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei – Chirion, Candid și Domnos – erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320 d.H., aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte, prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat, însă, locul un soldat. În aceea noapte, s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul creștin.
* Pornitul plugului de primăvară
Mucenicii sau Sfinții constituie, în mentalitatea populară, un prag al primăverii, de aceea, prin anumite acte magice, copiii invocă soarele și timpul cald. În unele zone, țăranii ”bat pământul cu maiele”, ca să ”descuie vara” sau înfig toporul în pământ, strigând: ”Ieși vară, bagă-te iarnă! Tună ger și ieși căldură!”
Acestea sunt formule similare invocării altor fenomene meteorologice personificate, despre care se crede că se supun, ascultătoare, micilor ”vrăjitori”, căci ei sunt înzestrați cu forțe divinatorii, în virtutea vârstei lor candide.
Odinioară, cea mai importantă activitate ce debuta, fie și simbolic, la 9 martie, era ”Pornitul plugului”, un an nou al agricultorilor.
O formă arhaică a acestor ofrande este cea păstrată în unele sate. ”Turta de Sâmți” este o azimă rotundă, pe care se imprimă, cu o ”țăghie”, patruzeci de mici cercuri. Preparată de femeile bătrâne din casă, ea se împarte între toți membrii familiei, apoi resturile și firmiturile se dau păsărilor de curte, se amestecă în nutrețul vitelor și se anină de stupi.
Această pâine specială amintește de valențele creștine ale zilei doar prin modul de preparare, aluat nedospit, și prin numărul ce-i evocă pe martirii din Sevastia.
Practicile mărunte erau săvârșite, ca și la alte sărbători, de gospodarii înșiși și asigurau nu numai purificarea uneltelor și animalelor, prin afumarea cu tămâie și stropirea cu agheazmă, lipirea lumânărilor aprinse între coarne, ci și o continuare și o multiplicare a belșugului din anul anterior. Plugarii gustau din ”colacul de Crăciun”, apoi restul era aninat în coarnele boilor, alături de primele spice secerate.
* Tradiții pierdute – Ritualul semănatului de Mucenici
Ca în orice moment de prag, de trecere dintr-un anotimp în altul, oamenii satelor de altădată credeau că tot ce se face acum are valoare premonitorie. Ei considerau că forțele binelui și cele ale răului hălăduiesc laolaltă.
În zilele premergătoare ”pornitului plugului”, bărbații păstrau o desăvârșită curățenie sufletească și trupească, iar în zorii zilei se primeneau cu cele mai alese haine de sărbătoare și rosteau o rugăciune, trăgeau prima brazdă în bătătura casei, apoi porneau spre țarină, în hotarele satului.
Spre a fi ferite de strigoii de mană, animalelor li se legau în coarne, cu ”strămătură” roșie, sare descântată, pelin și iarba-vântului.
Semănatul implica, adesea, gesturi de protecție și rugăciuni – descântece cu rol stimulativ, făcute în virtutea tradițiilor milenare. Semințele se amestecau cu firmituri din colacul miresei, rostind formula: ”Cum se adună lumea la nuntă, așa să se adune clăile dese!” Apoi, cele dintâi erau aruncate cât mai sus, ca să crească holdele înalte, cu ochii închiși, pentru ca păsările cerului să fie oarbe și să nu le descopere, sau chiar în drum, ca să crească atâtea tulpini de porumb câți călători vor trece prin locul acela.
Aceste tradiții sunt, azi, în bună măsură, uitate, dar ne vorbesc despre o relație profundă a omului cu forțele tainice ale Universului, cu Dumnezeu, bazată atât pe cunoașterea ritmurilor naturii și pe respectarea unor prescripții de muncă, menite să-i asigure ”pâinea cea de toate zilele”, cât și pe încercarea de a comunica prin rit, prin sacru, cu acestea, pentru a și le face favorabile.
* Obiceiuri și tradiții de Mucenici
Se poate afirma că, în Calendarul popular românesc, ziua praznicului Sfinților 40 Mucenici este cea mai importantă din luna martie.
În vechime, începând cu 9 martie, se sărbătoreau Zilele Moșilor. Oricum, ziua de 9 reprezenta ultima din șirul Zilelor Babelor, care erau ținute în popor.
În această zi, se gătesc ”mucenicii”, 40 la număr. În funcție de zonă, ei mai sunt denumiți ”măcenicii”, ”sfinții” sau ”sfințișorii”. Aceste denumiri descriu colăceii învârtiți sub forma cifrei 8, unși cu miere și tăvăliți prin nucă uscată.
În Moldova, colăceii denumiți sfinți se fac din aluat de cozonac și se coc la cuptor. În alte zone, se păstrează aceeași formă, doar că sunt mai mici și se fierb în apă cu zahăr, cu nucă și scorțișoară, simbolizând lacul unde au fost aruncați Sfinții Mucenici.
De asemenea, mucenicii se oferă cu o lumânare aprinsă, împreună cu un păhărel de vin. Pomana se menește pentru toți adormiții cunoscuți, să li se ierte păcatele, iar sufletul lor să-și găsească odihna.
Tot în această zi, în zonele pomicole se fac focuri în jurul livezilor, pentru alungarea dăunătorilor, iar femeile închid gospodăria și grădina într-un cerc magic, afumându-le cu zdrențeroșii, pentru că acum ”se trezesc toate juvinele pământului”, mai cu seamă târâtoarele și gândacii stricători ai legumelor. De fapt, peste doar o săptămână, stăpânul acestor mici viețuitoare, Alexie cel Cald sau Alexie Omul lui Dumnezeu, le dă îngăduința să iasă din ascunzători și să mișune fără opreliști
* Puterea din 40 de păhărele
Tradiția creștină ne amintește că bărbații trebuie să bea, în ziua de mucenici, 40 de pahare cu vin. Acestea semnifică sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastei. Cei care nu pot să bea cele 40 de pahare cu vin, e bine măcar să guste vin în această zi sau să fie stropiți cu vin, acesta însemnând sânge și putere de muncă peste an.
Alți etnologi consideră obiceiul de a bea 40 (sau 44) de pahare de vin în ziua de 9 martie, când se serbează Mucenicii, o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității.
* Superstiții haioase de Mucenici
Pentru a scăpa de puricii din casă, este suficient să se arunce afară din curte apa în care au fost opărite urzicile pregătite pentru mâncare. E bine ca oamenii să mănânce urzici în ziua celor 40 de Mucenici, serbată pe 9 martie, pentru ca, peste an, să nu-i ciupească puricii.
În alte zone, există credința de a se arunca o urzică aprinsă în fântână de Sfinții 40 de Mucenici, ca să se oprească o ploaie de lungă durată.
Dacă se vede un șarpe până în ziua prăznuirii celor 40 de Sfinți Mucenici, să fie prins, să i se bage în gură un cățel de usturoi și o monedă. Apoi, să i se taie capul, pe care să-l păstreze până în Duminica Paștelui. Atunci, trebuie să meargă cu el la biserică, pus într-o pălărie, iar oamenii-strigoi vor veni la cel care are capul șarpelui, încercând să-l ispitească. Cel care deține capul de șarpe poate fi întrebat de unde are el o pană așa de frumoasă.
Altă superstiție de primăvară spune să fie prins șarpele, să fie omorât, iar în capul acestuia să fie pus un cățel sau trei de usturoi și apoi să fie îngropat în grădină. Usturoiul încolțit să fie, apoi, folosit în ziua de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), la ieșirea din sat, unde este dusă cireada de vite ale sătenilor, iar acolo pot fi zărite strigoaicele venite să ia laptele vacilor.
În dimineața zilei de 9 martie, zi de muncă și de sărbătoare, femeile tămâiau și stropeau cu apă sfințită boii înjugați și aruncau un ou înaintea plugului. Exista credința că, dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci și plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului.
Plugarii primeau traista cu mâncare, după care femeia vărsa agheasma rămasă în cofă, la picioarele animalelor.
