Simpozion la Filioara Agapiei: ”Să nu ne răzbunați”

eveniment închinat deținuților politici anticomuniști din perioada 1944 – 1989, care și-au dat viața pentru apărarea credinței strămoșești și a demnității poporului român

În organizarea părintelui Dumitru Irina, parohul Filioarei, împreună cu ofițerul-poet Valer Tănase și cu drd. Andrei Irina (membru al Asociației ”Sf. Ioan de la Neamț”), în parteneriat cu Școala ”Mihai Eminescu”, reprezentată de prof. Radu Carol Ichim, pe 9 martie, a avut loc simpozionul ”Să nu ne răzbunați”, manifestare structurată în trei părți, distincte și, tototdată, întregite de același crez: datoria de a nu-i uita pe cei care au pătimit în închisorile comuniste.

”Să nu ne răzbunați” este și titlul scurtului documentar vizionat cu prilejul simpozionului, material care a prezentat parte din ororile comuniste abătute asupra românilor din Basarabia. Aceeași sintagmă este cunoscută și după ce filosoful Mircea Vulcănescu a legat-o, definitiv și trainic, de sfinții martiri din Râpa Robilor, de la închisoarea Aiud.

O parte emoționantă a manifestării a fost slujba de pomenire, un Trisaghion al tuturor martirilor creștini și sfinți care s-au nevoit în temnițele comuniste.

Au participat poetul Gheorghe Simon, ofițerii Valer Tănase, Petru Nica și Constantin Strugaru, precum și câteva măicuțe, venite cu binecuvântarea maicii starețe Iosefina Giosanu, de la Văratec. Desigur, nu puteau lipsi elevi și profesori ai școlii din Filioara, preoții din comuna Agapia, eleve seminariste de la Liceul Ortodox ”Cuvioasa Parascheva”, al Mănăstirii Agapia, însoțite de preotul Mihai Surugiu. Toți participanții au fost învăluiți ”într-o stare sfântă de venerare și de comemorare a chinurilor de nedescris pe care le-au trăit jertfitorii din temnițile comuniste”. Profesor de istorie, Radu Carol Ichim a prezentat două temnițe – a trecutului și a prezentului -, reușind să arate criza de libertate în care se se zbate România: ”În pușcăria prezentului, este întemnițat însuși poporul român, lipsit de libertate, aflat în granițe și state diferite, condus și de multe ori obstrucționat de legile impuse din afara țării. Suntem scufundați în blestemata uitare, dar noi să avem în fața minții că România nu este întreagă. Lipsesc Basarabia, Bucovina de Nord, Maramureșul Istoric, Sudul Basarabiei, Valea Timocului și alte ținuturi românești, dar și o parte din România se dorește ocupată. Se simte că poporul Român nu este stăpân la el acasă. Martirii și Sfinții din cele 120 de temnițe comuniste s-au jertfit cu acest gând sau testament, ca noi, care vom veni, tinerii și preoții români, să ne jertfim pentru unitatea și rădăcina creștină a neamului românesc”.

Părintele Dumitru Irina a elogiat demnitatea doamnei Aspazia Oțel Petrescu: ”A privit detenția ca pe o mare onoare făcută de Dumnezeu – «Rugăciunea mi-a salvat viața și TBC-ul din mine!», spunea doamna Aspazia mereu -, ca un răspuns la chemarea suferinței. A dus cei 14 ani de carceră cu fruntea sus, fără să murmure vitregiile temniței: frigul, umezeala, șobolanii, izolatorul, unde erau aduși în cătușe și anchetați”.

Maica Tatiana Grosu, care a trăit tragedia Decretului 410, din 1959, prin care toți monahii și monahiile din mănăstirile României au fost aruncați pe drumuri, a povestit, printre lacrimi, dramatica seară de noiembrie 1959, când 24 de maici, între 15 și 24 de ani, au fost chemate la cancelarie, unde li s-a citit Decretul odios și abject: ”Toate maicile au plâns, de tremurau bătrânele ziduri ale Văratecului”. Plângând, măicuța a mărturisit cum și-au lovit capul de ușile și cărămizile pereților, apoi, într-o căruță luminată de un felinar, a venit Miliția și a evacuat Mănăstirea. Seminariste în anul III, elevele Teofana Șincari Teofana și Iustina Scripcaru au vorbit despre cum comunismul a dorit cu orice preț să sădească o frică generalizată în toată societatea, iar Ionela Plăcintă a făcut o pledoarie a duhovnicilor care au suferit în temnițe, punând accentul pe portretul Părintelui Iustin Pârvu, acest duhovnic al românilor, care a mărturisit cu demnitate Adevărul în cei 18 ani de pușcărie.

Valer Tanase a mărturisit că abia după 1989 a înțeles într-adevăr ce înseamnă ortodoxia: ”Comunismul rămâne o pată de sânge și o pată de rușine pe fruntea umanității, de aceea trebuie îngropat cât mai adânc. Pe teritoriul României, au fost 120 de închisori, au suferit peste 3 milioane de oameni, peste 200 de mii au fost omorâți. Oamenii nevinovați care au rezistat, precum Valeriu Gafencu, Ragu Gyr, au înțeles că suferința pe care o îndură este pentru păcatele neamului românesc”.

Poetul Gheorghe Simon, autorul cărții ”Canonul iubirii”, a adus în Biserica Filioarei lumina poetului și doctorului Vasile Voiculescu: ”Poetul Vasile Voiculescu a fost întemnițat tocmai pentru că primise în dar lumina divină de la Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim din București. Poetul, coborât din icoană care nu cunoștea ura, se hrănea parcă din Duhul Sfânt și era un creștin desăvârșit. În timpul detenției, nu-l interesa prea mult hrana, împărțind-o la ceilalți. Nu trebuie să uităm faptul că poetul Vasile Voiculescu a intrat în închisoare precum un bătrân cu părul alb, purtând parcă o aură de sfânt”.

În a treia parte a simpozionului, preoții din comună – părintele Dumitru Irina, părintele Vasile Smău și părintele Ciprian Ipate – au vorbit despre bisericile pe care le păstoresc, iar în final învățătoarea Elena Ioniță a susținut o cuvântare privind sistemul de învățământ actual, mai ales cu lacunele acestuia, nutrind speranța că istoria nu va fi uitată, că limba și literatura română va prezenta real poeții și scriitorii de bază ai neamului, că educația pentru sănătate nu va fi înlocuită cu educația sexuală, iar religia și morala creștină vor face parte din trunchiul comun al disciplinelor din sistemul educațional românesc: ”Ținta forțelor întunericului este să distrugă rădăcina creștină a neamului românesc, lovind chiar în mințile și inimile copiilor. Se elimină încet și sigur sărbătorile creștine tradiționale. Se dorește dezumanizare copiilor. E strigător la cer! Eu cred că este acum vremea ca învățătorii și profesorii creștini ortodocși să mărturisească până la sânge. Dacă nu se vor găsi astfel de suflete, care să se jertfească, atunci s-a zis cu neamul românesc. Se vor zvârcoli în morminte până și martirii care și-au dat viața pentru apărarea credinței strămoșești și a demnității poporului român”.

Mesagerul de Neamț