În data de 3 martie s-a consumat un prim episod al încercării administrației locale din Târgu Neamț de a pune în valoare zone ale orașului neglijate în trecut. Este vorba de concesionarea unei suprafețe de 10.350 mp din Parcul de la Cetate, care a fost scoasă la licitație publică de primărie pentru ca în zonă să se realizeze un mic parc de distracție și agreement, cu un ștrand în prim plan.
În cursă s-au înscris trei societăți, SC Ceramyca y Decoracion Espanola SRL din Târgu-Neamț, al cărui administrator este domnul Constantin Andrușcă, SC DV Turism SRL și DZC Construct SRL ambele având același proprietar, pe Dorin Grădinaru.
Oferta cea mai bună a aparținut societății SC Ceramyca Decoracion Espanola SRL. Prețul de pornire a licitației a fost de 3.00 lei/mp, iar societatea câștigătoare a oferit 3,08 lei/mp. Aparent, nu este vorba despre un salt foarte mare având în vedere concurența, dar ca valoare vorbim despre 1.300.000 lei iar câștigătorul zice că va într-o primă fază 40 de locuri de muncă. El trebuie ca într-un an să finalizeze lucrările. Suprafața de 10.350 mp a fost concesionată pe 25 de ani.
„Au fost trei firme care au depus oferte, dar societatea domnului Andrușcă a fost câștigătoare. Celelalte două societăți ofertante sunt ale domnului Grădinaru. Prețul de pornire a licitației a fost de 3.00 lei și în final s-a obținut 3.08 lei pe metrul pătrat. S-a luat în calcul și valoarea investiției și câte locuri de muncă creează și firmele au trebuit să facă dovada și că au o sumă de bani consistentă în conturi. Acum, va urma obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție”, a declarat consilierul local PSD Vasile Dron, membru în comisia de licitație.
Pentru licitație a mai achiziționat caietul de sarcini o societate din Iași, dar nu s-a mai prezentat la depunerea ofertei. Același lucru l-a făcut printr-o societate și consilierul local Constantin Iliescu.
Contactat telefonic, Constantin Andrușcă ne-a declarat: „O să încerc să mă asociez cu alte persoane pentru a realiza această investiție. Probabil, voi face și un împrumut bancar. Dar sunt optimist”.
Primarul Daniel Harpa s-a declarat mulțumit de faptul că, investitorul în Parc Cetate este un târgnemțean: „Mă bucur că cel care a câștigat licitația este din orașul nostru. Îi doresc mult succes și așteptăm ca vara viitoare să ne scăldăm în ștrandul orașului.”
Victoria firmei lui Constantin Andrușcă a suprins pe mai multă lume, oamenii avizați spunând că în spatele său ar sta alte persoane care pot realiza o asemenea investiție. Ce este sigur, nu există nici o legătură Dănuț Andrușcă, deputatul PSD din Târgu Neamț, care ne-a declarant că nu-l cunoaște pe câștigător.
Dacă ne raportăm la rezultatele financiare ale societății din ultimii ani, trebuie să apreciem curajul domnului Andrușcă. Tabeleul de mai jos arată evoluția firmei câștigătoatre.

Domnul Andrușcă mai are o societate, SC RO MAKOS SRL, care are mai mulți angajați și o cifră de afaceri considerabilă, semn că posibilități financiare există.

CT Sturzu
Valentin Bălănescu

Mesagerul Bacău Salvamont Bacău își modernizează tehnica de intervenție: drone și aparate cu termoviziune pentru salvarea de vieți pe munte
ZCH Video. A abandonat un câine pe domeniul public și a primit o amendă de 12.000 de lei
NewsEdge Siegfried Mureșan, declarații după desemnarea pentru funcția de premier: „Sunt pregătit să formăm un guvern reformator și pro-european”
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene




