Ziua de 1 Martie, Mărțișorul sau Marțul rămâne, și astăzi, o zi de bucurie, de instaurare a armoniei, pragul sărbătoresc al primăverii, punctat de plăcerea de a face și de a primi daruri.
Poate tocmai credința că a face un dar înseamnă nu doar dragoste și împăcare, ci și a atrage forțele benefice și a le face favorabile a contribuit la perpetuarea acestei vechi tradiții.
Într-o vreme când idealul de frumusețe era cu totul diferit de cel de azi, fetele îl purtau, ca să-și păstreze tenul alb, căci zicea o vorbă: ”Cine poartă mărțișoare nu mai e pârlit de soare”.
După ce erau purtate mai multe săptămâni, uneori până la Paști sau până la ivirea primelor stoluri de păsări călătoare, șnururile se agățau în tufele de trandafiri sau ramurile înflorite ale pomilor fructiferi.
De asemenea, odată cu 1 Martie se intră în zilele babelor. De regulă, sunt 7 la număr, dar în unele locuri s-au întins până pe 9 sau chiar 12 martie. Conform credinței populare, oamenii își aleg o zi din așa-zisele Zile ale Babelor, care o să le arate cum va fi viața lor în anul care urmează: luminos, noros sau posomorât, în funcție de cum a arătat ziua pe care și-a ales-o fiecare.
* Superstiții haioase de Mărțișor
Mărțișorul se leagă copiilor dimineața, până a nu răsări soarele. Când este legat mărțișorul, mamele se feresc să fie văzute de vreo femeie gravidă, fiindcă se crede că li se pătează copiii pe ochi.
Unii copii poartă mărțișorul la gât timp de 12 zile, după care acesta este legat de ramurile unui pom tânăr. Dacă, în acel an, pomului îi merge bine și dă rod bogat, în Neamț se crede că și copilului îi va merge bine în viață.
În unele zone, mărțișorul era purtat până se auzea cucul cântând, când fetele dau foc șnurului și își afumă gâtul cu el, înconjurându-l de trei ori.
Mesagerul vă oferă un Mărțișor, însoțit de un gând frumos, sănătate, bucurie și spor în toate!
Mai rar, mărțișorul se făcea cadou nu pe 1 martie, ci în ziua când pe cer apare Luna Nouă, conform unui străvechi calendar lunar din spațiul carpatic.
Mărțișorul era făcut cadou și pentru asigurarea sănătății, belșugului și păstrarea frumuseții de-a lungul anului.
Dacă porți șnurul legat la mână, ar fi bine sa îl închei cu un nod. Se spune că nodul are forță protectoare și, în perioada când porți acest fir de mărțișor, vei ține răul departe de tine. Împletiturile te feresc de rău, de ghinion și împrejurări neprevăzute și nefavorabile.
Să dăruiești mărțișoare celor dragi aduce, conform credințelor din bătrâni, sănătate, frumusețe, veselie, iubire și poftă de viață.
Un comentariu
o primavara placuta sa aiba toti romaniii