Un mare învățător – Manoil Halunga

Emanoil (Manoil) Halunga a rămas în istoria urbei noastre ca fiind cel care și-a incendiat casa de bucurie că s-a înfăptuit Mica Unire la Iași.

”Când a sosit în Piatra vestea că în ziua de 24 ianuarie 1859 s-a proclamat la Iași Unirea Principatelor și alegerea comună a domnitorului Cuza, tânărul institutor Halunga – văzând sărbătoarea acestui mare eveniment de către întreaga suflare – în entuziasmul său delirant, a dat foc unei mici căsuțe ce o avea în mahalaua Valea Viei. A făcut și el iluminație – alături de municipalitatea orașului – jerfind pe altarul bucuriei generale, mica-i căsuță de om sărac!” (Dimitrie Hogea).

Pentru spiritualitatea acestui oraș, Emanoil Halunga a însemnat, însă, mult mai mult. Specializat pe clasa a III-a, el a fost unul dintre cei mai buni învățători. A predat la Școala Nr. 1 de băieți, clădire în care astăzi își desfășoară activitatea Muzeul de Artă. Când, în 1889, după aproape 40 de ani de învățământ, Emanoil Halunga s-a retras la pensie, împreună cu colegii săi ”Econom David Vicol și Econom Nicolai  Ionescu-Purcel”, a fost sărbătorit ”printr-un grandios banchet, în sala teatrului, la care au luat parte sute de persoane din oraș și județ, mai toți foști elevi”.

S-a născut în 1823, la Dorohoi, și a încetat din viață la 3 decembrie 1907, la Piatra Neamț. Avea 83 de ani.

”A învățat majoritatea tineretului din orașul nostru și din întreg județul: să scrie, să cetească, să înțeleagă ce scrie și ce cetește, să muncească, să fie cinstit, să-și iubească Târgul și Țara, să nu fie trântor și să-și facă întotdeauna și mai înainte de toate datoria, cum și-o făcea el, dându-ne mereu exemplul, nelipsind niciodată, intrând întotdeauna fără întârziere în clasă, cu o seriozitate, dar și cu satisfacție, care ne dădea impresia că se petrece în sufletul lui ceva sfânt… Câtă plăcere aveau elevii să știe lecția la dânsul!… pentru că simțeau că aceasta era cea mai mare plăcere a lui, mai ales când vedea un element mai slab, că-și dă silința și că reușește să facă progrese. Dar vai de cine venea cu lecția neînvățată! Când i se părea profesorului Halunga că părinții unui elev dispun de mijloace, îi cerea un plus de modestie și de zel. Nu era elev sărac de care profesorul Halunga să nu aibă o grijă deosebită. Toate calitățile necesare erau înnăscute la profesorul Halunga și le mânuia cu o simplicitate, cu o bunătate și cu o plăcere uimitoare și niciodată obosită”, spunea Alexandru Ionescu, unul dintre foști săi elevi, la 28 septembrie 1935, cu prilejul evocării acestuia în Amfiteatrul Liceului ”Petru Rareș”.

* ”Premiul de merit al domnului profesor Halunga”

În seara comemorării lui Manoil Halunga, s-a strâns și o sumă de bani (7.480 lei) de la 374 de persoane, care au plătit fiecare câte 20 de lei, ”pentru îngrijrea mormântului cinstitului și vrednicului român”. ”Foștii elevi au venit să-și închine amintirea și recunoștința la mormântul celui ce i-a învățat ce înseamnă munca, cinstea, bunătatea, dragostea de aproape și dragostea de neam și țară”. Banii au fost folosiți pentru: ”Imprimante (47 lei), iluminatul salei (100), bordura și plăcile de mozaic la mormânt (2.900), placa de marmoră (500), grilajul și rama plăcei de marmoră (3.200), reproducerea fotografiei în atelierul Ad. Chevallier (120), fotografia de porțelan reprodusă în atelierul Phonix (Oradea) (250).

Toate acestea au constat 7.117 lei. Restul de 363 de lei a servit la boitul grilajului în primăvara viitoare. Pe placa de marmoră s-a săpat

următoarea inscripție:

Manoil Halunga

Fost institutor

Decedat la decembrie 1907 în etate de 83 de ani”.

* ”Domnul Halunga nu era numai învățătorul și sfătuitorul nostru, ci era pilda cea mai frumoasă în toate faptele vieții. Aspru câteodată, dar drept… Nu s-a  gândit la el niciodată, cea mai mică nepotrivire între vorbă și faptă. Neclintit, ca stejarul ce nu se pleacă de vifor și furtună, el credea că-și face datoria; și lupta, învățând buchile pe copii, pentru înălțarea neamului… Atâta dragoste punea el în toate cele câte erau semnele deosebite, că în mica lui locuință din Piatra, până la moarte, a păstrat lucrurilor aspectul cel mai românesc și mai curat. Cărțile bisericești, cu scoarțe vechi de piele, ceasul bătrânesc în perete, patul modovenesc acoperit cu țesături de casă, mirosul de sulcină și dumbravnic” – V.C. Șoarec.

 Cu acest prilej, s-a dat citire și unei scrisori venite de la profesorul universitar dr. Socrat Lalu, adresată direcțiunii școlii:

«Clădirea nouă, atât de frumoasă a Școalei No. 1 de Băeți este o adevărată podoabă a orășelului nostru iubit. Stimate domnule director,  sunt mulți ani de când frații mei și cu mine am avut fericirea să fim elevii Școalei No. 1 din Piatra Neamț. În ceea ce mă privește, sunt aproape 50 de ani! Pentru că amintirile și sentimentele noastre să nu rămână, în măsura posibilului după noi, complect perdute, am plăcerea să vă comunic, că noi, Petru, Spiru, Gheorghe și Socrat Lalu, cu toții foști elevi ai profesorului Halunga, am avut putința, dintr-un mic fond întemeiat de noi, în amintirea mult regretaților noștri părinți, care poartă numele de Fondul de Ajutor la Studii ”Dimitrie și Ecaterina Lalu” să donăm Școalei No. 1 de Băieți din Piatra Neamț Scrisuri Funciare Urbane 5% Iași, în valoare nominală de lei 100.000 (una sută mii) 5 titluri a 20.000 lei fiecare n-rele: 18372425 și 18372729, din venitul cărora să se acorde, la finele fiecărui an, elevului promovat din clasa 3-a primară, ales de colegii lui, un premiu ce se va numi: ”Premiul de merit al domnului profesor Halunga”. Faptul de a fi dorit ca acest premiu să se acorde unui elev din clasa a III-a, se datorește împrejurărei că, pe când învățam noi, nu se obicinuia să se facă rotație între profesorii claselor primare. Noi cu toții am avut pe domnul Halunga profesor la clasa a III-a, reputată cea mai grea și care în definitiv a fost cea mai frumoasă pentru că profesorul a fost cel mai bun».

Și, o bucată de vreme, orașul i-a arătat recunoștința lui Halunga. După care s-a așternut negura uitării: ”Ulița din Piatra, care i-a purtat numele de atâția ani, o uliță strâmtă ce adăpostea un suflet mare, s-a schimbat azi într-un larg bulevard și i s-a dat alt nume. Așa suntem noi oamenii… de când ni se strâmtează sufletele, lărgim ulițele”. (Vasile C. Șoarec, avocat, memorialist. Fiul său a fost cunoscutul pianist Miron Șoarec, unul dintre cei mai buni prietenii ai lui Dinu Lipatti)

* ”Mă gândesc mult cu ce înalte calități va fi înzestrat de Dumnezeu, Manoil Halunga, ce educator superior va fi fost – în acele vremuri când școala românească era a începutul ei și când dascălii erau puțini – dacă, totuși, a reușit să vrăjească atâta sufletele foștilor lui elevi din clasa a III-a, încât să nu-l uite nici acum, la bătrânețea lor” – Alexandru Ionescu.

• ”Eu am făcut parte din ultima serie a lui Halunga, în 1888/1898, și numai până la Paști, când a ieșit la pensie, după ce aproape tot anul până atunci lipsise mult dela școală din pricină că era bolnav. Îi mergea numele că e profesor foarte bun. Tata spunea că Halunga are metodă. Nu înțelegeam ce e aceia. De la dânsul am învățat pentru totdeauna, scăderea cu împrumut, pe care n-o pricepusem bine în clasa a II-a, deși fusesem premiantul I. Procedarea lui, la această lecție am întrebuințat-o și eu mai târziu, ca dascăl, la aceeași școală și în această clasă chiar: și o găsesc și azi foarte ingenioasă. Se spunea însă că bate și încă rău. Asta ne-a făcut ca din prima zi de clasă să stăm ca sfinții, de parcă nici nu suflam. Nu-mi amintesc însă de vreun caz de bătaie” – Alexandru Gheorghiu, pe atunci primarul orașului Piatra Neamț.

• ”Era un tip cu totul deosebit de colegii lui. În acest timp, avea cam 45 de ani, cu părul și barba încărunțite, dar vioiu și sprinten. Parcă îl văd: îmbrăcat totdeauna în haine de șiac, purtând peste ghete, iarna, galoși de piele neagră și un baston gros. Lecțiile lui de gramatică, istorie, aritmetică, le făcea după un sistem propriu. Apoi, de multe ori, ne povestea în clasă evenimentele mai importante ale zilei. În toată școala se creiase un fel de legendă: un elev care promova clasa a III-a, a lui Halunga, era considerat că a trecut hopul cel mare, iar clasa a IV-a devenea o jucărie” – Dimitrie Hogea, scriitor, publicist, primar al orașului Piatra Neamț între anii 1914-1918.

Ana MOISE

Sursa: Comemorarea lui Manoil Halunga, 28 septembrie 1935, Amfiteatrul Liceului ”Petru Rareș” Piatra Neamț, Tipografia Lumina Piatra Neamț/1936.