Urmașa lui Creangă – carieră de succes în mass-media

Ana-Maria Caia este una dintre cele trei fiice ale preotului Teoctist Caia, de la Biserica ”Sf. Haralambie” din Târgu Neamț, și Olguței Caia-Creangă, strănepoata marelui povestitor humuleștean. La cei 36 de ani ai săi, Ana-Maria este o jurnalistă recunoscută pe plan național și internațional, cu o carieră de succes. Are studii de filosofie (chiar cu medalie de argint la Olimpiada internațională de Filosofie), iar în 1999 și-a început cariera la TVR. Mai apoi a făcut parte din echipa lui Valeriu Lazarov, mult timp a fost producător tv și colaborator la mai multe reviste de primă mână. Realizează o emisiune de călătorii pe RFI România, premiată la începutul lui 2015 de Asociația Ziariștilor și Scriitorilor Profesioniști din România.

Din martie 2015, este redactor-șef al revistei de cultură urbană ”Șapte Seri”.

* ”Am primit trei daruri mari de la părinți: cititul, scrisul și călătoritul”

– La ce vârstă ați plecat din Târgu Neamț?

• Am plecat la 18 ani, la facultate, la București.

– Ce ați învățat și aplicat în viața de zi cu zi din învățăturile și sfaturile părinților?

– Părinții mei mi-au făcut trei mari daruri: cititul, scrisul și călătoritul. Toate vin, însă, din exemplul lor personal. Copiii sunt mai puțin receptivi la ”sfaturi” și mult mai dispuși să imite ”fapte”. M-am născut într-o casă în care s-a citit mult, cu o bibliotecă mare, mama m-a învățat să citesc la 3 ani. Țin minte că se vorbea mult despre cărți în jurul meu, mai puțin despre oameni și situații. Ai mei au scris, au tradus, am văzut tot timpul în jurul meu o preocupare pentru asta. La 18 ani, aveam deja un exercițiu al scrisului, cantitativ cel puțin, similar cu al unui profesionist. Apoi, ai mei au crezut în călătorii ca într-un instrument de învățare, de extindere a orizonturilor, de înțelegere, așa că mi-au transmis asta. Am petrecut multă vreme din viața mea călătorind și asta m-a schimbat fundamental.

– De ce mass-media și nu altceva?

• Cumva, a fost o întâmplare. Am început să lucrez la 19 ani, la TVR, eram colaborator, nu angajat, deci a trebuit să muncesc mult, deci am învățat mult. Am făcut reportaje, documentare, emisiuni în direct, știri. A fost o perioadă foarte intensă, eram și foarte tânără și visam mult, iar televiziunea e un loc unde poți să îți pui în aplicare visele. Apoi, m-am întâlnit cu Valeriu Lazarov, marele producător european, primul meu mentor adevărat. Acela a fost momentul când am știut că, măcar pentru o vreme, o să fac televiziune.

– Ce v-ar convinge să vă stabiliți de tot la Târgu Neamț? Sau ce vă reține la București?

• Bucureștiul e orașul meu. De adopție, dar e orașul în care am devenit adult, cel în care trăiesc și lucrez, locul în care-mi cresc copiii și cel în care pot fi eu. Sigur, migrăm înspre o lume în care ”muncitorul” de felul meu, din industriile creative, poate lucra de oriunde, uneori de la distanțe impresionante. Și noi – eu și soțul meu, Iulian Comănescu -, cu compania noastră, avem clienți externi, deci nu asta mă ține neapărat în București. Mai curând ritmul, trăirea orașului, ușor haotică, dar foarte poetică, prietenii, tribul din care facem parte ne țin aici. Aștept și visez pentru Târgu Neamț să devină un orășel puternic culturalizat, cu festivaluri, evenimente, viață mai multă, aștept să devină turistic pe măsura a ce are de arătat. Pentru mine, Târgu Neamț e încă o reședință perfectă de vară târzie, cu greieri obraznici și licurici în iarba care se răcorește spre noapte, cu vegetația aproape tropicală de pe Dealul Pometei și cu pădurea lui dinspre Cetate, care trosnește de căldură. Sigur, sunt subiectivă, dar mi-ar plăcea să pot scrie despre Târgu Neamț ca despre cel mai frumos loc din lume.

– Proveniți dintr-o familie cu tată preot și mama o promotoare a credinței și culturii din zona Neamț. Care credeți că e păcatul lumii noastre? Care e păcatul dvs.?

• Habar n-am care e păcatul lumii noastre. Poate e ăla că ne uităm după păcate generale și particulare. Îi judecăm cam mult pe alții și judecăm cam puțin cu capul nostru. Aș putea să înșir aici niște păcate personale, dar cu siguranță discuția nu ar fi sinceră. Mărturisirile de felul ăsta nu se fac în interviuri.

* ”Funcțiile publice trebuie să devină povară și responsabilitate, nu să fie feude de unde poți fura cu toată gașca”

– Ce înseamnă #rezist pentru dvs.? Cum comentați ultimele evenimente politice care au ”scindat” țara?

• Mă bucur că am ieșit în stradă. Mă bucur că generația mea, în sfârșit, a început să aibă exercițiul unor mișcări de stradă. Mă bucur că oamenii vor ieși ori de câte ori dezastruoasa clasă politică din România va încerca să ne jefuiască de micile progrese pe care țara le-a făcut în ultimii ani. Nu cred că ce s-a întâmplat în ultima vreme a scindat vreo țară. Această teorie e pusă în circulație de posturi tv toxice, care mint fără oprire, finanțate de condamnați penal sau urmăriți general. E o teorie convenabilă hoților, nu oamenilor cumsecade. Poate unii oameni n-au înțeles ce se întâmplă, poate alții au o morală mai laxă, care le permite să accepte furtul și minciuna. Asta nu înseamnă că ne luptăm unii cu alții, pentru această clasă politică praf și pulbere. Asta vor ei să-și închipuie, dar lucrurile nu stau deloc așa. Oricum, sper, pentru România copiilor mei, să avem la alegeri niște câștigători cu un IQ simțitor mai ridicat decât acum și cu un caracter de oameni normali. Funcțiile publice trebuie să devină povară și responsabilitate, să fie ocupate de oameni cu vocație de sfinți, cu spirit de sacrificiu, nu să fie privilegii, feude, locuri de unde poți fura cu toată gașca. Altfel, ne vom cufunda într-un Ev Mediu lung și foarte întunecat.

– Întrebări fulger: Mircea Badea, Dragoș Pătraru sau Radu Banciu?

• Absolut niciunul dintre cei trei, cu mențiunea că Pătraru nu-mi place, dar nu știu să fie ticălos.

– Antena 3, RTV sau Digi24?

• Antena 3 și RTV sunt, pur și simplu, toxice. Digi 24 se apropie de un produs media normal.

– Dragnea sau Ponta?

• Nici Dragnea, nici Ponta. N-aș fi în stare nici să fur alegeri, nici să-mi plagiez doctoratul.

– Băsescu sau Iohhanis?

• I-am votat pe amândoi. Cu entuziasmul cu care ajungem veșnic să votăm, ca să nu fie mai rău.

– PSD sau PNL?

• Sunt două partide care au, amândouă, liste cu penali între lideri și parlamentari. A PNL-ului e mai scurtă, dacă asta mai contează. Că pui un măr stricat sau două mere stricate într-o lădiță cu mere bune, mă tem că tot la putregai ajungi cu toate.

* ”Târgu Neamț este de-o dulce sălbăticie”

– Când reveniți la Târg, observați schimbarea orașului? În bine sau în rău?

• Absolut în bine în ultima vreme. Aproape spectaculos. Și nu mă refer doar la faptul că strada pe care am crescut a fost asfaltată! Țin minte că, din ’90, ai mei se tot rugau la primărie să mai elimine din noroaie și, sigur, în fiecare an, plana asupra noastră promisiunea cu asfaltul. Devenise un banc povestea asta. Iată, la 25 de ani de la Revoluție, am învins. Sunt locuri foarte plăcute în oraș, ca într-unul occidental, se mănâncă bine, ai unde să ieși, pare că orașul încearcă să își găsească spiritul de loc turistic. Pe lângă asta, chiar am lucrat cu Parcul Vânători Neamț vara trecută și oamenii de-acolo au făcut lucruri remarcabile, într-un timp foarte scurt și cu resurse foarte puține. Aș vrea ca toată lumea să meargă să vadă zimbrii; sunt niște animale fantastice, vin dintr-un alt timp, te aruncă și pe tine, vizitator, într-un alt timp. Și aș mai vrea Cetatea Neamțului și Casa Creangă să intre în administrarea Primăriei Târgu Neamț, să se întoarcă la comunitatea locală, care să fie responsabilă pentru ele, să le ocrotească și să le exploateze. Cred că, așa, lucrurile ar progresa mult mai repede. Că mă întrebați mai devreme de PSD, PNL, de scindarea populației… Primarul din Târgu Neamț e PSD și, dacă aș fi avut buletin aici, l-aș fi votat. Și aș fi ieșit și-n stradă împotriva PSD-ului ăla cu Dragnea și Iordache, care se ține de ordonanțe pro-furt. Și n-aș fi fost, eu însămi, ”scindată” deloc.

– Ce vă place cel mai mult și ce urâți cel mai mult la Târgu Neamț?

• La Târgu Neamț, urăsc frigul, iernile, care sunt lungi și uneori foarte grele, pentru că urăsc frigul, în general. Îmi place pădurea. Cel mai mult. Locul primelor mele explorări în singurătate, unde mi-am descoperit curajul și plăcerea de a rătăci fără altcineva pe lângă mine.

• Dar la București?

• La București, urăsc gunoiul trotuarelor și gălăgia fără noimă pe care o fac primăriile, cu te miri ce manifestări în piețe și parcuri. Îmi place mult că Bucureștiul se culcă foarte târziu, e un oraș noctambul. Seamănă cu metropolele asiatice, la 3 dimineața ai unde să mănânci ceva bun sau să bei un pahar de vin dacă ai insomnii.

– Satisfacții și dezamăgiri în profesia dvs.?

• Mă deranjează că piața media e sufocată de banii politicienilor și asta îi dă un aspect de ansamblu ușor înspăimântător. În rest, mă consider privilegiată, ca întotdeauna, că fac ce-mi place și-mi permit să fac lucruri numai după ce-mi dictează conștiința.

– Dacă orașul Târgu Neamț ar fi o persoană, cum l-ați caracteriza?

• De-o dulce sălbăticie.

Ciprian Traian STURZU