A existat un moment în ședința consiliului local Piatra Neamț demn de o piesă de teatru absurdă. Viceprimarul Bogdan Gavrilescu ( de la PMP) s-a abținut de a vota un proiect inițiat de colegii săi din PMP și … de el! Este vorba despre reglementarea accesului elevilor și studenților pe terenurile de sport ale unităților de învățământ preuniversitar, pentru a face mișcare, după orele de program. Proiectul a picat deoarece viceprimarul PMP, împreună cu Adrian Grigoraș (ALDE) + plus cei 9 consilieri locali de la PNL s-au abținut, chiar dacă restul de 11 consilieri din Alianță au votat pentru.
”Nu mi se pare în regulă ce a făcut domnul Gavrilescu. Era inițiatorul proiectului. E o inepție, o mare tâmpenie. Am impresia că nu știe în ce film joacă. O să luăm măsuri într-o ședința a PMP Piatra Neamț. Se pare că gândurile lui sunt de a merge cu PNL-ul. Ne gândim să-i retragem sprijnul politic”, a spus Cristian Sauciuc, președintele PMP Piatra Neamț, omul despre care se spune că va fi viitorul viceprimar PMP.
Interersantă este și poziția lui Adrian Grigoraș, care s-a abținut la două voturi ale coaliției, fiind și el pasibil de a fi discutat ‚la partid”. (Ana MOISE)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Video-foto. Bacău. Fetiță de 12 ani, fugită de la școală, recuperată de polițiști- „JUPITER” 6 – Ziua a treia: 87 de acțiuni operative, 346 de percheziții domiciliare – descinderi și în Neamț
- Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști
- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut




