Zicerile și prezicerile lui Mircea Pintilie

pietricica turism

După o absență destul de lungă, Mircea Pintilie revine, timid, în lumina vieții publice. Deocamdată, printr-un interviu care devine relevant nu atât prin ceea ce spune, cât mai ales prin ceea ce dl. Pintilie nu spune, dar lasă să se înțeleagă. Fost consilier județean PD-L, fost vicepreședinte de județ și chiar președinte vreme de câteva luni, în virtutea expulzării lui Vasile Pruteanu de la cârmă, fost simpatizant PMP, pe partid și pe fundație, Mircea Pintilie rămâne un politician abil în a supraviețui, indiferent de regimul politic.

– Ați stat destul de mult timp departe de viața publică a județului. De ce?

  • M-am retras, pur și simplu. Sunt motive personale, pe care nu vreau să le spun. Mai în glumă, mai în serios, aș putea spune cam așa: ”Mircea Pintilie, un om cu experiență politică, stă departe de politică!” Nu intenționez să revin în politică prea curând. Prefer să rămân apolitic o perioadă. Dar apreciez o parte din politicienii județului, pe aceia care merită.

– Presupun că apreciați actuala conducere a județului și noul guvern al României?

  • Sunt două situații distincte. Guvernarea este una și conducerea județului este altceva. Și una, și alta fac parte din partidul care a câștigat alegerile, însă pot comenta mai multe despre actuala conducere a județului, mai ales că sunt un bun cunoscător al Neamțului. Trei sferturi din județ îl cunosc ca în palmă! Îl cunosc nu doar prin prisma faptului că am fost o perioadă la conducerea județului, ci și prin faptul că locuiesc aici și țin foarte mult la acest județ. Când vorbesc despre conducerea județului, mă refer la dl. președinte Ionel Arsene, dar voi vorbi despre dânsul și în fosta sa calitate, de deputat al județului, când a ieșit în evidență cu lucruri pozitive. Nu am lăudat prea mult PSD, mai ales că, o bucată bună de vreme, am fost pe partea dreaptă a politicii din punct de vedere al doctrinei, însă trebuie să recunosc că dl. Arsene a făcut foarte mult pentru județ și în special pentru orașul Târgu Neamț. Aș fi ipocrit să nu recunosc meritele dânsului. Și o să vin și cu exemplificări. În Târgu Neamț, după 1990, niciun parlamentar nu a făcut cât a reușit Ionel Arsene. Și aici mă refer la fondurile pe care le-a adus ca deputat și la lucrările care s-au realizat în toți acești ani. Evident, a avut și un primar destoinic, în persoana dlui Daniel Harpa. La nivelul PSD Neamț, au fost trei chestiuni care m-au surprins plăcut. Prima ar fi că PSD are un parlamentar unicat în Parlamentul României, din punctul meu de vedere. Este vorba de deputatul Ioan Munteanu, un deputat cu o bogată experiență politică și administrativă, un deputat care nu a fost implicat în niciun scandal politic sau de orice altă natură. Este un om deosebit. Apoi, este vorba de deputatul Arsene, care a făcut pentru județul Neamț și în special pentru orașul Târgu Neamț ce nu a făcut niciun parlamentar din 1990 încoace. Și au fost destui parlamentari din Târgu Neamț care au ajuns în Parlament, cu excepția lui Marius Rogin, care nu era de loc din Târgu Neamț… Ionel Arsene, ca deputat, a adus mulți bani în oraș, cu care s-au realizat multe investiții. Mă bucur pentru acest lucru, mai ales că locuiesc și eu în Târgu Neamț. Ca locuitori al orașului, nu mai țin cont de culoarea politică, am început să țin cont de ce se realizează. Îmi doresc și eu, ca și alți cetățeni ai orașului, să trăim într-un oraș frumos, în condiții decente și la standarde europene. A treia chestiune pozitivă din PSD Neamț este primarul Daniel Harpa care se află la al doilea mandat. De când este primar, s-au realizat multe lucruri bune în oraș și se vede că lucrează în interesul cetățenilor. Nu cred că-i poate imputa nimeni că nu este în slujba cetățeanului. Cam toți care intră în politică se gândesc la interesul propriu, dar acest primar a făcut pentru oraș cam ce nu a făcut niciun primar din 1990 până acum. Să ne reamintim că a preluat primăria cu mari datorii și a reușit să le achite aproape integral. Ca să nu mai spun că, la Târgu Neamț, s-au făcut investiții de aproximativ 300 de miliarde lei vechi, în doar 5 ani de zile. Marea majoritate a străzilor din oraș sunt asfaltate, ceea ce nu putem compara cu anii de dinaintea primarului Harpa. Apoi, a urmat programul județean de apă și canalizare, care a contribuit la ridicarea nivelului de trai a târgnemțenilor și cred că orașul merge spre bine.

* Nu există Opoziție în Neamț

– Vorbiți la superlativ de PSD Neamț și numai lucruri pozitive. Nu au, totuși, și lipsurile sau nerealizări cei din PSD Neamț și din conducerea județului?

  • Nu aș vrea să comentez prea multe, atâta timp cât am vorbit despre lucruri pozitive. Puncte slabe are fiecare politician și partid, însă totul este să le identifice și să reușească să le elimine. Deocamdată, cam tot ce a fost legat de puncte slabe la PSD și conducerea județului, când au apărut, au intervenit și și-au corectat greșelile.

– O bună perioadă ați fost un membru de vază al organizației PMP Neamț. Mai sunteți legat de acest partid sau ați părăsit de tot corabia?

  • Am fost un simpatizant al PMP-ului și am încercat să aduc un plus de valoare partidului, însă am considerat că mai bine rămân independent. În PMP Neamț, au apărut niște curente și opinii care nu corespundeau cu valorile și principiile mele și m-am retras complet.

– Este știu faptul că ați fost un politician de dreapta, mai întâi ca membru și consilier județean PD-L și apoi ca membru de vază PMP. Cum vedeți Opoziția din Neamț? Dacă mai există…

  • Ca și la nivel național, și la nivel județean PNL trebuie să se refacă din temelii. La momentul actual, eu nu prea văd Opoziție în județul Neamț. Au mult de muncit, trebuie să-și găsească membri competenți, atât politic, cât și administrativ. Ca să-și repare greșelile de la ultimele eșecuri electorale, cei de la PNL trebuie să muncească mult. Mai au o șansă, doar în măsura în care actualii guvernanți vor greși destul de grav și liberalii să speculeze aceste greșeli. Totuși, îmi e greu să cred că PSD, un partid atât de mare și atât de bine organizat, va gafa și se va da la o parte.

– Revenind la PMP, ce viitor credeți că va avea organizația din Neamț, o dată cu debarcarea lui Dulamă și asigurarea interimatului de un lider din Vaslui?

Cei de la PMP Neamț deja au făcut un prim pas greșit. Mă refer la faptul că are un conducător din alt județ. Nu trebuie omis faptul că nemțenii sunt niște oameni foarte orgolioși, în sensul bun al cuvântului. Nemțenii au căutat și caută să fie conduși de un nemțean, de unul de-al lor, de unul care trăiește în județ. Și eu am fost primit greu în rândul oamenilor politici – și nu numai din Neamț -, fiind născut în Fălticeni și trăind 30 de ani în București, însă acum zic că m-am integrat. Mă consider un cetățean al Neamțului și, efectiv, mă simt nemțean. Vreau să trăiesc în armonie cu toți nemțenii și, dacă pot să fac ceva bun pentru județ și nemțeni, o fac cu mare plăcere. PMP-ul, ca și PNL-ul au făcut deja un pas greșit, aducând la conducere lideri din alte județe. E foarte greu ca un lider din alt județ să construiască ceva bun la Neamț. Deputatul Cozmanciuc a încercat să facă ceva la Neamț, dar nu a reușit. Asta nu înseamnă că nu are valoare sau calități. Nici PNL, nici PMP nu vor reuși să construiască nimic la Neamț, până când la conducerea celor două partide nu va fi un nemțean.

* ”Nu aș refuza o funcție publică de conducere”

– Revenind la dvs., cum vă vedeți viitorul politic sau administrativ? Vă doriți o funcție politică sau administrativă?

  • O funcție politică nu-mi doresc. Nu cred că mai este vreo șansă ca eu să revin în politică. Însă nu aș zice ”Nu”, dacă ar fi vorba de o funcție publică. Depinde și de funcție, pentru că, de la funcția pe care am fost, nu pot să accept o funcție mai mică. Nu mă bag doar pentru a primi o funcție de dragul funcției și de a primi un salariu. Dacă ar fi o funcție prin care aș face bine județului Neamț, aș accepta. Una din marile mele realizări este înființarea GAL-ului de pe Valea Muntelui, cu care am obținut primul loc pe județ. Alături de actualul city-manager de Târgu Neamț, dna Geanina Fedeleș, am pus pe picioare acest GAL, care a adus mulți bani în comunitățile de pe Valea Muntelui. Deocamdată, sunt bine, am o vârstă, îmi văd de viața personală și, atunci când cineva îmi cere ajutorul, i-l ofer cu toată dragostea.

– Referitor la orașul Târgu Neamț, ce vă doriți pe plan administrativ și politic? În anul 2020, vor fi alegeri locale și parlamentare. Vi-l doriți pe primarul Harpa în Parlament sau tot la primărie?

  • Asta depinde și de dânsul. Îl cunosc pe Daniel Harpa de 20 de ani, de când era polițist. Un om liniștit, cu o familie frumoasă și doi copii frumoși, un om care niciodată nu s-a băgat în nimic necurat și cred că un pas înainte ar merita. Asta ar fi o pierdere pentru oraș, dar am observat că are oameni buni în spatele lui, care ar putea să-i ducă mai departe proiectele și dragostea față de cetățeni. Se vede din fapte și din atitudine că are o dragoste față de târgnemțeni și față de oraș.

* ”Îl văd primar de Târgu Neamț pe Vasile Apopei”

– Pe cine ați vedea sau ați dori ca înlocuitor al primarului Harpa?

  • Dacă domnul Harpa ar candida la Parlament – și, din punctul meu de vedere, ar și merita să ajungă parlamentar , l-aș vedea pe dl. viceprimar Vasile Apopei în locul său. Îl văd un om capabil pe dl. Apopei.

– Cum comentați situația recentă de la cele trei primării din zona Târgu Neamț, unde vor fi alegeri anticipate, ca urmare a sentințelor date de instanțe?

  • Nu îmi place să comentez deciziile instanțelor, chiar dacă au lovit în trei primari pe care-i cunosc personal. Primarul de Bălțătești a intrat în capcana unor oameni cu care nu trebuia să aibă de-a face și a ajuns unde a ajuns. Primarul de Agapia, despre care, la început, nu credeam că o să facă față, m-a surprins plăcut și a realizat multe pentru comună. La el, chiar este o chestie caraghioasă: pentru o simplă semnătură, a pierdut funcția. Primarul de Pipirig a intrat, efectiv, în jocul unor mafioți, ca și primarul de Bălțătești. E păcat. Acum, iar alegeri, alți primari. Știți cum se spune, schimbarea stăpânului, bucuria nebunilor!

* ”Cei mai buni prieteni ai mei sunt din PSD”

– Un moment de sinceritate. Luați în calcul o înregimentare politică la PSD?

  • Nu. Vreau să rămân apolitic. Și, după 8 ani membru la un partid de dreapta, e cam greu să intru într-un partid de stânga. Însă, pentru mine a fost tot timpul curios faptul că cei mai buni prieteni i-am avut în PSD, chiar dacă am fost atâția membru al unui partid de dreapta.

– Nu vi s-a propus să intrați în vreun partid, în toată această perioadă de independență politică?

  • Sincer să fiu, și acum o săptămână a fost cineva la mine cu o ofertă. Caut să stau liniștit.

– Ce le transmite Mircea Pintilie târgnemțenilor?

Să stea liniștiți și să nu mai fie agitați. Nu-mi plac agitațiile și demonstrațiile astea. Cineva a câștigat un mandat și trebuie lăsat să-și ducă mandatul mai departe. Le doresc tututor târgnemțenilor o primăvară frumoasă, satisfacții din partea guvernanților și multă sănătate!

Ciprian Traian STURZU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.