Locul din care Miron Costin a fost ridicat, de la înmormântarea nevestei, și dus la Roman, unde a fost decapitat, a fost ”nivelat” cu buldozerul. Decizia – spune primarul de Trifești – a fost luată de consilierii locali, după ce un expert a stabilit că imobilul, fost conac boieresc, nu mai prezenta siguranță din punct de vedere al structurii de rezistență.
”Conacul a avut mari probleme de când i s-a dat foc, acum 4 ani, și devenise un pericol extraordinar de grav”, a declarat Dan Marian Lupu, primarul de Trifești. ”Au fost furate toate grinzile între timp, acoperișul – ceea ce mai rămăsese din el – se ținea doar în căpriori, un perete era căzut cu totul, nu mai era nimic bun. Dacă insista cineva acum 10 ani, era bine. Păcat! De când sunt eu primar, am încercat, de vreo două ori, să-l dau cuiva cu titlu gratuit, dar nu s-a băgat nimeni. L-am demolat cu autorizație, cu hotărâre de consiliu local, deci absolut legal”.

Conacul boieresc nu era clasat ca monument istoric, dar era un important simbol al satului și se afla exact lângă biserica ce are statut de monument, adică în zona de protecție. Orice lucrare făcută în spațiul din proximitatea unui monument are nevoie de aviz. În cazul Miron Costin, de aviz direct de la Ministerul Culturii, pentru că biserica, ridicată de familia cronicarului, este monument de grupa A.
”Eu n-am reușit să-l găsesc pe primar, am discutat doar cu viceprimarul, care mi-a spus că nu înțelege de ce trebuie aviz dacă nu e vorba despre un monument”, a declarat Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț. ”Pentru lipsa avizului, sancțiunea este cuprinsă între 5.000 si 10.000 lei. Dacă nu există nici autorizație de demolare, atunci deja e vorba de dosar penal. Aștept să se îndrepte vremea și mă duc la Trifești”.
Buldozerul primăriei a ”mușcat” din conac acum câteva zile. Pe locul respectiv se va ridica grădinița satului. Și, din tot ansamblul-simbol (biserica și curtea boierească), au mai rămas bustul cronicarului și lăcașul de cult. Administrația locală a ales să rezolve problema aproximativ legal, având în vedere că nu există avizul din spatele autorizației, după ce, vreme de 27 de ani, n-a făcut nimic ca să salveze imobilul. Vorba unui iubitor de patrimoniu: nici dacă am fi plătiți de cineva, n-am fi atât de nepăsători cu propria noastră istorie. (C.M.)
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
Primar din Neamț lăsat fără atribuții- Bacău. Percheziții și trei rețineri în zona Moinești. Polițiștii au retras și cinci permise
- Bacău. Trei femei, reținute după un prejudiciu de aproape 10 milioane de lei
- Botoșani. Percheziții Jupiter – au fost găsite 14 arme și circa 10.000 elemente de muniție
- Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital







