Întrecerile Campionatului Municipal la fotbal pe teren redus, destinat liceenilor, au debutat pe terenul sintetic din Ștrandul Tineretului, marți, 4 aprilie, cele 7 echipe (Petru Rareș, Auto, Spiru Haret, Informatică, Calistrat Hogaș, Gheorghe Cartianu și Seminarul Teologic Liceal ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” ) punând multă pasiune în jocul lor.
De exemplu, partida Gheorghe Cartianu – Auto s-a încheiat cu scorul de 8-5 (4-4) pentru ”chimiști”, după ce jucătorii de la Auto au condus cu 4-0. “O competiție foarte frumoasă, cu elevi dornici de mișcare. Se vede că au venit pregătiți, nu doar să participe”, a spus profesorul Gabriel Câmpescu, de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”.
Din păcate, componenții echipei reprezentative a CN “Petru Rareș” s-au retras din competiție acuzând arbitrajul. După ce au câștigat prima partidă cu Seminarul Teologic, scor 2-1 (1-1, timp regulamentar), după executarea loviturilor de departajare, ei au pierdut cu 0-3 la masa verde duelul cu Colegiul Național de Informatică. În momentul părăsirii terenului scorul era 3-1 pentru cei de la Info. Alte rezultate: Spiru Haret-Informatică 2-7, Auto-Hogaș 2-3, Spiru Haret-Teologic 3-1.
”Este important că elevii, împreună cu profesorii lor, și-au rupt din timp și au venit să participe la acest turneu. Vrem să se bucure de fotbal, de mișcare. Echipelor de pe podium le vom acorda premii constând în mingi, tricouri și medalii. Vor fi răsplătiți și cel mai tehnic jucător, cel mai bun portar și golgeterul competiției”, a declarat Marcel Mihalcea, inspector în cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Neamț, organizatoarea întrecerilor, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț.
Programul partidelor de astăzi, 5 aprilie: Ora 14:45: Cartianu – Hogaș; Ora 15:30:Info – Teologic; Ora 16:30: Finala mică 2A – 2B; Ora 17:15: Finala mare 1A – 1B. (Ana MOISE; FOTO: Ștefan DAN)