Pianistul Horia Mihail a dăruit pietrenilor o seară pe care a transformat-o într-o darnică revărsare de lumini pentru fiecare. Se va întoarce la vară, când va participa, în premieră, la ”Vacanțele Muzicale”. Pe chip i se citește mereu bucuria de a cânta. Acordă instrumentului o atenție delicată, care înseamnă mai mult decât profesionalism, înseamnă dragoste pentru profesia aleasă, pentru concertele pe care le aștepți sau te așteaptă.
– În anul când se celebrează centenarul nașterii lui Dinu Lipatti, ”Pianul Călător” și Horia Mihail au ajuns, în sfârșit, și la Piatra Neamț. Bine ați venit!
Este pentru a doua oară când mă aflu în orașul dvs. Am mai fost în urmă cu 10 ani, alături de colegii mei din ”Romanian PianoTrio”, violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma, când am susținut, în cadrul turneului național Music On, un concert chiar în această sală studio a Liceului de Artă ”Victor Brauner”. Țin minte că am fost întâmpinați de foarte mulți elevi entuziaști ai acestei instituții de învățământ. Mă bucur că am reușit să includem și orașul Piatra Neamț pe lista localităților pe care le voi vizita în cadrul celei de-a VII-a ediții a turneului ”Pianul Călător” și sper ca acesta să fie debutul unei colaborări mai strânse. Programul conține foarte multe valsuri concertistice.
– Cu ce pian călătoriți?
Este al cincilea pian care îmi este pus la dispoziție de Societatea Română de Radio. El va călători alături de mine la sfârșitul lunii aprilie pentru câteva concerte și se va opri la Teatrul Național ”Ștefan Iordache” din Caracal. Acolo va sta o perioadă, deoarece, la Caracal, există o comunitate importantă de melomani, de oameni iubitori de cultură, pe care am descoperit-o în urmă cu 6 sau 7 ani. Pentru că omul sfințește locul, la Caracal există un domn, din mediul privat, care finanțează și organizează evenimente culturale. Să știți că este o activitate foarte intensă și cred că merg la Caracal de două-trei ori pe an.
– La ”Vacanțele Muzicale” de la Piatra Neamț nu ați participat până acum.
Nu, dar voi fi prezent în această vară. Voi veni cu violoncelistul Răzvan Suma. Totodată, vă voi susține cât de mult pot, să achiziționați un pian performant de concert. Sunteți un important oraș cultural. Noi am reușit, la Brașov, să cumpărăm un pian, după 25 de ani. Am adunat 40.000 de euro, Primăria a suplimentat suma și acum avem un pian de primă calitate.
– ”Pianul călător” este un proiect care se bucură de mare succes.
Este adevărat și toată lumea îl așteaptă cu interes. E important și pentru că instrumentul poposește, pentru o perioadă, într-o sală unde nu există pian de concert. În acest mod, publicul se educă, în primul rând. La primele concerte, se strâng 100-200 deoameni, după care vine un public mai numeros, iar biletele se epuizează rapid. Melomanii și nu numai au posibilitatea de a asista la evenimente live, pe care altminteri n-ar putea să le vadă decât deplasându-se în alte orașe.
– Cum faceți față acestui program intens: recitaluri susținute aproape în fiecare seară, mii de km petrecuți la volan…?
Câteodată sunt obosit, câteodată nu. Acum, de exemplu, sunt obosit. Încerc să am un program cât se poate de ordonat. Mai nou, fac uz și de sălile de sport și încerc să rezist, că tot e la modă.
– Deja municipiul Roman face parte integrantă din turneul ”Pianul Călător”.
Da, mai ales că unul dintre pianele călătoare este în acest oraș. Avem și susținerea unei societăți comerciale, Sense, care ne ajută an de an. Am ales Romanul, pentru că am avut un concert acolo, în urmă cu mai mulți ani, au fost 500 de oameni și mi s-a părut genial ca, într-un orășel de dimensiunile Romanului, să vină atâția oameni.
– A contat în alegerea Romanului și faptul că este locul unde s-au născut Sergiu Celibidache și Mihail Jora?
E adevărat că peste tot s-au născut oameni importanți de cultură. Ce, aici, la dvs., nu s-a născut pictorul Victor Brauner?
– Ba da, dar s-a născut și un pianist celebru, pe nedrept uitat, cel mai bun prieten al lui Dinu Lipatti.
Cine?
– Miron Șoarec.
Aha, Miron Șoarec era de aici… N-am știut… Un pianist excepțional.
– Pentru că am amintit de Dinu Lipatti… El spunea: ”Virtuozitatea îți dă destule bucurii, dar pentru scurt timp. Pe câtă vreme compoziția e altceva. Ce lucrezi rămâne pentru totdeauna”. Să compuneți nu v-a tentat?
Nu. E altceva. Eu, practic, sunt intermediarul dintre compozitor și public. Nu m-am gândit și nu am în intenție a scrie muzică.
– Dar de dirijat nu ați fost atras?
Ba da. Am făcut un experiment, în urmă cu doi sau trei ani, tot în turneul ”Pianul Călător”, când am dirijat de la pian trei concerte de Mozart, în mai multe localități. A fost o experiență foarte interesantă, dificilă, mai ales că nu am pregătire de dirijor, însă rezultatele au fost mult peste ce m-am așteptat.
– Ca muzician-interpret, e important să ai și o mare facilitate de a improviza?
Interpretarea este, de fapt, o continuă improvizație, care se bazează pe un schelet clar, bine definit, al arhitecturii pieselor.
– Nu sunteți tentat, uneori, să mai lăsați studiul deoparte?
La 16 decembrie 2016, am avut ultimul concert pe anul trecut și, până acum două zile, nu am avut niciun recital. De altfel, nici nu am studiat până la mijlocul lunii februarie, deoarece am vrut să mă odihnesc și să-mi văd și de alte treburi. Câteodată e absolut necesar să stai departe de instrument.
– Cum a fost să creșteți printre oamenii mari, mai ales cu celebrele ”Serate Muzicale” ale lui Iosif Sava, la care erați invitat adesea în copilărie?
A avut, poate, anumite repercusiuni asupra dezvoltării mele la acea vârstă, pentru că nu prea știam cum să mă port cu copiii. Însă mă simțeam foarte confortabil alături de colegi mult, mult mai în vârstă din orchestre, sau dirijori, sau chiar actori. La Teatrul Mic, cântam frecvent în seratele lui Iosif Sava, în momentul când au dispărut de la televizor. Eu cred că este important ca tinerii muzicieni, tinerii artiști, să aibă legături mai dese cu muzicienii consacrați. Observ că, în orașele unde sunt Filarmonici, Conservatoare sau licee de muzică, nu prea apar tinerii muzicieni la concerte. E trist și este vina exclusiv a profesorilor și părinților.
– Au trecut 35 de ani de la debutul dvs. oficial. Fericitul eveniment s-a petrecut pe când aveați 10 ani, în orașul natal, Brașov, interpretând Concertul în Re major de Haydn…
Nu știu dacă cei 35 de ani au trecut repede sau nu, pentru că, între timp, s-au întâmplat foarte multe lucruri. Sunt ani foarte plini de experiență, atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere personal.
– De ce televiziunile naționale nu investesc în emisiuni culturale de calitate?
Fiindcă acest for numit Consiliul Național al Audiovizualului nu are grijă să impună lucrul acesta. Ar fi necesare, ar fi obligatorii emisiunile culturale. Televiziunile comerciale difuzează subcultură, noncultură. Cu cât difuzezi mai multe lucruri fără valoare sau, dimpotrivă, care fac rău societății, cu atât mai mult ar trebui să fii pedepsit, nu cu bani, ci, pur și simplu, să fii obligat să prezinți și reversul medaliei.
Ana MOISE
FOTO: Virgil OPRINA
Revista Muzicală Radio România Cultural
Mesagerul Bacău Speranță pentru mii de familii din Moldova care își doresc un copil: Spitalul din Buhuși lansează un program de fertilitate alături de medici din București 
ZCH Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină 
NewsEdge Avertismentul lui Eric Schmidt: Ucraina nu mai poate ține pasul singură cu Rusia 
BusinessEdge Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat” 
