Prof. Ioan Munteanu (foto) expune, duminică, 9 aprilie, de la ora 15:00, la Casa Culturii “Ion Creangă” Târgu -Neamț, o parte dintre creatiile sale plastice, sub tema “Flori de Florii”. Profesor de desen cu o carieră didactica de peste 40 de ani, Ioan Munteanu s-a născut, în 1939, la Țibucani. A parcurs ciclul gimnazial la Piatra-Neamț, după care, atras de zugrăvirea plastică a frumosului, se înscrie și termină Liceul de Arte Frumoase Iași. Urmează o perioadă în care participă la construcția Barajului de la Bicaz, ca proiectant și desenator tehnic, după care este admis la secția de Arte Plastice a Universității din Cluj. A urmat o carieră didactică plină ca director al Liceului Țibucani, apoi ca director al Clubului Copiilor Târgu-Neamț, profesor de arte plastice la Școala Ghica-Vodă (fosta Școala Generala nr. 2), la Liceul “Ștefan cel Mare”, la Liceul “Vasile Conta” – o carieră plină de satisfacții profesionale și rezultate cu elevii săi la diferite activități și competiții artistice. Expoziția de la Casa Culturii Târgu-Neamț exprimă explozia culorilor prin flori, peisaje nemțene și chipuri de copii – pe care le consideră flori ce au încununat experiența sa de dascăl. (C.T. STURZU)