Despre scandalul banilor la PNL s-a tot spus și încă nu s-a terminat. Liberalii sunt în fruntea listei cu sume nedecontate de la alegerile parlamentare din decembrie 2016 și, deci, nici cei din Neamț nu aveau cum lipsi din tabloul național. Ce-i drept, filiala nemțeană nu e nici prea-prea, nici foarte foarte între altele ale PNL-ului. Cam pe la mijloc, așa cum îi șade bine și cum (s-)a obișnuit.
Revenind la socoteli și, mai ales, la bani, celor de la PNL Neamț le-a dat cu virgulă la cheltuieli prilejuite de parlamentare. Potrivit celor de la PS News, organizația județeană Neamț a PNL a ieșit pe minus cu fix 31.829,62 lei, sumă care nu i-a fost acceptată și validată la rambursare. A cerut să i se ramburseze 750.866,56 lei, iar Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat 719.036,94 lei. ”Noi încă nu am primit nimic oficial. Știu că este o diferență neaprobată, dar, ca și la locale, este vorba de diverse detalii care țin de facturare. La mine nu a ajuns nicio motivare. Așteptăm hârtiile. Cu siguranță vor fi discuții și se va lua o hotărâre”, a declarat Florin Hopșa, cel care, printre altele, a răspuns de partea financiară a organizației la parlamentarele trecute.
Sigur, sumele din dreptul filialei Neamț sunt picături în paharul înalt al deconturilor naționale. AEP a refuzat peste 1,77 milioane de lei celor de la PNL, din vreo 16,48 milioane. Desigur, ca în orice stat de drept, există și posibilitatea unui atac pe căi legale, respectiv Contencios, soluție la care pot apela toți competitorii electorali nemulțumiți de sumele rambursate. Eventualii alegători nemulțumiți… rămân cu nemulțumirea.
Mai multe despre PNL, bani și cheltuieli cu prilejul parlamentarelor, puteți citi aici.
(G.B.)