Sub farmecul artei: Vasile Pleșca

pietricica turism

Se spune că un colecționar este ultimul Mecena în artă. Vasile Pleșca a început să achiziționeze tablouri în prima tinerețe. Prieten la cataramă cu artiștii Dumitru Bezem și Costică Filimon, are în panoplia sa peste 1.500 de lucrări, pe care le va dona statului. Consideră că un pictor este un om fără de care națiunea nu poate trăi, deoarece el este oglinda socialului.

– De unde provine pasiunea de a aduna lucrări de artă?

  • Din anul 1960, de când eram elev în clasa a V-a la Școala Războieni și aveam o profesoară adevărată, Maria Zbera. Această doamnă i-a adus, în carne și oase, la ore pe Mihai Sadoveanu, pe Eusebiu Camilar și pe Cezar Petrescu. Noi, care eram mititei, cu creștetul care ne ajungea până la bancă, ne uitam la ei pe furiș, îi pândeam mai bine zis. Cum mi-au rămas întipăriți în memorie?

La Sadoveanu, intra întâi pălăria pe poartă. La Eusebiu Camilar, avea niște ochelari negri și intrau întâi acei ochelari, iar la Cezar Petrescu intra întâi burta, pentru că era supraponderal.

Asta-i viziunea mea de copil. Aveam carte de citire, nu de limba română și, în acel manual, era prezentat celebrul tabloul pictat de Octav Băncilă numit, simplu, ”1907”. Și profesoara noastră ne-a învățat să privim portretul altfel. ”1907” mi-a deschis mie apetitul pentru pictură. În față era țăranul acela înalt, voinic, în alergare, cu o cămașă albă pe el, pe care-l vedea toată lumea. Maria Zbera ne-a învățat să ne uităm și în planul secund. Noi nu vedeam bărbatul care stătea căzut în genunchi și în mâini. Când am ajuns la Piatra Neamț, am început să colind toate consignațiile, în căutare de lucrări. Mă interesa frumosul din tabloul respectiv. Primii pictori pe care i-am cunoscut au fost Nicolae Milord și Gheorghe Trăistariu.

– Ce ați achiziționat prima dată?

  • Un tablou cu un peisaj, era o pădure, pe care l-am cumpărat de la un bărbat de la Săvinești. Nu era făcut de el și l-am pus în ramă la Baia Comunală. M-a costat 25 de lei, fără passepartout, dar era frumos. Au fost timpuri când dădeai 25 de lei sau 30 de lei pe un tablou sau 40 pe două. Am făcut 36 de expoziții în ultimii ani. În total, am adunat 1.500 de tablouri. Eu tot am cumpărat… Un pictor este un om fără de care națiunea nu poate trăi. El este oglinda socialului. Un pictor îl cunoști după lucrare, îi recunoști starea pe care a avut-o când a creat tabloul.

 – Cum e să fiți înconjurat de atâtea și atâtea lucrări de artă?

  • Nu simt că am atâta frumusețe în jur decât atunci când vin obosit de undeva. Mă relaxează. Tot stau și mă gândesc și nu știu care-i mai mare: Costică Filimon sau Dumitru Bezem? Filimon a fost un pictor iute, năvalnic, cu idei, cu suflet mare. Am scris un articol despre el ca să apară la ziar și mi-a spus: ”Am o rugăminte la tine, câte lucrări să-ți dau să nu duci articolul la ziar? Mă umpli de dușmani! Lasă-mă în pace!”. Când mai venea câte un neștiutor care-i cerea câte un tablou îi spunea: ”Nu-i gata, fugi! Vii când e gata!”. Nu dădea tablouri la novici. Găsea diverse pretexte, că nu-i terminat, că nu-i uscat etc. Costică Filimon a fost un talent. Spunea: ”Du-te și adu două sticle de vin, că-ți fac două tablouri!”. Nu te întorceai bine cu sticlele că tablourile erau gata. Bezem este un pictor cald, de la rădăcina pământului, a casei… De exemplu, când vezi case tip Bezem, îți umplu sufletul de bucurie. Bezem vinde, în momentul de față, cel mai bine dintre pictorii nemțeni. Bezem e mai cunoscut decât crede el. Adrian Alui Gheorghe a spus, la Gala ”Superlativele Culturale”, că Bezem e îngropat în propria operă și așa este. Dacă aș avea bani mulți, i-aș cumpăra toată opera lui Bezem. Nici nu aș pune-o în rame. Un Bezem la București este în jur de 70.000 de lei. S-a vândut lucrări de el și cu 40.000, și cu 60.000 de lei.

 – Cum l-ați întâlnit pe maestrul Bezem?

  • A venit să facă o expoziție și să vadă dacă i le aprobă la mine, la cultură. Amintirea asta nu o mai știe, dar atunci l-am văzut prima dată. În aceea vreme, eu lucram la cultură, la tineret, iar Valentin Ciucă lucra la cultură, la partid. Eram năuc și îmi plăcea să mă duc pe la ateliere în Lenin, într-o clădire la etajul IV. Mai mergeam și pe la Biserica de Peste Vale, acolo a fost Școala de pictură de pe lângă Biserica din Văleni. Acum, în satul Văleni, nu prea mai sunt icoane, pentru că satul s-a ocupat cu strămutații de la Valea Muntelui. De asta nu sunt acte pe case acolo. Dar vechii băștinași, dacă-i găsești, mai au icoane de la școala veche de pictură a lui Gheorghe Asachi.

 – Câte lucrări semnate Bezem și Filimon aveți în dotare și câte lucrări provin de la alți pictori?

  • De la alți pictori, nemțeni și nu numai, am câte 12-14 lucrări achiziționate, iar de la Bezem și Filimon am cu sutele. Am trei lucrări de grafică și de la Ioan Popescu Gopo, care a participat, ani la rând, la Festivalul Internațional de Film de la Piatra Neamț ”Punguța cu doi bani”, și de la cei care au fost pe la Sahia, Ion Truică de exemplu. Lui Costică Filimon i-am făcut 6 albume, lui Bezem 10 și lui Ciacâru unul singur. Când am avut o expoziție la Biblioteca ”G.T. Kirileanu”, a venit o fată să cânte, era elevă în Canada și, acum, câteva tablouri care poartă semnătura lui Costică Filimon sunt acolo. Am organizat trei ediții ale expoziției-concurs ”Omagiu pictorului Costică Filimon”, două la Galeriile de Artă ”Lascăr Vorel” și una la Biblioteca ”G.T. Kirileanu”. La Bibliotecă, am intitulat-o doar expoziție nu și omagiu lui Costică Filimon, ca să nu mai stârnesc animozități. Acum am 300 de tablouri din colecția mea și a soției în expoziții.

 – Prima dată la ce vă uitați la un tablou?

  • La tabloul în sine, nu la semnătură.

E frumos să trăiești printre pictori dacă te înțelegi cu ei și admiți să nu participi la bârfa lor.

Viața printre ei este foarte frumoasă. Dumitru Bezem s-a aflat de 7 ori pe simeze în ultima perioadă, cu tablouri din colecția familiei Elena și Vasile Pleșca. Eu nu vând niciun tablou din expozițiile pe care le fac. Pictorul poate vinde. Eu nu pot să vând trăirile, sentimentele, talentul lui Bezem. Colecționar este acela care face și albume, face și expoziții. Așa, ca să vinzi lucrări, nu ești colecționar. El, de exemplu, în 24 de ore, realizează 7 sau 8 tablouri. Are o viteză mai mică, totuși, decât avea Costică Filimon. Țin tablourile în lăzi ca pe niște cărți. Am colecționat primul tablou al lui Bezem prin 1973, că atunci a venit el în Piatra Neamț, dar am un tablou de Bezem de când era în clasa a IX-a. L-am expus recent la Biblioteca Județeană. Bezem a fost pictor înainte de a face facultatea și cam deranjează această zicere. Bezem are la tablouri… n-are zile câte tablouri are. Muzeul de Artă mi i-a refuzat pe Costică Filimon și pe Dumitru Bezem. Nu mi s-a dat voie să fac nicio expoziție acolo.

 – De ce v-ați întovărășit sau de ce i-ați ales pe Costică Filimon și Dumitru Bezem?

  • Pentru că am fost prieten cu ei dintotdeauna și nu m-au dezamăgit niciodată. Sunt mulți colecționari în Piatra Neamț, dar ei nu scot lucrările la vedere. Ieșitul costă. Sunt dispus să le prezint și în alte orașe, dacă mi se asigură securitatea lucrărilor. Eu, când mi s-a oferit ocazia, tot am adunat tablouri. Toate le voi dona statului. De ce? De exemplu, la expoziția asta recentă a lui Bezem au participat și doamna de la alimentară care mi-a dat pâine și lapte, și tractoristul care a arat pământul răzeștilor de la Războieni, și profesorii mei care m-au învățat carte, și cei care au făcut cartoanele, culorile. Așa a participat poporul român la lucrările acestea și, când o să văd că mi se apropie clipa, o să le donez.Statul român nu înseamnă hoții din ziua de azi.

Ana MOISE

FOTO: Ioan CLOPOȚEL

1 COMENTARIU

  1. Este foarte frumos si laudabil ce face domnul Plesca…iti trebuie tarie de caracter sa ai atatea valori si sa te gandesti sa le donezi statului pentru a fi vizitate de orice om bogat sau sarac,novice sau nu, in ale picturii….din partea mea mult Respect….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.