Timpul florilor

Cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este, pe de-a-ntregul, pusă sub semnul renașterii naturii. Ultimele ei zile, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor, sunt sărbători ale veseliei, marcate de obiceiuri ai căror protagoniști sunt copiii. ”Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii!/ Ce păcat de cel ce moare/ Fericiți sunt cei ce-s vii!” Astfel vesteau cetele de copii în satele de altădată sărbătoarea Intrării Domnului în cetatea Ierusalimului.

Denumirea populară de Florii provine de la zeița romană a florilor, Flora, peste care creștinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile – după cum este denumită în Calendarul popular – este considerată cea mai mare sărbătoare a Postului Paștelui, întrucât ea aminteștecreștinilor momentul când Mântuitorul a hotărât să-și înfrunte potrivnicii. Am putea spune că, începând din această zi, intrăm în ”timpul tare al sărbătorii”, rememorând și trăind spiritual patimile Lui, încercând ca, prin jertfă și rugăciune, să fim vrednici de bucuria mântuirii.

Ultima săptămână din Postul Mare mai este denumită ”nunta urzicilor”, marcând astfel momentul de când nu se mai pot mânca urzici, fiindcă plantele deja sunt îmbătrânite.

După un obicei străvechi, menționat chiar în sec. al IV-lea d.H., de pelerina Egeria, și generalizat în toată Biserica creștină, în Duminica Floriilor se aduc ramuri de salcie în biserici. Ele sunt binecuvântate și împărțite credincioșilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulțimile L-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos, la intrarea Sa în Ierusalim. Noi, creștinii, purtăm rămurelele de salcie în mâini, ca semn al biruinței împotriva morții.

* Salcia în tradiția creștină românească

Emblema vegetală a acestei sărbători este, în tradiția românească, salcia, cel dintâi arbore care înverzește. Se povestește despre salcie că a fost binecuvântată de Maica Domnului, pentru că și-a întins crengile, ca să treacă o apă, spre a ajunge la locul unde era răstignit Fiul său. De aceea, preoții o slujesc în biserică, oamenii se leagă în jurul mijlocului ca să scape de dureri și înghit mâțișori (muguri) împotriva durerilor de gât. Salcia sfințită este adusă acasă și folosită ca stimulent magic: cei mici sunt loviți cu ea, simbolic, rostind formula: ”Nu te pălesc eu, ci te pălesc mâțișorii, ca să nu uiți că, de azi într-o săptămână, e Paștele!”.

Fetele o păstrează fiindcă ”e bună de dragoste”, bărbații – pentru că aduce noroc la negoț – ”Cumpărătorii se îngrămădesc precum oamenii la Florii, când iau mâțișori” -, iar femeile pentru că aduce spor semănăturilor și stupilor.

Peste an, grindina, tunetul și fulgerul, ca și sperieturile copiilor sunt alungate cu fum de mâțișori sfințiți la Florii.

Există un cântec, nu foarte vechi, creat de slujitorii Bisericii și ai școlii, pentru ca și sărbătorile pascale să fie întâmpinate după tiparul tradițional al colindatului de Crăciun.

Sâmbătă, în zori, copiii aduc în fiecare casă nu doar cântecul simplu și candid, ci și simbolurile vegetale al sărbătorii Floriilor. Ramurile înverzite de salcie, sfințite în biserică și cele dintâi flori de primăvară. Întocmai ca în prag de an nou, când umblă cu ”Sorcova”, ei ating gazdele și pe toți membrii familiei cu aceste ramuri înverzite, aducătoare de sănătate, vigoare și tinerețe perpetuă.

* Salcia – simbol al fecioriei

Timpul florilor — foto: Adolph Chevallier

De Thesmophoria, o sărbătoare antică, legată de cultul lui Demeter și Core, femeile își făceau un pat din ramuri de salcie, pe care stăteau în tot timpul sărbătorii. Salcia era considerată un copac ce-și distruge rodul, ea își leapădă florile înainte ca rodul să se lege. Actul pe care îl făceau femeile în acea zi putea fi tradus ca o dăruire spre o viață de castitate. Au fost și persoane care au văzut în șederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilității, de vreme ce patul era așezat pe pământ, iar pământul era simbolul sacru al zeițelor mame.

În gândirea creștină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici, martirii sunt numiți ”ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos.

Cu alte cuvinte, cei ce și-au dăruit viața lui Hristos nu au rămas în moarte, ci au biruit-o, prin Hristos.

Salcia, în scrierile unor Sfinți Părinți, o reprezintă pe Fecioara Maria. Aceasta, deși alege fecioria, deci viața fără rod, naște pe Hristos.

* Superstiții de Florii

Sărbătoare a renașterii naturii și a etalării splendorilor ei vegetale, a armoniei și iubirii, această zi, cu incontestabile semnificații creștine, a avut un corespondent festiv în Antichitate. Floralia, luna aprilie, era dedicată zeiței sabine Flora, care domnea asupra tuturor florilor și semințelor, care dăruise oamenilor mierea și alinase mânia Junonei, ajutând-o să-l conceapă – din mireasma unei flori miraculoase – pe zeul Marte, patronul celei dintâi luni de primăvară.

În trecut, la miezul nopții, fetele se spălau pe cap cu busuioc fiert, apoi aruncau apa la rădăcina unui păr și descântau: ”Cum îi părul când îi înflorit de frumos, așa să fiu și eu de frumoasă! Cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”. Apoi așezau sub pom ”cotătoarea” (oglinda) și cămașa de sărbătoare, ca să răsară soarele peste ele în zorii Floriilor. După răsăritul soarelui, obiectele erau luate și folosite pentru farmece de dragoste și sănătate.

În ziua Floriilor, se putea spăla pe cap doar cu apă descântată și sfințită. Altfel, exista riscul ca părul să albească și chiar să cadă. Așa se spune că acelora care vor lucra în Sâmbăta Albă sau Sâmbăta lui Lazăr le va albi părul.

Bătrânii satelor de altădată știau că, așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și în prima zi de Paști.

* Obiceiuri uitate de Florii

Cu o săptămână înainte, nu se plantează pomi și nu se seamănă, deoarece ar face numai flori, nu și fructe. Pomii sădiți la Florii se prind mai ușor.

În seara Sâmbătei Floriilor, cum trage clopotul la biserică, se duc rămurele de salcie la morți, iar salcia de la morminte se duce la biserică, s-o slujească popa.

Duminică, în ziua Floriilor, femeile aduc salcia acasă, ”c-apăi cică se face cânepa-naltă și subțire ca salcia”: ”Cum este salcia pe care o aduci, așa va fi și cânepa: dacă aduci multă, se face cânepă multă. Dacă e subțire, se face și cânepa subțire. Dacă este noduroasă, așa va fi și cânepa”.

”Când vii de la biserică în ziua de Florii, să ungi toți pomii cu colivă, ca să ție florile”.

Tot acum se scot afară din casă veșmintele, straiele și toate hainele, spre aerisire în curte.