În perioada 30 aprilie – 5 mai, primarul Dragoș Chitic, împreună cu secretarul municipiului, Florin Fecic, au efectuat o deplasare oficială în Israel, la invitația Primăriei Kiryat Malakhi, înfrățit cu municipiul Piatra Neamț, anunță Primăria Piatra Neamț, prin intermediul unui comunicat de presă.
”Am avut mai multe întrevederi cu primarul orașului Kiryat Malakhi, domnul Eliau Lalu Zohar, primarul orașului Lod, de asemenea înfrățit cu Piatra-Neamț, domnul Revivo Yair și cu alte oficialități locale. Chiar în prima zi a șederii în Israel am avut onoarea să particip la întâlnirea cu evreii originari din orașul nostru, desfășurată în orașul Ashdod, organizată de domnul Etgard Bitel, ocazie cu care s-a și înființat Asociația evreilor originari din Piatra Neamt și Târgu Neamț. Am participat, de asemenea, la manifestările ocazionate de marcarea a 69 de ani de la Independența Israelului și omagierea eroilor israelieni căzuți pe fronturile de luptă. În semn de respect față de eroismul poporului israelian, am depus coroane de flori din partea municipalității pietrene, pentru eroii din Kiryat Malakhi și la muzeul Latrun pentru ostașii căzuți în luptele pentru apărarea Israelului”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Joi, 4 mai, reprezentanții municipalității pietrene au participat, la Ierusalim, la întrevederea delegației oficiale a României, condusă de premierul Sorin Grindeanu, cu evreii originari din România și care locuiesc acum în Israel.
„În cadrul numeroaselor întâlniri pe care le-am avut pe parcursul vizitei în Israel am discutat despre dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre municipiul Piatra-Neamț și comunități din Israel, în principal din orașele înfrățite. Schimburile culturale, educaționale sau sportive, stabilirea de relații comerciale între firme israeliene și oameni de afaceri din orașul nostru, prezentarea oportunităților de investiții au fost doar câteva dintre temele abordate. Pe toată perioada șederii în Israel ne-am bucurat de atenția deosebită și de sprijinul domnului Moshe Shimon, originar din Piatra Neamț și bun prieten al orașului nostru, fost primar al orașului Kiryat Malakhi. Discuțiile despre colaborarea viitoare dintre comunitățile noastre vor continua și în luna iunie cu ocazia vizitei unei delegații oficiale din cele două orașe israeliene înfrățite cu municipiul nostru, ca răspuns la invitația pe care le-am adresat-o de a fi prezenți la Piatra Neamț cu prilejul Zilelor Orașului”, a mai adăugat primarul Dragoș Chitic.
Deplasarea a mai cuprins o vizită la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și la Biserica Sfântul Gheorghe din orașul Lod. (Primăria Piatra Neamț)
N.R.: Titlul aparține redacției.
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești









2 comentarii
Dar pe banii cui au fost cei doi plecati in tara sfanta si cu aprobarea cui?! Consilierii locali ar fi trebuit sa voteze o delegatie si nu asa cum s-a procedat!! In fine totul este ok pt secretar si primar, insa vinovat pt huzur si cheltuirea banului public Janel este vinovat de la Locativserv!! As dori sa stim si noi ce beneficii financiare, materiale sau de alta natura au adus cei doi pt bunastarea municipiului? Personal, cred ca un zero barat!!
Biserica Sfântul Gheorghe din Lod este doar o parte a unei mănăstiri ortodoxe închinate și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, ansamblul fiind dominat de o moschee. Adevăratul obiectiv și loc de pelerinaj este mormântul Sfântului Gheorghe, în jurul căruia s-a construit totul.
Ce să faci, unii habar n-au ce vizitează.