
Diana Elena Dandu-Grigoraș este șefa de promoție a Școlii Gimnaziale Vaduri din comuna Alexandru cel Bun. Ea a încheiat clasa a VIII-a cu media generală 9,97 și dorește să fie admisă la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra Neamț.
„Am fost surprinsă și în același timp foarte bucuroasă să aflu că sunt șefă de promoție. Este încununarea efortului depus în anii de școală, alături de domnii profesori, care m-au încurajat și m-au sprijinit permanent. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au călăuzit pașii până în prezent și îi asigur că sămânța cunoașterii sădită în sufletul meu va da roade”.
Prof. Daniela Semian, directoarea Școlii Gimnaziale Vaduri spune că Diana Dandu-Grigoraș este o elevă sensibilă, serioasă, care va ajunge foarte departe pe drumul cunoașterii. „Rezultatele la învățătură sunt meritul ei și al cadrelor didactice din școală. În anii de școală a participat la numeroase concursuri și olimpiade școlare, toate aceste participări culminând cu adjudecarea Premiului I la faza regională a concursului «Cuvinte potrivite». Îi urăm succes la Evaluarea Națională și îi dorim ca la sfârșitul liceului să fie tot șefă de promoție”. (Ana MOISE)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





