Expoziția ”Comorile Peleșului”, deschisă la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, este, cu siguranță, un îndemn convingător pentru nemțenii care n-au vizitat încă reședința regală de la Sinaia să meargă să o vadă. Ideea de a organiza o astfel de expoziție în județul Neamț este indisolubil legată de istoria familiei regale și de faptul că, la Bicaz, a fost o reședință regală – actualul sediu al primăriei, un palat făcut șvaițer, despre care Mesagerul de Neamț a scris -, iar în zona adiacentă unul dintre cele mai importante domenii ale Coroanei, cu o suprafață de 13.185 de hectare.
”Clădirea aleasă să adăpostească «Comorile Peleșului» este monument istoric, fiind opera arhitectului Roger Bolomey, autor al altor edificii reprezentative pentru orașul Piatra Neamț: Banca Petrodava, actualul sediul al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, clădirea Teatrului Tineretului – Teatrul «Gheorghe Măcărăscu», vila George Lalu – vizitată de regina Maria a României în 1917, în perioada Primului Război Mondial aici funcționând un spital pentru ofițerii francezi”, a declarat dr. Mihaela Cristina Verzea, directorul adjunct al Complexului Muzeal Județean Neamț.
”Bolomey a fost ajutat de arhitectul comunei, Fr. Droz, de anteprenorul Carol Zani, cel care, împreună cu arhitectul Alexandru Baucher, a ridicat Palatul Regal de la Bicaz, locul de refugiu al familiei regale a României, în vara anului 1918, și de sculptorul decorator Vicenzo Puschiasis. Expoziția «Comorile Peleșului» reunește piese reprezentative din colecțiile de ceramică, orfevrărie, orologerie și artă plastică ale fostei reședințe de vară a regelui Carol I. Suveranul a reușit să pună bazele «unei remarcabile colecții de artă decorativă, constituită de-a lungul unei jumătăți de veac de domnie, prin achiziții importante de mobilier, arme, tapiserii și covoare, piese de metal prețios, sticlărie și ceramică, creații ale celor mai faimoase ateliere și manufacturi ale epocii». Colecția de ceramică – porțelan, gresie, faianță – a Castelului Peleș se compune din peste 5.000 de piese, bunurile de patrimoniu având autori și fiind realizate în centre ceramice, europene și orientale, celebre. În mod fericit, Regina Maria a continuat tradiția de colecționar inaugurată de Regele Carol I, prin achiziționarea unor piese de ceramică Art Nouveau, prin intermediul cărora și-a decorat reședința sa particulară, castelul Pelișor”.
Piesele care fac parte din colecția de ceramică și pot fi admirate la Muzeul de Artă sunt casete de bijuterii din porțelan, modelat în tipar, pictat manual și parțial aurit, făcute la Atelierul Sevres din Franța, figurine lucrate în Atelierul Frankenthal, Atelierul Meissen și Atelierul Rosednthal din Germania, vase decorative modelate în tipar și/sau manual în Atelierul Konigliche Porzellan Manufaktur Berlin și în Atelierul Turn-Teplitz Boemia, precum și căni sau servicii de ceai și cafea, pictate manual, produse de Atelierul Pavlova din Sankt-Petesburg, Rusia, sau Capodimonte și Orvietto, Italia.
Spectaculoase sunt și cănile din gresie, modelate în tipar, cu decor aplicat, gravate și glazurate, produse în Atelierul Grenzhausen, din Germania. Ceramicii germane din colecția regală i se adaugă celebrele vase olandeze de Delft, din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, inspirate din motivele decorative extrem-orientale, ca și porțelanurile fine fabricate la Viena sau în centrele din Boemia, precum Pirkenhammer, fabrica de porțelan care funcționează și în ziua de astăzi.
Vasele și figurinele animaliere de Copenhaga, piesele ungurești Arta 1900, serviciile de lavoar de serie create de manufacturile Zsolnay și vasele rusești de mari dimensiuni conferă colecției o mare diversitate.
Colecția de orfevrărie (argintărie, aur, metal comun) a Muzeului Peleș este compusă din 5.500 de piese, care au aparținut regilor României sau altor membri ai Casei Regale. Multe sunt lucrate de ateliere importante din Germania, dar și Franța, Italia sau Rusia – țară recunoscută pentru calitatea și tehnică deosebită de prelucrare a metalelor. Atelierele turcești, chinezești, indiene și persane sunt reprezentate în colecția regală prin piese ornate cu motive specifice fiecărei țări. Renumiți meșteri (Paul Telge din Berlin, Ed. Wollenweber din Munchen, Simon Rosenau, J.D. Schleissner, B. Neresheimer, Jacob Grimminger, Herbert Zeitner) au creat pentru regii României platouri decorative, tabachere, vase, servicii de ceai și cafea, casete, cutii pentru scrisori, ace de păr, tacâmuri, stilouri sau rame pentru fotografii și truse pentru voiaj.
Una dintre piesele valoroase este o cană de bere din argint gravat, aurită pe interior, produsă în 1737, la Paris.
Platourile și jardinierele decorate, fabricate tot din argint, sunt creații ale atelierelor din Prusia și Germania.
Spectaculos este un pocal de logodnă, datat la sfârșitul secolului al XIX-lea, din argint presat, gravat și cizelat, produs la Atelierul Nurnberg. De mare valoare sunt și cupele, potirele, casetele și vasele produse în atelierele din Anglia și Franța, dar și din București, unde se dezvoltă, în perioada regatului, câteva manufacturi remarcabile.
Expoziția cuprinde și câteva exponate din colecția de orologerie, care are, cu totul, puțin peste 50 de piese, cele mai multe achiziționate chiar de regele Carol I. Ceasurile, majoritatea datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea, sunt diverse ca tipologie, de la pendule (de podea și de perete), până la miniaturale sau ceasuri de șemineu. Piesele expuse la Piatra Neamț sunt ceasuri de șemineu produse la Paris, un ceas de masă din porțelan modelat în tipar, cu decor aplicat, pictat sub glazură și parțial aurit, fabricat în Germania, dar și sfeșnice din metal sau din porțelan, produse tot la Paris.
Poate cel mai valoros ceas, care nu este expus la Piatra Neamț, este cel de buzunar al regelui Carol I, fabricat de celebra firmă de orologerie Philippe Patek, din Geneva. Ceasul, făcut după o comandă specială, are carcasă din aur masiv, gravată pe capacul avers cu monograma ”E.C.”, surmontată de coroana închisă și încrustată în diamante și rubine.