Vernisajul expoziției «Comorile Peleșului» a avut loc, vineri, 9 iunie, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț, în prezența unui public numeros. Expoziția reunește piese reprezentative din colecțiile de ceramică, orfevrărie, orologerie și artă plastică ale fostei reședințe de vară a regelui Carol I. Cu același prilej a avut loc, în prezența fostului Ministrul al Culturii, Răzvan Theodorescu și lansarea volumului „Despre cultura de ieri și românii de azi: convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, al istoricului Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Național ”Peleș”.
”Vedeți în fața dvs. un academician bătrân la 78 de ani și pleșuv. Închipuiți-vă cu 65 de ani în urmă un personaj cu pantaloni scurți, care, în timpul verii, făcea naveta între Valea Viei, Dragoș Vodă, zona Curții Domnești, cobora treptele și mergea în casa unui unchi al său din fostele Case Vorel. Eram eu. Familia mea are origini pietrene, iar mătușa mea dragă, care în multe momente pot să spun că m-a crescut, era o bravă moldoveancă măritată cu avocatul venit din Geneva al regelui Ferdinand. Acest avocat era fratele arhitectului Roger Bolomey care a fost arhitectul acestei clădiri care acum adăpostește Muzeul de Artă. Acest unchi al meu a învățat românește și vorbea exact ca Ion Creangă. Toată Valea Viei era locuită pe atunci de persoane care fuseseră culese din diverse reședințe și moșii din județele din jur și aduse aici cu domiciliul forțat. Roger Bolomey, ca să fac o legătură dinastică, a fost însărcinat de Carol al II-lea să facă planul director al Bucureștiului” – acad. Răzvan Theodorescu.
”Este rodul unei activități deosebite pe care specialiștii Complexului Muzeal Județean (CMJ) Neamț o desfășoară cu Muzeul Național «Peleș» alături de care am mai avut alte colaborări în trecut. Ceea ce vă propunem ca act cultural sunt obiecte de colecție, obiecte care au fost adunate cu acribie de către monarhi, conducători ai statului nostru care și-au arătat dragostea pentru trecut, dragostea pentru cultură” – Dorin Nicola, directorul interimar al CMJ Neamț.
”Aceste evenimente se vor înmulți la Piatra Neamț și în județul Neamț și de câte ori va fi nevoie vom fi deschiși la orice expoziție care poate să însemne pentru județul Neamț ceva deosebit. Muzeul «Peleș» este o emblemă a României și ne bucurăm că obiecte de acolo pot fi admirate de publicul iubitor de artă din județul Neamț” – Laurențiu Dulamă, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
”Suntem martorii unui eveniment cultural de excepție, un eveniment cultural remarcabil. Castelul Peleș reprezintă, indiscutabil, cea mai frumoasă reședință a familiei regale a României. Această expozitie ne prilejuieste un moment aparte, pentru că ne concentrăm atenția asupra unor comori ale Peleșului mai puțin vizibile” – dr. Mihaela-Cristina Verzea, director adjunct interimar al CMJ Neamț.
Expoziția ”Comorile Pleșului” va fi deschisă până la 11 septembrie. (Ana MOISE)