Sânzienele dau ziua înapoi, ele iau din fiecare roadă câte puțin. Așa spuneau bătrânii de altădată. Păsările jelesc plecarea verii, iar cucul se îneacă, cu orz sau cireșe, răgușește și încetează să mai cânte, apoi se transformă în uliu și așa viețuiește până la Blagoveșteniile următoare învățau bunicii copii. Până și soarele ”se odihnește o clipă la amiază”, iar plantele, în miezul zilei, stau un ceas din creștere, afirmă tradiția populară.
Pe 24 iunie, creștinii din România sărbătoresc Sânzienele. În popor se credea că noaptea care preceda ziua de Sânziene era una magică, în care toate minunile sunt posibile. Înțelepții satelor spuneau că, în această noapte, forțele binelui și cele ale răului ating apogeul. Creștinii din Moldova se roagă în această zi la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cu credința că vor scăpa de necazuri, suferințe și boli.
Biserica Creștin-Ortodoxă serbează, de obicei, doar zilele morții sfinților, de la această regulă făcând excepție Sfânta Fecioară Maria, Mântuitorul Iisus Hristos și Sfântul Ioan Botezătorul.
Una dintre sărbătorile de mare importanță în civilizația românească, precum și în cele învecinate și, odinioară, chiar în întreg spațiul european este plasată în ziua de 24 iunie, când, atât biserica ortodoxă, cât și cea catolică prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Acesta este mărturisit de Hristos ”mai mare decât toți cei născuți din femei și mai mult de prooroc, carele a săltat în pântecele maicii sale și a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului, și a mers mai înainte la iad, ca să binevestească Învierea. Acesta a fost fecior Zahariei arhiereului și al Elizavetei celei sterpe, fiind născut din făgăduință”.
Sfântul Ioan Botezătorul a dezlegat tăcerea tatălui său când s-a născut și a umplut toată lumea de bucurie.
În foarte multe zone din țară se fac pomeni pentru morți, de moșii de Sânziene. În ziua de Sânziene, au loc bâlciuri și iarmaroace, acestea fiind un foarte bun prilej pentru întâlnirea tinerilor care își doresc să se căsătorească.
* Superstiții în noaptea de Sânziene
În seara de ajun, copiii adună sânziană și, pentru fiecare din casă, împlântă în poartă câte una. Și a cărui floare s-a veștejit până dimineață, acela moare mai repede. Se fac cununi pentru fiecare membru al familiei și se aruncă pe case; a cui cade, acela va muri mai curând. Dacă se umple de rouă cununa, copilul va avea noroc tot anul. Cununa se pune pe streașina casei despre răsărit. A doua zi, până a nu răsări soarele, se scoală fiecare și-și ia cununa, pe care o cercetează cu de-a-măruntul; dacă găsesc în ea peri de diferite animale, se zice că are să aibă noroc la vite, al căror păr se află în cununi.
În noaptea de Sânziene, unele femei se spălau pe tot corpul, apoi se duceau în pielea goală pe câmp, culegeau buruieni, pe care le mâncau spre a se vindeca de boale în cursul anului.
Se luau flori de pe câmp, de fiecare câte una, se uscau, le vârau sub țest, unde erau lăsate o noapte, apoi erau păstrate pentru boale.
În noaptea de Drăgaică, dacă păzești cloța (Cloșca), când iasă pe cer, găsești de trei ori bani.
Se spune că, în Noaptea Sânzienelor, zânele umblă pe pământ sau plutesc prin aer și împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile oamenilor, apără semănăturile de grindină etc. Bătrânii noștri spuneau că, pentru oamenii care nu respectă cum se cuvine această sărbătoare, aceste zâne devin surate bune cu înrăitele lele sau Rusalii.
În unele tradiții, ziua de Sânziene mai era numită și Amuțitul Cucului. Dacă acesta încetează din cântat înainte de Sânziene, bătrânii spuneau că vara va fi una secetoasă.
Pentru a-și vedea sortitul, fetele dormeau în noaptea de Sânziene cu un buchețel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le purtau în păr sau la sân, fetele, dar și femeile măritate deveneau mai atrăgătoare și mai drăgăstoase.
* Cum se protejau bunicii noștri de rele în ziua Drăgaicei
Pentru a fi feriți de întâmplări rele, țăranii satelor de altădată cunoșteau din strămoși reguli care, respectate, îi imunizau împotriva duhurilor aducătoare de suferință. Sau cel puțin asta credeau. Astfel, ei știau că cine lucrează în ziua Drăgaicei moare. Se juca Drăgaica de fete, ca să nu mănânce vârcolacii soarele, scria folcloristul Th. Speranția.
Drăgaica se ținea pentru bunul trai în casă. Cine n-o serba se spunea că va avea gâlceavă în casă tot anul. Femeile o țineau ca să nu capete bătaie de la bărbați sau ”să nu capete drăgaică”. O vorbă uitată – ”S-a făcut drăgaică în cap” – făcea referire la bătaia pe care puteau să o ia nevestele de la bărbații lor, dacă nu serbau această zi.
În timpurile de altădată, mai cu seamă fetele se fereau de a lucra. Ele credeau că nu se vor mai mărita dacă nu respectă această zi.
Prin unele zone, Drăgaica se ținea cinci zile, până la Sf. Petru. Se ținea și pentru boli.
În sate, astăzi, se ard murdăriile, ca să dispară duhurile cele rele. Prin altele, pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprindeau focuri, peste care se aruncau plante sau substanțe foarte puternic mirositoare. Acest ritual era completat cu buciumatul și cu strigătul în jurul focurilor, pentru a ține la distanță spiritele malefice. Femeile, bărbații, copiii știau că, dacă lucrează în această zi, se vor poci, puteau înnebuni și fi jucați de Drăgaice.
Bătrânii spuneau că, de Sânziene, e rău de amețeli în cap, în momentul când muncesc – cei care lucrau în această zi erau amenințați că vor cădea din pomi atunci când vor culege poame.
Dacă vroiai să fii sănătos, țineai cont de sfatul că ”Cine doarme sau lucrează în această zi îngălbenește ca floarea numită sânziana”.
Unii bărbați țineau această zi ca să nu le slăbească puterile.
Era interzis scăldatul de Drăgaică, deoarece era primejdie de înec.
Drăgaica face a se coace fructele și semănăturile mai repede, ferindu-le de stricăciuni și putrezire, dacă îi e respectată ziua.
* Cum se vindecau strămoșii noștri în noaptea de Sânziene
În zori, în special bătrânele satelor, însoțite uneori de tinere fete, umblau pe câmpuri, pentru a culege anumite plante de leac, știind că acest timp e foarte prielnic pentru așa ceva. Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică, pentru a fi sfințite, și erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, odată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene, răsare și floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o culege.
În dimineața zilei de 24 iunie, a Sânzienelor, se obișnuiește ca fetele să se scalde în roua din zone neumblate. Roua Sânzienelor este strânsă de femeile mai în vârstă într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi este stoarsă într-o oală nouă. În drum spre casă, femeile nu vorbesc deloc și, mai ales, nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă acești pași sunt îndepliniți, atunci cine se spală cu roua este sănătos și drăgăstos peste an.
În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele, puse în apa de baie, întăresc copiii slabi și sensibili, acest procedeu fiind folosit și pentru tratarea frigurilor.
Roua căzută pe flori în noaptea de Sânziene vindecă bolile de ochi și piele. Florile culese în această zi spun că ”mai sunt bune pentru tuse, pentru diferite boale, pentru urâciune și pentru afumarea vitelor, când sunt bolnave”.
Pentru ca oamenii să fie sănătoși și să aibă spor la muncă, pe câmp, ei se încingeau peste șale cu tulpini de cicoare.
”Se scoteau hainele afară din casă și se punea în ele buruiana drăgaicei, care crește pe câmp, ca să fie ferite hainele de molii. De Drăgaică se pune verdeață, ramuri de anin și alun, prin zarzavaturi, spre a nu fi stricate de mană și viermi”.
