[button color=”#COLOR_CODE” background=”#COLOR_CODE” size=”medium” src=”PLACE_LINK_HERE”]ADD_BUTTON_CONTENT[/button]
Actualizare:Un fumător a incendiat podul blocului. Pompierii au stabilit drept cauză a incendiului,,fumatul în locuri nepermise sau neprotejate termic corespunzător”. Acum ar fi interesant de văzut cine s-a urcat în pod să fumeze și, mai ales, de ce și cum a ajuns acolo. Oricum grămada de lucruri depozitate a “ajutat” din plin incendiul.
„Au ars acoperișul blocului din astereală lemn, învelitoare țiglă, carton bituminat și tabla pe o suprafață de circa 800 mp, deșeuri hârtie, textile și lemn”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.—Știre inițială —–/
Inspectoratul Școlar tace și când arde blocul din spate
Lume multă adunată în spatele Inspectoratului Școlar și în părculețul de lângă blocul turn. Ardea blocul nemțesc, cu fum gros, de se vedea de la distanță. Agitația aferentă unui astfel de eveniment implică, în primul rând, forțele de intervenție. Calm și stăpân pe el, lt. col. Ciprian Mihai Mitrea, șeful ISU, coordona stingerea incendiului și avea timp să răspundă tuturor celor cu care se întâlnea. Indiferent că erau locatari din blocul cuprins de flăcări, proprii subordonați sau autorități. Ardem de nerăbdare, ca să folosim o expresie ”tematică”, să vedem cum se vor implica autoritățile în rezolvarea problemei locatarilor.
După toate probabilitățile, incendiul a izbucnit în pod, acoperișul fiind afectat în totalitate. Ori a fost vorba despre un scurtcircuit, ori cineva a umblat cu vreo sursă de foc în pod. În orice caz, locatarii au cărat, de-a lungul anilor, cam tot ce nu le mai trebuia în casă, așa că podul blocului a devenit un depozit de ”materiale combustibile” numai bun de întreținut un incendiu.
Conform datelor oficiale, incendiul a fost anunțat la ora 13.04, iar la intervenție au plecat 6 autospeciale de stingere, plus autoscara. Întâmplător, doi angajați ai Inspecției de prevenire se aflau în zonă, pentru autorizarea unei clădiri de lângă Inspectoratul Școlar, și ei au fost cei care s-au ocupat cu evacuarea locatarilor, 6 la număr, din blocul afectat de foc.
Revenind la Inspectoratul Școlar, toată lumea se uita incendiu pe la ferestrele dinspre blocul nemțesc. În partea din spate a clădirii este și o ușă, protejată cu plasă anti-insecte, în spatele căreia se aflau două femei, angajate ale ISJ. Le-am întrebat de când arde blocul. Răspunsul a fost: ”Noi nu știm, n-avem voie să facem declarații presei”. (C.M.)