Flavia Cristiana Pascal, de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Piatra Neamț, și-a câștigat dreptul de a reprezenta România la a XXII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie. Ea a obținut al doilea punctaj (43.85) dintre cei 11 juniori care s-au pregătit la Piatra Neamț în vederea alcăturirii lotului reprezentativ. Au mai fost selecționați George Cristian Ardeleanu (48,95), de la Școala nr. 11 Buzău și Ștefan Dorin Jumărea (38.15), de la Colegiul Național ”Nicolae Iorga” Vălenii de Munte.
”Nu mă așteptam la un asemenea rezultat. Îi mulțumesc profesorului meu, dl. Grigoruță Oniciuc, care mi-a fost o călăuză în acest drum lung și anevoios și sper să am o evoluție bună la Olimpiada Internațională. Toată această pregătire a fost o experiență foarte frumoasă și plină de emoții”, a declarat Flavia Cristiana Pascal.
”A fost o competiție foarte dificilă. Din păcate, trebuie să spun că nivelul de pregătire al celor 11 elevi din lot nu este așa cum ne-am dorit noi. Trebuie să lucrăm mult în continuare pentru a obține rezultate frumoase pentru țară. Flavia a muncit enorm de mult. După o pauză de o săptămână sau două o să ne apucăm de lucru pentru a fi la un bun nivel competitiv internațional”, a menționat prof. Grigoruță Oniciuc, directorul CN ”Petru Rareș”.
Flavia Cristiana Pascal este elevă în clasa a VIII-a și participă, în premieră, la o competiție școlară de-o asemenea însemnătate. Olimpiada Internațională de Astronomie va avea loc, în luna octombrie, cel mai probabil în Kazahstan. (Ana MOISE)

Mesagerul Bacău Video/Polițiștii băcăuani avertizează seniorii de Ziua Persoanelor Vârstnice: „Nu lăsați buna-credință să fie exploatată de infractori!”
ZCH Video-Foto. Bunici și nepoți, muzică, teatru și emoție de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Târgu-Neamț
NewsEdge Unde mai poți face baie în mare în octombrie. Destinațiile unde vara nu s-a terminat
BusinessEdge BEI acordă o finanțare de 100 milioane de euro unui proiect fotovoltaic din România. Parcul Dama Solar va avea o capacitate de 1,3 GWp













