Exact așa cum anticipa Mesagerul de Neamț, astăzi, 14 iulie, noul Consiliu de Administrație de la Publiserv SA l-a demis pe Adrian Niță și l-a numit pe consilierul județean PNL Gheorghe Triboi. Este obligatoriu de menționat că schimbările sunt pur politice, oamenii de la PSD fiind înlocuiți cu cei de la PNL, atât în consiliu, cât și în biroul directorului. Cum vor fi justificate aceste schimbări vom afla dintr-o conferință de presă, deja anunțată de primarul Dragoș Chitic pentru săptămâna viitoare.
”Sunt onorat de încrederea acordată de colegii mei, sper să nu-i dezamăgesc. Eu vin din mediul privat și voi încerca să eficientizez activitatea societății. Este prea devreme pentru declarații de intenție, este momentul analizelor rapide și apoi al măsurilor eficiente”, a declarat dl. Triboi pentru Mesagerul.
Gheorghe Triboi este consilier județean din iunie 2016 și cine dorește să afle mai multe despre el, poate consulta declarațiile sale oficiale de pe site-ul Consiliului Județean Neamț. Sau de aici. (V.B.)