PATRIMONIU Descoperim trecutul ca să salvăm viitorul!

– campanie Mesagerul pentru săpăturile de la Schitul Nifon Vechi –

Într-un județ în care festivalurile medievale sunt în mare vogă și înghit o mulțime de bani, fără ca asta să fie neapărat greșit, într-un județ în care tot felul de asociații și ONG-uri beneficiază de fonduri consistente pentru alte manifestări, mai mult sau mai puțin culturale, adevărata trudă pentru cultură este la limita supraviețuirii. Un șantier arheologic de tipul celui de la Schitul Nifon Vechi stă, de șase ani, în doi oameni. Doar entuziasmul și patriotismul îi leagă acolo toată vara, în condiții pe care alți oameni nici măcar nu le concep. Nu se plâng și nu cer nimic pentru ei, deși nu le-ar strica niște veselă și câteva lenjerii de pat, mai ales că vor să încropească un loc de dormit pentru voluntari. Au, însă, nevoie urgentă de materiale de construcții.

Mesagerul de Neamț lansează campania ”Descoperim trecutul ca să salvăm viitorul!”, pentru susținerea activității arheologice din Poiana lui Nifon. Cei care vor și pot să ajute misiunea de la Coliba cu Tricolor se pot adresa redacției. În primă fază, este nevoie de 20 de coli de tablă ondulată de 2 mm, 10 saci de ciment, două suluri de plasă din plastic (din cea folosită pentru ciururile de șantier), astereală și carton bitumat pentru hidroizolații. Carton trebuie mult, vreo 40 de suluri în total, dar urgente ar fi măcar 8.

* Când o jumătate de PET te ajută să nu-ți plouă în pat

Spre deosebire de acum doi ani, când, în Poiana lui Nifon, erau doar medievistul Costică Asăvoaie și ucenicul său, Cosmin Niță, ajutați de fratele Petru, care se ocupa cu toate cele gospodărești, în luna iulie a anului 2017 locul era foarte animat. Erau voluntarii de la Liceul ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, 12 băieți și fete, alături de ”eroii” Iustin Lehonschi, seminaristul care și-a făcut un muzeu acasă, la Trifești, și Iulian Balan.

Costică Asăvoaie îi numește eroi pentru că vin des la Nifon și sunt de mare ajutor. Eroii grupului de voluntari de la Târgu Neamț sunt Ioan Grămadă și Florin Teodorescu. Ei au reușit să-și atragă colegii – anul acesta vor fi trei serii de voluntari – spre șantierul arheologic. Băieții sapă cât e ziua de lungă, iar fetele muncesc cot la cot cu ei, însă se ocupă și cu pregătitul mâncării și cu spălatul vaselor.

A început să le placă viața aspră, deși, după prima zi, mai toate au vrut să plece. Meritul este al arheologului Costică Asăvoaie, căruia copiii îi spun ”dom’ profesor”. El a adus un videoproiector, împrumutat de la cineva din Iași, iar seara face program de filme istorice și patriotice.

”Ne ocupăm și cu educația aici. Mai greu pentru ei este când trebuie să plece, după o zi de muncă, până jos la Secu, pentru că aici n-au unde dormi, iar la Schitul Nifon Nou nu sunt primiți. Noaptea rămânem în formulă restrânsă, cu lumina de veghe, câinii (doi sunt în scripte la Ministerul Culturii) și fratele Petru”.

Costică Asăvoaie a urcat la Nifon pe 25 mai. Pleacă la Muzeul Moldova, din Iași, unde lucrează ca muzeograf, în perioada 18-23 iulie. Trebuie să fie ghid pentru vizitatori. Nu este scutit de asta doar pentru că muncește pe șantier. În rest, însă, e la săpături. Și-a propus ca, în vara asta, să deschidă un nou sector la rândul de chilii de pe marginea râpei, despre care crede că ar putea data din secolul XVII. Până să ajungă la corpul de chilii va avea, însă, de doborât mulți dintre copacii care au invadat poiana. Pentru asta, ”cu siguranță va fi nevoie de o serie întreagă de aprobări de la tot felul de autorități”.

Dom’ profesor zice că săpăturile de la Nifon Vechi vor mai dura cel puțin 20 de ani. Speră ca Primăria Vânători, care i-a ajutat până acum, cu panourile explicative redactate în mai multe limbi, să facă ”un pic” drumul, măcar cât să mai pună o ”mână” de balast pe ici, pe colo, pe unde este neapărată nevoie.

Partea de potecă din pădure a fost amenajată cu bucăți de scândură și cu trepte din dale rotunde, din beton. Nu se poate urca un sac de ciment pe acolo cu roaba. Soluția e cea deja practicată: cârca.

Acoperișul colibelor din scânduri în care dorm temerarii din Poiana lui Nifon a început să cedeze. Pe patul lui Costică Asăvoaie, ar ploua de fiecare dată când se strică vremea, dacă n-ar fi făcut o invenție ingenioasă: a fixat o bucată dintr-un banner de-a lungul unei fisuri, astfel că apa de ploaie care se prelinge este colectată și preluată de o jumătate de PET de bere. Jumătatea cu dopul. Când se umple, dom’ profesor desface dopul și scoate apa.

Crede că soluția, care s-a dovedit eficientă, este suficient de bună încât să merite un brevet. Glumește, evident, în stilu-i personal de a face haz de necaz și de a trece peste ”micile” probleme.

Asta cu picătura chinezească colectată în PET este minoră pe lângă faptul că așa-zisa astereală a început să putrezească și, prin părțile mai expuse, este deja rumeguș. ”Nu vrem cherestea bună, dar măcar marginile – lătunoaiele – ne sunt de mare folos. Dacă facem un acoperiș din tablă, se mai poate locui”.

Ideea de a construi un centru de cercetare arheologică din bolțari, civilizat, și nu niște colibe izolate cu pânză, prin care flutură vântul, e deja de viitor mult prea îndepărtat. Ar trebui nivelat drumul, în primul rând, astfel încât să poate circula un ATV, cu care să fie cărate materialele mai grele. Costică Asăvoaie nu visează atât de departe și este extraordinar de mulțumit că, anul acesta, părintele stareț de la Mănăstirea Secu i-a dat absolut tot ce-a cerut, inclusiv alimente și cazare pentru voluntari. În afară de cei de la Târgu Neamț, vor mai veni liceeni de la Roman-Vodă și, probabil, un grup de basarabeni. Toți vor învăța ce presupune un șantier arheologic, dar vor avea parte și de serile cu filme comentate.

Până una-alta, mica tabără de la Nifon se bucură de ultimele achiziții: un frigider, donat de fiul lui Costică Asăvoaie, și o ușă PVC, care va fi montată la chilia fratelui Petru.

Fratele Petru, care a scăpat de dus la oi, așa cum îl programase starețul, a citit deja de trei ori toate cărțile din biblioteca arheologilor și și-ar dori tare mult altele. Așa că, dacă vrea să-i facă cineva o bucurie, poate dona o carte, două, evident cu un conținut demn de un om care a fost un apropiat de-al lui Corneliu Coposu, este rugător în munți și are mare respect pentru istorie și pentru trecut.

* Un ansamblu părăsit ”în mod sistematic și pașnic”

Ruinele din Poiana lui Nifon au fost ”scoase la lumină” după ce Vitalie Josanu le-a văzut într-o poză făcută de Puiu Zaharia și l-a întrebat unde sunt. Toată obștea Mănăstirii Secu știa de zidurile masive ale unei biserici, dar era clar că sunt multe lucruri de descoperit. Și, atunci, Vitalie Josanu l-a chemat pe Costică Asăvoaie, arheolog expert, specializat în Evul mediu. A început organizarea de șantier: curățarea litierei care înghițea ruinele și afecta structura zidăriilor medievale, studierea terenului și descoperirea întregului ansamblu, pas cu pas. După 5 ani de dat la hârleț și la lopată, de cărat ciment cu spatele, pentru protejarea zidurilor, și după trai în condiții severe, arheologii au scos la lumina zilei o parte a ansamblului. Și au tras deja o serie de concluzii despre ce a fost Schitul Nifon Vechi.

• Depozit de nisip

Nisipul din această movilă are o structură geologică diferită de solul pe care se află situl sau din împrejurimi. A fost adus dintr-o unitate geomorfologică diferită, foarte probabil din dealurile de la Est de râul Moldova. Nisipul este de o calitate înaltă, neavând sedimente și alte tipuri de sol în componența sa. Impuritățile au fost eliminate în mod primar, prin cernere, la locul extracției. Nisipul era folosit ca degresant pentru argila din care se confecționau cărămizile și, posibil, obiecte din ceramică pentru uzul mănăstirii.

Experimente empirice de utilizare a nisipului de aici ca degresant în liantul tradițional pentru sobe din cărămidă sau teracotă – argila – i-au atestat calitățile presupuse de arheologi. Aceasta reprezintă, alături de cuptoare și de fântâna cu debit mare de apă, o dovadă că obștea monahală din schit desfășura activități economice importante, confecționând cărămidă și, posibil, și obiecte ceramice.

• Fântâna

A fost redescoperită în 2011. Pe parcursul campaniei de săpături arheologice din anul 2012, a fost curățată. Din interior, s-au recuperat fragmente din structura din lemn a iconostasului bisericii.

Fântâna este zidită cel mai târziu și, foarte probabil, în a doua etapă majoră de evoluție a schitului în timp. Ea este construită din piatră de talie medie, legată cu pământ, are 12 m adâncime și 1 m diametru.

Pânza de apă freatică în zonă este relativ la suprafață, iar necesitățile curente de apă ale comunităților monahale puteau fi lesne acoperite de o amenajare mai mică și de cursurile de apă din imediata împrejurime a schitului. Din aceste considerente, s-a tras concluzia că în schit se desfășura o activitate economică ce necesita multă apă, fântâna având mai curând rolul unui rezervor. Pusă în relație cu depozitul de nisip și cuptoarele, fântâna făcea parte din procesul tehnologic de producere (cel puțin) a cărămizii, și, posibil, a ceramicii și a altor artefacte.

Apa este potabilă și se utilizează pentru necesitățile șantierului arheologic și întreținerea sitului.

• Chiliile

Chiliile cercetate până în prezent sunt bicompartimentate, cu spații între ele. Spațiul mic și sărăcia indicată de numărul mic de artefacte sunt elemente specifice vieții monahale. Primele două chilii, datorită orientării intrărilor, străjuiau și una din intrările în schit. Cercetările arheologice de până acum au condus la concluzia că au fost locuite, nu au suferit incendii sau alte distrugeri și au fost părăsite în mod sistematic și pașnic.

Chiliile (locuințele monahilor/ membrilor obștii) sunt dispuse în amfladă pe laturile de vest și nord ale schitului. Primele două, conform orientării intrărilor lor, străjuiau principala cale de acces în schit. Chiliile sunt construite în ultima etapă de existență a complexului monahal, spre finalul secolului al XVIII-lea, pe fundații de piatră legată cu mortar nisipos, de slabă calitate. Pereții încăperilor erau din lemn, iar podeaua din argilă bătătorită.

• Biserica

Conform opiniei unor specialiști, biserica ar fi fost construită în secolul al XV-lea. Datele obținute până în prezent menționează că lăcașul ar fi fost ctitorit în anii 1667-1690 și rectitorit în anul 1765, având ca hramuri Buna Vestire și Sfântul Ierarh Modest. După desființarea Cetății Neamțului, în anul 1718, la Schitul Nifon a fost adusă, împreună cu alte bunuri, icoana Maicii Domnului, cunoscută în popor drept ”Chiprioata”, care a fost dăruită de Vasile Lupu paraclisului din cetate. Aceasta a fost păstrată în biserica schitului până la 1758, când a fost dusă la Mănăstirea Secu.

Biserica a fost construită în plan triconc, cu intrare inițială pe latura de sud. Într-o primă etapă, locașul era compus din altar, naos și pronaos, iar ulterior, în a doua etapă, a fost adăugat pridvorul. În ultima etapă de

construcție, zidurile au fost îngroșate, iar ferestrele îngustate.

• Stânca

Urmele de pe stâncă arată că aici au existat unul sau mai mulți rugători înainte de zidirea bisericii schitului. Locurile marcate, din partea de jos, a stâncii au fost, cel mai probabil, jertfelnice (locuri de depunere a ofrandelor) sau locașuri pentru lumină. Există, în partea centrală, și reminiscențe ale unei scări săpate în piatră, iar în partea superioară sunt urme ale cioplirii pietrei, foarte probabil tot pentru un jertfelnic. Acesta, însă, și prin orientare, și prin modul de amenajare, ar putea data dintr-o perioadă precreștină.

* Asociația pentru regenerare a ”murit” în instanță

Conform unei legende, Schitul Nifon ar fi fost întemeiat de un călugăr, venit de la Muntele Athos, la puțin timp după fondarea Mănăstirii Secu. De altfel, în pomelnicul Mănăstirii Secu din prima jumătate a secolului XIX, în lista stareților este pomenit Nifon, deci, se pare că acel Nifon pomenit în legendă corespunde cu perioada în care Anastasie Crimca a fost mitropolitul Moldovei (1608-1629).

În primul raport de cercetare arheologică, se precizează: ”Există mai multe fundații de încăperi din piatră, amestecate sporadic cu fragmente de cărămidă smălțuită, legată cu un mortar de slabă calitate, care sugerează că aici ar fi existat chilii cu elevație din material ușor (probabil lemn). Este interesant faptul că, după degajarea litierei, s-a constatat că unul dintre ziduri a intersectat un cuptor cu boltă, prăbușit. De altfel, pe parcursul cercetărilor de suprafață, au mai fost depistate, spre extremitățile de sud-vest ale terasei, urmele a încă trei cuptoare din cărămidă”.

În speranța că vor dezlega misterele, arheologii au avut inițiativa constituirii unei asociații. Nu din acelea care fac două concerte pe an pentru promovarea unor talente și reușesc să obțină bani din 7 surse, ci o asociație care să le garanteze că, dacă primesc bani pentru 4 cuie, chiar vor reuși să le cumpere, fără intermediari și fără comisioane.

I-au spus, cu litere de tipar și majuscule, ASOCIAȚIA PENTRU REGENERARE ”VECHIUL SCHIT NIFON”. La Judecătoria Iași au avut câștig de cauză în aprilie 2017: s-a dispus înscrierea asociației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Iași. ”Consecința dobândirii personalității juridice”, însă, a fost cu drept de apel și, din motive probabil întemeiate, procurorul, în calitatea sa de reprezentant al Ministerului Public, a făcut apel. Tribunalul Iași a schimbat radical prima sentință, pe 29 iunie 2017: ”Tip soluție: Schimbat total. Soluția pe scurt: Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Încheierii Finale nr. 133/PJ/12.04.2017 a Judecătoriei Iași, pe care o schimbă în tot. Respinge cererea formulată de petenta ASOCIAȚIA PENTRU REGENERARE ”VECHIUL SCHIT NIFON”.

După toate acestea, rămâne doar campania Mesagerul de Neamț.

Pentru oamenii care înțeleg ce înseamnă patru cuie, o farfurie sau un sul de carton. Vă așteptăm să cumpărăm lătunoaie împreună!

Și un steag nou, pentru că acela de la Coliba cu Tricolor din Poiana lui Nifon e deja decolorat și puțin rupt.

Sufletele oamenilor de acolo sunt, însă, întregi și frumoase!

Cristina MIRCEA