Consiliul Județean (CJ) Neamț, în asociere cu Fundația de Dezvoltare Locală „Speranța” Târgu Neamț, va acorda un sprijin financiar de 15.000 de lei, pentru participarea la Festivalul Internațional OHRID 2017, care va avea loc, în perioada 24-28 august, în Macedonia. Proiectul de hotărâre, aflat pe ordinea de zi a CJ, prevede că acești bani vor fi utilizați pentru realizarea proiectului „Județul Neamț în imagini și sunet la OHRID Macedonia”, respectiv participarea Coralei „Bazil Anastasescu” Târgu Neamț la festival.
Conform acordului de asociere, CJ Neamț ar urma să achite suma de 15.000 lei în două tranșe: 70% din contribuția totală până la data de 17 august, iar restul de 30% până pe 18 septembrie, sub condiția justificării primei tranșe. Banii ar urma să fie folosiți pentru transport, cazare și masă.
Scopul proiectului, așa cum este menționat în expunerea de motive, este „promovarea la nivel internațional a imaginii județului Neamț prin distribuirea unor materiale publicitare puse la dispoziție de către Consiliul Județean Neamț, precum și prin intermediul actului cultural artistic realizat de Corala «Bazil Anastasescu» din Târgu Neamț, care împreună cu alte două formații din țară, vor reprezenta România la acest festival”. (Mesagerul de Neamț)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești




