Dintre ceilalți prooroci ai Vechiului Testament, Sfântul Prooroc Ilie se detașează, prin modul de viață ascetică, prefigurând în acest fel trăirea creștină, prin zel, virtute și asceză.
Sfântul și marele Profet Ilie, acest înger întrupat ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi.
Se spune că, la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb (Îngeri), învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără (Sfântul Duh). Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu, printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare. Sfântul Ilie a fost hrănit în chip minunat de corbi, pe când era retras la pârâul Cherit, și de un înger pe drumul spre Muntele Horeb. Datorită rugăciunii sale și păcatelor oamenilor, Dumnezeu a oprit ploaia timp de trei ani și jumătate. Nu a murit ca toți oamenii, ci a fost ridicat cu trupul, în carul de foc, la Dumnezeu. S-a arătat în momentul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos de pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie este, prin excelență, patronul verii, al arșiței și frământărilor atmosferice. Luptător cu forțele răului, dacă oamenii nu îi respectă ziua, el poate fi și un adversar al acestora, prin incendiile și grindina pe care le poate trimite asupra recoltelor. În categoria pomenilor specifice sărbătorii Sfântului Ilie, amintim împărțirea fructelor, îndeosebi a merelor, care nu se mănâncă până în acest moment. Unii țărani considerau că nu se pot mânca mere până de Sfântul Petru, pe 29 iunie.
În calendarul apicol, Sfântul Ilie este patronul albinelor. Pe 20 iulie, de praznicul lui, stuparii organizau o pomană specială, din faguri și miere.
Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul marchează și ziua Aviației Române.
Despre Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, în ”Viețile Sfinților” se scrie: ”În timpul în care maica sa l-a născut, tatăl lui a văzut niște bărbați îmbrăcați în haine albe, vorbind cu pruncul și învălindu-l pre el cu foc, ei îi băgau văpaie de foc în gură, ca să mănânce”. Descriere mai aproape de adevăr nici că se putea!
Când s-a apropiat vremea în care voia Domnul să ia pe Sfântul Ilie la El, acesta mergea împreună cu ucenicul său, Sfântul Elisei, către Betel. Când amândoi sfinții prooroci au ajuns la Iordan, Ilie a rotit cojocul său și a lovit apa cu dânsul, de s-a despărțit aceasta ca pe timpul lui Moise. Pe când mergeau ei și grăiau, deodată s-a arătat între ei un car de foc, care l-a luat pe Sfântul Ilie la cer.
În această zi, obiceiurile erau diverse și respectate cu strictețe. În acest fel, putem să ne dăm seama de faptul că Sântilie era și este un sfânt respectat, dar și temut.
Cum lumea satelor străbunicilor noștri era magică, babele știau că, de Sântilie, morții vin pe la casele lor.
Femeile în vârstă nu mâncau mere până în această zi. De praznicul Sfântului Ilie, împărțeau de pomană mere pentru sufletul răposaților, apoi mâncau și ele. O regulă a acestei zile spunea să duci întâi mere la biserică sau întâi să le dai de pomană și apoi să mănânci.
Stuparii dădeau de pomană fructe unse cu miere. În această zi, se mai dădeau de pomană ”porumbi și dovlete din recolta nouă”. Agricultorii mici băteau snopi de grâu, din care făceau colivi și le duceau la biserică.
* Superstiții de altădată de Sânt Ilie
Până în această zi, nu se taie merele cu cuțitul și nu se aruncă în sus, pentru că e rău de piatră, ziceau bătrânii satelor.
Prin alte părți, copiii erau păziți de babe să nu zvârle cu mere în sus înainte de Sfântul Ilie, că bate peste ogorul satului piatră cât merele. Credința aceasta avea o continuare: la Sfântul Ilie, ”dacă bați roadele de păreți, are să ploaie cu piatră”.
În ziua de Sfântul Ilie, nimănui nu-i îngăduit să lucreze, din pricina pietrei și a focului iscat de trăsnet. Celor care nu l-au ținut li s-a scrântit mâna sau piciorul.
Totdeauna exista o poveste înfricoșătoare care să susțină această credință. Se spune că un om a lucrat în ziua de Sântilie. Pe la amiază, a venit o ploaie repede. El a fugit cu nevasta acasă. Femeia a ajuns mai întâi și s-a pus să se roage, pentru că ploaia venea cu mare furtună. N-apucă să zică nici un cuvânt și casa a fost trăsnită de Sântilie, împreună cu femeia. Când a intrat omul în casă, a găsit-o cum era în timpul rugăciunii, de doi coți intrată în pământ și neagră cum e păcura. Această poveste a fost culeasă de folcloristul Th. Speranția.
Printre omenii satelor de altădată, umbla vorba că, dacă nu duci poame la biserică în ziua de Sântilie, copacii nu mai rodesc anul viitor. Această credință a fost culeasă de Ion Creangă.
Prin unele părți, pe Sfântul Ilie îl cinstesc mai ales cojocarii, ca să le meargă bine.
Cine nu-l ține pe Sântilie, nu are noroc la albine, căci, atunci când roiesc, matca nouă, dimpreună cu albinele, zboară în pădure sau în altă parte. Așa umbla vorba printre stupari.
* Moșii de Sântilie
Ca la orice mare sărbătoare, românii își aduc aminte și de sufletele morților. Acum, la Moșii de Sântilie, erau vizate în special sufletele copiilor morți, apicultorii dau de pomană faguri de miere, iar bătrânii pomeneau de morții care, de Sf. Ilie, vin pe la casele lor.
Femeile chemau copii străini de prin sat și, adunându-i sub un măr nescuturat, îl scutură pentru întâia dată, ca să culeagă copiii mere, iar morții să se veselească. Femeile în vârstă nu mâncau mere până în această zi, iar acum, împărțind pentru sufletul răposaților, mănâncă și ele.
Dacă nu se păzește acea datină, cel ce mănâncă merele înainte de Sf. Ilie va culege veșnic mere pe lumea cealaltă, dar, când se va apuca să le mănânce, merele îi vor pieri de dinainte și nu va avea parte de ele.
În această zi, se dau de pomană porumbi și dovleci din recolta nouă, iar oamenii duceau la biserică, printre alte flori, și busuioc, spre a-l sfinți. Acest busuioc este bun de pus printre haine și-n zestre, să le ferească de molii.
* Sfântul Foca – tradiții
Sfântul Foca era un creștin, ce trăia în apropiere de portul turcesc Sinope, în timpul împăratului Traian. Era cunoscut ca un priceput grădinar, care dăruia mereu săracilor roadele pământului său.
Încă de la vârstă fragedă, făcea minuni mari, având Darurile Sfântului Duh. Și a petrecut făcând minuni până la sfârșitul vieții sale. I s-a arătat și sfârșitul muceniciei ce avea să vină, atunci când un porumbel i s-a așezat pe cap și i-a pus cununa luminoasă.
În tradiția populară românească, se spunea că ziua Sfântului Foca era o sărbătoare atât de mare, încât ardeau pietrele din apă. O țineau până și turcii.
Se obișnuia să se lucreze numai până la prânz, iar cei care nu respectau această zi erau condamnați să le ardă grânele sau să le fie cuprinse de pelagră, să se ardă pe trup, să se îmbolnăvească de friguri ori să le fie trăsnite vitele.
Nu era bine să se dea foc din casă, să se facă pâine în cuptor, să se toarcă ori să se scalde oamenii în râuri.
* Ajutoare pe Calea îndumnezeirii
Prin cuvântul ”arhanghel”, înțelegem ”mai mare peste îngeri” sau ”cel dintâi dintre îngeri”. Dintre toți Sfinții Părinți, despre îngeri cel mai bine vorbește Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele înalte ale îngerilor și, prin ei, oamenilor. Sfântul Grigorie Dialogul zice despre Arhangheli: ”Aceștia sunt cei care înmulțesc sfânta credință între oameni, luminând înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinței celei drepte”.
Vorbind pe înțelesul profanilor, Pr. Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria, prezenta această Ierarhie dumnezeiască:
«A venit unul dintre cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu. Aceștia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil șiUriil. Toți au terminația ”il”. Știți ce înseamnă?
Înseamnă Dumnezeu! Știți care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? ”Miha” înseamnă putere și ”il” Dumnezeu, El se tălmăcește ”puterea lui Dumnezeu”.
Adevăratul lui nume l-a spus Sfântul Dionisie Areopagitul, ”pasărea cerului”. Iar Gavriil, ”Gav” înseamnă bărbat, ”ri” înseamnă tare și ”il” Dumnezeu. Adevăratul nume al lui Gavriil se tâlcuiește ”bărbat tare, bărbat Dumnezeu”.
Toți au nume dumnezeiești: Rafail înseamnă ”povățuitor dumnezeiesc”; Varahil ”îndreptător dumnezeiesc”; Gudiil este îngerul pocăinței lui Dumnezeu, al purtării de grijă; au miliarde de îngeri sub comanda lor. Salateil, ”slujitorul cel mai înalt dumnezeiesc”, care duce rugăciunile tuturor oamenilor la Dumnezeu; iar Uriil se tâlcuește ”foc și lumină dumnezeiască”».
Arhimandrit Ilie Cleopa, ”Ne vorbește Părintele Cleopa”.
