Cu două săptămâni înainte de ziua Adormirii Maicii Domnului, se lasă sec pentru Postul Sântă-Măriei, care se socotește a fi tot așa de mare ca și Postul mare de dinaintea Paștilor, din care se zice că este chiar rupt. E credința că, la început, postul Paștilor era de nouă săptămâni, dar, văzându-se că e prea lung și prea sărăcăcios, așa că oamenii ieșeau prea slabi în primăvară, când trebuia să se dea cu totul muncilor, s-a micșorat acest post cu două săptămâni și s-au pus aceste zile de post înaintea Sântă-Măriei Mari, când e belșug de legume și zarzavaturi.
Originea acestui post a fost fixată în secolul al V lea d.H., când a luat amploare cultul Maicii Domnului. La început, durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , în vreme ce, la Ierusalim, acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie.
Postul Adormirii Maicii Domnului precedă praznicul Adormirii Preacuratei Fecioare Maria și este mai ușor decât cel al Paștelui, dar mai aspru decât al Nașterii Domnului și cel al Sfinților Apostoli.
Bătrânii povestesc că aceluia care ține cu tot sufletul Postul Maicii Domnului, respectând cu strictețe toate regulile și rugându-se neîncetat, i se poate îndeplini orice dorință.
Pe vremuri, în acest post nu se mânca nimic prăjit cu untdelemn, dezlegare fiind doar pe 6 august, de Schimbarea la Față, când se mânca pește.
* Tradiții de Macavei sau Ziua Ursului
Începutul Postului Sântă-Măriei vine cu o sărbătoare din Calendarul popular, Macaveii, care face referire la praznicul Sfinților 7 mucenici Macabei. Aceștia au fost, cu toții, torturați bestial înaintea ochilor mamei lor, unul câte unul, fiind apoi jupuiți de vii și aruncați în foc. Ei au murit ca niște viteji, fără să se lepede de credința lor întru Unul Dumnezeu Cel Viu. La urmă, când și ultimul ei fiu, în vârstă de trei ani, a fost aruncat în foc, Solomonia a intrat și ea în acele flăcări, iar sufletul ei s-a înălțat la Dumnezeu, în anul 167 d.H.
Pe 1 august, era consemnat în Calendarul popular că începe perioada de împerechere a urșilor – Macaveiul sau Împuiatul urșilor. Ziua ursului se credea că vine de la faptul că, în acest timp, coboară vitele de pe munți și, deci, urșii, nemaiavând hrană, vin în sate și mănâncă porumbul.
Pe la sate, se spunea că aceluia care-l prăznuiește și-l cinstește pe Macavei nu-i mănâncă ursul stupii și vitele.
La Macavei, se învârte frunza-n tei, adică se văd primele semne ale toamnei.
Printre stupari, se spunea că până în această zi roiesc albinele. De aici înainte, se retează stupii. În această zi era datina de a se tăia fagurii, luându-se mierea și lăsându-se albinelor numai cât le-ar trebui pentru hrana de peste iarnă. Era ziua destinată stupilor, pentru a fi curățați pentru iarnă, ultima zi când se mai scotea mierea din ei.
Creștinește, în această zi se făcea agheasmă pentru grădini, pentru insecte și viermi dăunători, și se stropea grădina.
Tot astăzi erau sfințite la biserică spice de grâu, ale căror boabe erau amestecate cu sămânța ce urma a fi semănată. Se spunea că macul sfințit în această zi nu face viermi.Se sfințeau și ierburi, izmă etc., bune pentru leacuri.
