Acum douăzeci de ani... în presa romașcană (I)

”Verba volant, scripta manent”

La Dumas, era ”După douăzeci de ani”. Și era o continuare. Într-un demers total opus, pornind de la orașul Roman – așa cum este el astăzi -, ne întoarcem în timp și-l revedem cum era acum două decenii. Sau cum apărea el în presa vremii, în ”Gazeta de Roman” și ”Romanul liber”. Viața socială, politică, economică și, uneori, culturală a Romanului anului 1997, în cele ce urmează.

Preocuparea presei pentru partea economică a vieții Romanului este de înțeles și acum, ca și atunci. Citim în Gazeta din prima săptămână a lunii august 1997 că FPS întocmise o listă de 88 de societăți comerciale, care trebuiau privatizate rapid. Pe listă, figurau și firmele Umaro, Polirom, Petrotub din Roman și Melana Săvinești. Între timp, s-au privatizat, într-un fel, Petrotub și Umaro, dar Polirom n-a mai apucat. Stă și acum, sumbră și ruinată, ca un argument la ”mărirea și decăderea chimiei românești”.

Pe 11 august, în aceeași Gazetă, apărea articolul ”Medicii romașcani amenință cu demisia în bloc”, anunțând o iminentă Hotărâre de Guvern care urma să retrogradeze spitalul municipal în categoria spitalelor orășenești, cu diminuarea alocațiilor bugetare, se înțelege, până la un nivel de 965.000 de lei vechi/ pat/ an. Conducerea spitalului a adresat un memoriu tuturor forurilor posibile – de la Colegiul Medicilor până la minister și Parlament -, care releva că ”retrogradarea spitalului va însemna decapitarea asistenței medicale și va duce la demisia în bloc a corpului sanitar”. Nu poate fi atestată documentar înființarea vreunui ”corp sanitar”, dar, trecând peste asta, rămâne cert că spitalul n-a mai fost retrogradat, chiar dacă asta nu s-a datorat, nicidecum, acelui memoriu.

În luna august 1997, a început să se încaseze celebra ”taxă Băsescu”. Băsescu era atunci numai minstru al Transporturilor și introdusese o taxă ”de drum”, al cărei principal și vizibil efect a fost apariția a mii de tăblițe avertizoare pe marginea șoselelor, tăblițe pe care scria ”Aici sunt banii dumneavoastră”. La nici două zile după introducerea taxei, la sucursala CEC din Roman deja se înregistraseră 105 plătitori, toți persoane fizice. Primul plătitor a fost un domn, Vasile Bârsan, al cărui nume a rămas în posteritate și în Gazeta de Roman.

Fostul Consiliu pentru Reformă a guvernării CDR-iste, prezidat de ”nomina odiosa” Ulm Spineanu, a întocmit o listă a agenților economici care trebuiau lichidați, dată fiind ”rata foarte scăzută a rentabilității vânzărilor”. Pe acea listă, se găseau și firmele romașcane Polirom, ROMNUTRICOMB și… Petrotub.

Romnutricomb, fost fabrică de nutrețuri combinate, care furniza nutrețul pentru toate fermele avicole și porcine din Neamț, nu mai era de lichidat, fiindcă o lichidaseră băncile. Directorul de atunci al Polirom, fosta Fabrică de Fire și Fibre Sintetice, se arăta îngrijorat doar de soarta furnizorilor de materie primă, Nitramonia Făgăraș și Uzinele sodice Govora, o eventuală restructurare a acestora punând firma romașcană în postura de a apela la importuri… Cai verzi pe pereți, după cum s-a văzut în numai doi ani. Dar despre Petrotub nu credea nimeni, în 1997, că nu e rentabilă. Directorul general Toader Dumitrache era de altfel foarte ferm: ”Având portofoliul de comenzi asigurat până în anul 2015, Petrotub nu poate fi lichidat”. N-a mai durat însă prea mult și domnul Dumitrache a fost înlocuit de domnul Dorel Bârsan Romano, iar uzina de țevi privatizată cu indienii de la Mittal.

O vizită a lui Ion Iliescu la Roman, în plină vară, este descrisă de redactorii Gazetei la modul persiflant (că doar PSD era în opoziție atunci), insistându-se mai ales pe amănunte de organizare. Titlul era ”Vizita lui Ion Iliescu la Roman s-a lăsat cu pupături, trandafiri și suveniruri”. Articolul insistă, în mai multe rânduri – ca să fie limpede pentru toată lumea -, pe participare, după relatarea din ziar aceasta fiind aproape în exclusivitate formată din ”reprezentanți ai vârstei a III-a”. Apoi este descris un entuziasm exagerat și nejustificat și se insistă asupra prestației celor din SPP și a căldurii din sală… De la conferința de presă organizată la sediul unui radio local, în direct, autorii promit că vor reveni. N-au mai făcut-o. Poate fiindcă la acea conferință ei nu au fost foarte inspirați cu întrebările.

”S-a încheiat secerișul orzului” este titlul unui articol de prima pagină. Având doar șase rânduri, se poate reproduce în întregime: ”La nivelul județului Neamț, în ciuda timpului nefavorabil s-au recoltat 11.300 tone orz, din care au fost livrate de țărani 16.500 tone la Nutricomb, 1.650 tone la Suinprod și 161 tone la Semrom, ca orz pentru sămânță. Dintr-un calcul sumar rezultă că rămâne un disponibil de 7.800 tone nelivrate încă nimănui. Va lua Guvernul o măsură de achiziționare a întregii cantități? Rămâne de văzut”.

Articolul nu este semnat, dar, urmărind indiciul aritmetic – dintr-un total de 11.300 de tone recoltate s-au livrat 16.500 (???), apoi încă 1.650, apoi 161 și tot au mai rămas 7.800 de tone (!!!) -, ar putea fi identificat…

Ministerul Învățământului din anul 1997 era decis să desființeze toate grădinițele neâncadrate cu personal calificat. Inspectorul de specialitate, Angelica Tăbăcaru, din Roman, a înaintat un memoriu către Parlament, memoriu care a ajuns la președintele de atunci al Comisiei pentru Învățământ și Cercetare a Senatului, regretatul George Pruteanu. Gazeta citează din memoriul care, probabil, l-a amuzat pe George Pruteanu. ”Stopați genocidul împotriva învățământului preșcolar!”, se soma, cu tărie, în memoriu. Sintagma ”genocid”, deși trecuseră șapte ani de la revoluție, era, după cum se vede, utilizată în continuare copios. Chiar și de cadre didactice…

Nici nu terminase bine de exprimat directorul Ion Coniac optimismul în legătură cu viitorul societății Polirom, că, în Gazeta de după două săptămâni, citim: ”Salariații de la POLIROM au intrat în șomaj tehnic. Începând din data de 25 august 80% din cei 1.900 de salariați vor rămâne acasă, fiind plătiți cu 60% din salariu, pentru o perioadă neprecizată”.

Vremuri tulburi, vremurile când, efectiv, a dispărut 90% din industria romașcană.

Un alt hebdomadar romașcan, mai ”bătrân” decât Gazeta, a apărut în chiar primele zile de după revoluție: ”Romanul liber”.

În numărul din săptămâna 17-23 ianuarie 1992, se ocupa de viitoarele alegeri locale și consacra nu mai puțin de 6 pagini prezentării candidaților pentru Primăria Roman. Au candidat atunci Vasile Adăscăliței (Frontul Salvării Naționale), Constantin Rugină (Partidul Național Ecologist), Otto Mayerhoffer (Convenția Democratică), Dumitru Samachiș (Partidul Ecologist Umanist), Mircea Savinescu (Partidul Democrat Agrar), Vasile Murărescu (Partidul România Mare). Au candidat, însă, și doi independenți: Constantin Tudose și… profesorul Leoreanu.

Nu dl. Laurențiu Dan, fost primar și actual deputat, că vorbim, totuși, de ’92, ci tatăl acestuia, Vasile, și el profesor, după ce a renunțat la niște studii militare. Vasile Leoreanu spunea despre candidatura sa: ”Când omul nu mai poate de bine, candidează la funcția de primar”, ceea ce avea să devină de-a dreptul profetic în cazul fiului, peste ani și ani.

Alegerile le-a câștigat, în pofida tuturor calculelor, contra curentului, Otto Mayerhoffer, din partea Convenției Democratice. Iar FSN avea majoritatea în Parlament și conducea România. România da, dar nu și Romanul…