Avocatul României Mari - francezul Emmanuel de Martonne

România, așa cum a rezultat ea de pe urma Primului Război Mondial, cu Basarabia, Bucovina și Transilvania reunite la Regat, are în spate nu numai jertfa unei întregi națiuni. Au existat oameni care, din dragoste față de poporul român, dar și respectând adevărul istoric, au adus o contribuție decisivă în momentul și în locul unde s-au trasat granițele de după război. Fără discuție, un astfel de om a fost Emmanuel de Martonne, un francez pasionat de geografie, care a iubit locurile locuite de români la început, apoi s-a îndrăgostit de acest popor și, prin modul cum a susținut cauza românilor la Congresul de Pace de la Paris, a convins Marile Puteri de justețea cerințelor românilor.

A făcut-o de pe poziția unui savant deja recunoscut, a omului care era o autoritate în geografia teritoriului românesc și a celui sud-est european. Ca fondator al geografiei umane, studiind simultan două tipuri de geografie – cea umană și cea fizică – era convins că explicația fenomenelor constatate în geografia umană are legătură directă cu geografia fizică, cu specificul spațiului unde locuiește un popor.

* Emmanuel de Martonne – geopoliticianul

În Franța, Emmanuel de Martonne (1873-1955) este considerat întemeietorul geografiei umane. Savant cu o operă impresionantă, și-a legat de la început activitatea științifică de spațiul geografic locuit de români. La 25 de ani, începe să cerceteze Carpații Meridionali, pe care i-a denumit ”Alpii Transilvaniei”. În 1902, își susține teza de doctorat, cu titlul ”La Valachie: essai de monographie géographique” (”Valahia: eseu de monografie geografică”), dedicată mentorului său, Vidal de la Blache, teză care va fi urmată de ”Recherches sur la distribution géographique de la population en Valachie” (”Cercetări privind distribuția geografică a populației înValahia”). Devenea, astfel, principalul specialist în geografia carpato-dunăreană.

În timpul Primului Război mondial, a colaborat cu Serviciul cartografic al armatei franceze și a sperat ca România să intre în război alături de Antantă.

Ce a urmat după 1918 se știe deja, dar e prea puțin amintit în România. Argumentele lui Emmanuel de Martonne, hărțile pe care el le-a pus la dispoziția decidenților politici, modalitatea în care și-a susținut ideile l-au transformat într-un adevărat avocat al noilor state care se vor naște după război. A fost avocatul României, dar și al Poloniei, al Regatului sârbilor, croaților și slovenilor și al Cehoslovaciei.

* Emmanuel de Martonne – românofilul

Istoricii știu cât de greu a fost pentru diplomația românească, după război, să poată ajunge la masa tratativelor și României să i se recunoască statutul de țară învingătoare. Propaganda ungurească a fost atât de puternică, mulându-se și pe interesele unora din marile puteri – care nu voiau o țară puternică la gurile Dunării și bine ancorată în Carpați, cu petrol, lemn, sare, cu recolte agricole invidiate la acea vreme -, încât, pe 13 noiembrie 1918, la Belgrad, Aliații au semnat Convenția militară de Armistițiu cu Ungaria, care împărțea Transilvania, stabilind arbitrar linia de demarcație pe Mureș și lăsând sub autoritatea guvernului ungar, condus de Károlyi Mihaly, cea mai mare parte a Transilvaniei. Intervenția armatei române care va cuceri Budapesta avea să dea puterilor europene un semnal că situația era intolerabilă, dar asta nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi existat și argumente în sensul revendicărilor românești.

În cazul României, misiunea lui de Martonne a fost extrem de dificilă, din acest punct de vedere. Intervenția sa în cadrul Comisiilor teritoriale, întrunite în 1919, la Paris, a fost decisivă. Datorită lui, o spun istoricii, fără nicio exagerare, s-a putut trece la ”stabilirea efectivă a frontierelor româno-sârbă, româno-maghiară, româno-bulgară și româno-rusă, care s-au bazat pe studiile sale de geografie umană și pe prestigiul acurateții muncii sale academice”.

* Emmanuel de Martonne și Basarabia

Alungarea armatei bolșevizate rusești din fosta Basarabie țaristă de către Armata Română a creat cadrul pentru Proclamarea Unirii acestei provincii cu România (27 martie 1918). A urmat restul procesului de reunificare, dar, pentru românii basarabeni, a fost important că delegații Franței, Imperiului Britanic, Italiei și Japoniei au semnat, la 28 octombrie 1920, Tratatul de la Paris, unde se recunoștea unirea Basarabiei cu România. Până la semnarea acestui tratat, au existat exact aceleași greutăți ca în cazul Transilvaniei. A fost nevoie, și de această dată, de efort diplomatic, dar și de părerile specialiștilor. Iar numele lui de Martonne a apărut încă o dată în acest moment istoric decisiv.

El efectuează o călătorie de anchetă în Basarabia. Ajuns în fosta provincie rusească, își formează convingerea fermă despre caracterul românesc al provinciei și susține, ferm, la Conferința de la Paris, drepturile României asupra Basarabiei, cu toată autoritatea și cu toată puterea convingerilor sale. Intervenția sa a fost, și de data aceasta, dacă nu decisivă, atunci foarte importantă.

Din păcate, nu peste mult timp, Basarabia avea să fie preluată, cu forța armelor, de Rusia Sovietică, în disprețul oricăror norme internaționale. Și, de data asta, argumentele științifice n-au mai contat în fața forței brute.

În studiul său, intitulat ”Transilvania”, Emmanuel de Martonne analizează originea și evoluția naționalităților din Transilvania, subliniind originea latină și preponderența populației românești, făcând referiri la justețea drepturilor românilor din teritoriile aflate sub dominație străină, care corespund principiilor asupra drepturilor naționalităților, adoptate de Puterile Antantei. După război, geograful francez a continuat să sprijine România, a atras alți tineri francezi spre studierea acestei zone. A făcut multe vizite după război și și-a convins discipolii să-i continue munca, unul dintre ei fiind Robert Ficheux, care a scris cărți esențiale despre moți și Munții Apuseni.