Despre controversatul manual de educație fizică

După ce însuși primul ministru s-a arătat convins că manualul de educație fizică este o glumă, ministrul Educației Naționale,  Liviu Pop, a venit și a spus că deja școlile îl pot comanda deoarece nu au apărut contestații la licitație. Așa că lucrurile par clare. Din toamnă, elevii de clasa a V-a vor avea o nouă ”cărticică”, structurată pe 6 capitole, din care vor afla, printre altele, informații despre capacitatea motrică, dezvoltarea fizică armonioasă, despre jocurile sportive și despre igiena personală.

Unii părinți cred că termenii sunt prea dificili pentru copiii de 10-11 ani și contestă utilitatea acestui manual. ”Nu suntem de acord. De când lumea și pământul, sportul se face în aer liber și în sală nu studiind manuale”.

De aceeași părere este și fosta mare atletă pietreancă Alina Militaru, în prezent profesor de educație fizică la Colegiul Tehnologic ”Spiru Haret” din Piatra Neamț. ”Nu-și are locul între caietele și cărțile copiilor. Educația fizică se face pe teren, cu corpul. Dacă ei mai aud de încă un manual, pe lângă altele pe care le au, nu cred că vor fi foarte încântați. Educația fizică înseamnă să alergi, să sari, să te bucuri, să te exteriorizezi, nu înseamnă să stai să te uiți într-un manual”.

Prof. Magda Melinte, inspector școlar de educație fizică din cadrul ISJ Neamț, felicită Ministerul Educației pentru că a avut această inițiativa și a acceptat concretizarea muncii autorilor. ”Manualul conține informații foarte utile pentru elevi și sunt însoțite de multe imagini concludente. Toate actele motrice vor fi concretizate în cunoștințe teoretice. Să nu uităm că va crește gradul de atractivitate a lecțiilor practice. Elevii vor fi mai activi la lecția de educație fizică. Se înțelege greșit faptul că elevul va trebui să vină cu manualul după el și va fi ascultat din acele noțiuni”.

Se pare că elevii vor veni cu manualul la școală doar în prima oră a semestrului care este prevăzută ca lecție teoretică. Profesoara drd. Cătălina Irina Grigoraș Popa, de la Școala nr. 11 Piatra Neamț, spune că manualul vine în ajutorul noii programe care este în curs de formare. ”Ajută foarte mult pentru că se merge pe unități de învățare. Eu sunt pentru. Terminologia este nouă, s-a schimbat, este o altă abordare a acestor competențe specifice și sunt alte conținuturi de învățare, alte denumiri și cred că este un plus”.

Profesoara Rodica Popa, fost inspector școlar de specialitate la ISJ Neamț, admite și ea importanța unui manual la disciplina educație fizică și sport. ”De ce să nu ne aliniem și noi celorlalte discipline care au manual alternativ?  O formare este continuă. Copiii sunt în permanentă schimbare, nu cred că mai putem să ne orientăm după ceea ce era odată. Nu mai este deloc așa”.

Directorii de școli apreciază că reușita va depinde de modul cum programa va doza și va integra partea teoretică în cea practică. ”Partea teoretică trebuie să vină în sprijinul celei practice și nu să o înlocuiască. Elevul se bucură de ora de educație fizică fiindcă face altceva, pune și corpul în mișcare nu numai mintea. Dacă manualul va deveni un accesoriu pentru o mai bună înțelegere și aplicare a elemenetelor de natură practică, atunci va fi un succes”, a spus prof. Dumitru Letos, directorul Școlii ”Elena Cuza” Piatra Neamț. ”Lumea nu înțelege că nu faci teorie. Nu-l pune nimeni pe elev să învețe din acel manual ci doar îl informează cu privire la unele lucruri simple”, a menționat și prof. Carmen Munteanu, directoarea Școlii nr. 5 Piatra Neamț. (Ana MOISE)

 

pietricica turism

1 COMENTARIU

  1. 1. Manualul va fi foarte util pentru ca elevii vor avea ceva in plus in ghiozdan. Ca la haltere: mai pui o greutate, inca una… si uite-asa ajungi sportiv de performanta!
    2. Manualul e foarte util si pentru ca niste autori si edituri care isi mai rotunjesc veniturile. Obligatoriu sau nu, daca domnul/doamna de sport ia comisionu’, manualele aterizeaza fix in lista de cheltuieli a parintilor.
    Eu abia astept sa-l rasfoiesc!
    Oare ne putem adresa OPC-ului daca-i plin de tampenii?
    Asa cum sunt si alte manuale alternative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here