”Grup infracțional”, ”Infractori în uniforma Statului”, ”Clica jefuitorilor de contribuabili”. ”Protectori ai marilor infractori economici locali”. Astfel de expresii și multe altele se află pe două panouri montate lângă un cort, în fața sediului Administrației Finanțelor Publice Neamț. Inițiatorul acțiunii este Mihai Ovidiu Beleuț, administratorul firmei de pază E Guard. El este nemulțumit de faptul că, în timp ce avea proces pe rol cu AJFP, i-a fost retrasă din cont suma de 101.434 de lei, sumă calculată greșit. Faptul că s-au supradimensionat eronat sumele datorate drept contribuții a fost certificat de Curtea de Apel Bacău, care a stabilit prin sentință definitivă: ”Dispune anularea în parte a deciziei nr. 94805/6.12.2013, în ceea ce privește suma de 101.434 lei. Menține decizia nr. 94805/6.12.2013 pentru suma de 1027 lei. Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2015”.
De atunci, spune Ovidiu Beleuț, a încercat de nenumărate ori să discute cu cineva din conducerea AJFP, dar n-a avut succes. ”Am ajuns să fie dat afară, pur și simplu. Nimeni nu s-a complicat să rezolve problema. Mi s-au propus niște compensări pentru o parte din sumă, dat atât. Mă întâlneam des cu dl. Ștefan Rusu înainte și-mi spunea că dacă ar fi director, mi-ar rezolva problema imediat. Acum o lună a ajuns director, m-am dus la el în audiență și, deodată, nu m-a mai cunoscut și m-a întrebat cine sunt. La jumătatea anului 2015, când eu eram încă în proces, în situația mea mai erau încă 48 de firme. De atunci numărul lor s-a mărit, iar circa 60 au intrat deja în faliment. Surpinzător, aceste greșeli de calcul s-au făcut numai în privința firmelor mici și niciodată la marii contribuabili. Am de gând să înființez o asociație a întreprinderilor mici și mijlocii abuzate de autorități”.
Ovidiu Beleuț a organizat protestul cum scrie la carte, cu autorizație în regulă și are de gând să-l mențină de astăzi, 10 august, până ce problema sa se va rezolva. Trecătorii l-au încurajat și s-au plâns, la rându-le, de birurile pe care le plătesc. De partea cealaltă a baricadei – nicio reacție. Activitatea instituției se desfășura ca și cum afară nu se întâmpla nimic, iar angajatele nu au vrut să discute despre subiect. Oricum nimeni din conducere n-a ieșit să vorbească, măcar un minut, cu protestatarii. Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt, ne-a declarat: „Presupunem că acțiunea domnului Beleuț are legătură cu situația fiscală a firmei E Guard, firmă care în perioada 2013 – 2017 a beneficiat de mai multe eșalonări la plată, motiv pentru care s-au întocmit câteva acte care se află acum ori în procedură de contestație, ori pe rolul instanței de judecată. Activitatea instituției noastre nu este afectată în niciun fel de acest protest, iar nimeni nu a discutat cu omul în cauză pentru că la o precedentă acțiune de-a dumnealui, din luna ianuarie a acestui an, a fost invitat la discuție și nu a dorit să intre în clădire”.
C.M.
Un comentariu
SI EU AM O HOTARARE JUDECATOREASCA DEFINITIVA SI IREVOCABILA PRONUNTATA PE DATA DE 21.04.2015 SI NICI ACUM NA AU PUS-O IN EXECUTARE ACEASTA CELULA MAFIOTA PRIN CARE S-AU FURAT BANII ROMANIEI SI A POPORULUI ROMAN.