În această dimineață, 30 august, un grup de doamne social-democrate, cu senatorul Emilia Arcan în frunte, a ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamț, pentru a dona sânge, din nou, ca parte a unei acțiuni devenită de-acum periodică pentru OFSD Neamț.
Potrivit Emiliei Arcan, președintele executiv al PSD Neamț și liderul organizației județene de femei, acțiunea se înscrie în calendarul activităților de partid și are ca scop atât încurajarea donării de sânge, prin propriul exemplu, date fiind nevoile din sistem, cât și obținerea unor resurse pentru acțiunile caritabile viitoare ale organizației femeilor social-democrate.
”Știm cu toții că nevoia de sânge pentru transfuzii este întotdeauna mare și de foarte multe ori cantitatea disponibilă în centrele de tranfuzii nu este suficientă. În ideea aceasta, am demarat această acțiune împreună cu doamnele din organizație și, iată, este al cincilea an consecutiv în care donăm sânge, cu speranța că ne vor urma și alții exemplul. Am ales să facem acțiunea în preajma începerii unui nou an școlar pentru că vom folosi tichetele de masă pe care le primim aici pentru a cumpăra rechizite și alimente pentru 30 de copii ale căror familii au posibilități materiale reduse. este încă unul din proiectele în care ne-am implicat cu tot sufletul, acela ca, la fiecare început de an școlar, să oferim unor copii cele necesare pentru școală, rechizite, hăinuțe, alimente. Vom folosi tichetele de la donarea de sânge, am mai strâns și noi, în organizație, și, când va începe școala, vom avea grijă ca măcar câțiva din acei mulți copii aflați în nevoie să primească cele necesare pentru în început de an școlar bun”, a declarat senatorul Emilia Arcan, adăugând că acțiunea de donare va continua și în zilele următoare. (C.I.)
GALERIE FOTO:
Mesagerul Bacău APIA Bacău dă startul plăților în avans pentru Campania 2026: Peste 1.300 de lei/cap de animal și până la 400 de lei/ hectar pentru fermieri
ZCH Mașină distrusă de flăcări, în apropierea unui depozit de lemne
NewsEdge Decizie definitivă a Instanței Supreme: Guvernul trebuie să plătească restanțe salariale de miliarde de euro către magistrați
BusinessEdge Băncile de pe Wall Street au intrat în acalmie. Majoritatea au depășit estimările de profit, dar investitorii sunt dezamăgiți de marjele de creștere




















