Prins între reeșalonări de credite, schimbări ale conducerilor societăților Consiliului Local, asfaltări, vizite de lucru cu fotografi și subordonați încolonați conștiincios pentru a lua notițe, primarul Dragoș Chitic rămâne un om perseverent când vine vorba despre noua Piața Centrală agroalimentară. Pe 24 august este ședință ordinară și consilierii locali sunt chemați încă o data să transmită piața, ca bun de retur, către CMI Urban, societate în insolvență. Întrebarea de bun simț (în condițiile în care la începutul lui septembrie există procedură de licitare a serviciului pe SEAP și, teoretic, în octombrie ar trebui ca cineva să poată administra bunul) de ce mai trebuie făcut acest lucru, știut fiind că strict adminstrativ nu ar fi timp nici să se facă hârtiile în această perioadă. Exemplul Pieței Mărăței, preluată printr-o hotărâre a Consiliului Local de peste un an de la Urban, dar care faptic este încă la Urban, nefiind finalizate documentele nici acum, este mai mult decât semnificativ.
Deci, de ce? Singura explicație care rezistă ar fi aceea că dl. primar bănuiește (nu vrem să spunem că știe) că licitația se va bloca în vreo contestație și atunci, așa cum s-a dorit de la început, va exista varianta salvatoare a administrării de către CMI Urban.
Ce se va întâmpla dacă la licitație se va prezenta o firmă și va câștiga în dauna ofertei celor de la Urban? Va face contestație Urban și tot ea va primi în administrare până la soluționarea contestației activitatea din piață? Pare un scenariu destul de comic, probabil realizabil, dar și suspect, inclusiv din punct de vedere penal, având în vedere și prevederile din caietul de sarcini.
Cât privește finalizarea licitației, va fi interesant de văzut dacă la finalul acesteia primăria va putea face dovada că este proprietar pe spațiul respectiv, deoarece acum nu poate face acest lucru. (Valentin Bălănescu)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




Un comentariu
Ceea ce se intampla, este o aberatie. Se gandeste cineva la cetatenii municipiului? Se gandeste cineva la micii producatori locali care pot oferi o concurenta la preturile cartelizate ale hiper/supermarketuri? Cred ca actualii membri al Consiliului local ar trebui sa mediteze. Nu de alta, dar va veni o vreme cand nu se vor spala de pacatul tergiversarii introducerii in circuit public a unei investitii…
Pacat, pacat, pacat…