Deputatul USR, Iulian Bulai, a fost prezent în week-end în Roman. Domnia-sa a declarat că, deși parlamentarii au liber luni, 11 septembrie, nici un parlamentar USR nu va participa la festivitățile de deschidere a anului școlar decât în calitate de părinte, acolo unde este cazul. „Nu participăm la festivități decât aceia dintre noi care au copii și vor să-i însoțească”, a spus deputatul Bulai. „Dar nu ca să ținem discursuri despre învățătură și despre viitor, fiindcă deja prea mulți au, la ora aceasta, diplome și doctorate false ori plagiate. Și cum să ținem discursuri optimiste când situația infrastructurii școlare este dezastruoasă? În județul Neamț încă mai sunt 75 de școli care au WC-ul în curte. Iar 64 de școli nu dețin autorizație sanitară din 643. Cât despre autorizația de securitate la incendii, 549 de unități de învățământ nu dețin această autorizație. Și ăsta este un lucru extrem de grav care ar putea duce la o nenorocire în cazul unui incendiu. Nu, categoric nu e normal să ținem discursuri festiviste în loc să facem ceva concret pentru școli. Chiar mă gândesc să fac un apel la toți parlamentarii să nu se ducă să ocupe un loc și un timp pe care încă nu-l merităm”. (D.A.)
Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
Suceava. Tragedie la Volovăț. O persoană și-a pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital- Accident pe E85 între o autoutilitară și un TIR
- Bacău. Descoperire macabră în timpul unei intervenții a pompierilor: două persoane carbonizate
- Operațiunea „Jupiter 6” – ziua a patra. Aproape 400 de percheziții în dosare cu prejudicii toate de peste 33 de milioane de lei
- Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est



