Tradiții: Stâlpul Pământului

Simion Stâlpnicul reprezintă unul din stâlpii pământului, care, ca și Iuda, era respectat cu sfințenie. Spre deosebire de Iuda, Simion Stâlpnicul este, însă, un apărător, un mucenic, prin sacrificiul de sine contribuind la binele universal.

Sfântul Simeon Stâlpnicul a trăit în perioada 390-459 d.H. El este prăznuit pe 1 septembrie. S-a născut din părinți țărani, în Asia Mică. Stâlpul pe care se nevoia avea 16 metri înălțime. Sfântul Simeon Stâlpnicul a luptat cumplit cu taberele drăcești, pe care le-a biruit de fiecare dată, cu ajutorul Sfintei Fecioare Maria. El a lucrat multe și mari minuni, vindecând, prin puterea cuvântului și rugăciune, pe mulți dintre cei ce zăceau în boli grele. La stâlpul lui, veneau oameni de pretutindeni, bogați și săraci, împărați și robi. Nimeni nu pleca de la stâlpul Sfântului Simeon neajutorat.

* Tradiții de Stâlpnicul

În tradiția orală populară, se spunea că Sfântul Simeon Stâlpnicul este cel care l-a ținut în brațe pe Domnul Iisus. Era serbat cu credința că el îl duce pe om de la pământ la cer, pe Scara Raiului. Sfântul Simion se numește Stâlpnicul pentru că toată viața a stat într-un picior, pe un stâlp înalt, și, cu mâinile, ținea pământul să nu cadă; mamă-sa niciodată nu l-a văzut la față, pentru că nu vroia să coboare. Se spunea că el a murit pe stâlp, cu ochii în soare.

Bătrânii spuneau că Sfântul Simion ține cerul și pământul, adică stâlpii pământului, ce stau pe peștele din mare. De aceea, ziua lui era serbată ca zi de mare primejdie.

Alte legende spuneau despre Sfântul Simion Stâlpnicul că ”ține ceriul și pământul”, că ”e pe vânt, poartă vânturile, precum solomonarii”.

Oamenii de altădată credeau că Sfântul Simion a vrut să fie sfânt și a stat pe stâlp un an de zile, într-un picior, rugându-L pe Dumnezeu să nu plouă în acest timp. Se spunea că, în ziua aceea, au mers păsările și l-au ciupit de picioare.

Pe 1 septembrie, se spunea că nu se vede nicio pasăre. Poveștile pentru copii spuneau că pe Sfântul Simion Stâlpnicul îl hrăneau vrăbiile. ”Undeva, într-o vizunie de munte sau codru, trăia o babă, împărăteasa tuturor păsărilor. În ziua praznicului sfântului, toate păsările zburau la stăpâna lor. Acolo, erau alese anumite păsări, drept hrană babei peste an, iar restul zburau care încotro. De aceea, în ziua de Sfântul Simion, nu-i găsi o vrabie, să dai un galben”, scria etnologul și folcloristul Niculiță-Voronca.

* Ce se făcea de Stâlpnicul, ca să-ți meargă bine

Cutremurele înspăimântau oamenii de altădată, precum li se întâmplă și celor de astăzi. Se spunea că, dacă Stâlpnicul nu e serbat destul de oameni, acesta produce cutremure.

Ziua de Întâiu Răpciune se ținea ca să nu se dărâme casele de pe temelie. Cine nu-l serba pe Stâlpnicul se spunea că ”acesta îi va da stâlpul de la horn jos și cu chipul ista i se poate întâmpla mare nenorocire”.

Prin unele zone, exista superstiția că oricine face treabă în această zi se transformă în stâlp de piatră. Unii spuneau că în această zi nu lucrează, ca să nu le înțepenească picioarele, să nu se îmbolnăvească, să amețească sau să șchiopăteze.

Babele te sfătuiau să stai liniștit de Stâlpnicul, pentru că ”e rău de lovituri”. Femeile țineau ziua Stâlpnicului, ca să le ferească de boale femeiești. Se ținea spre a nu se naște copiii și animalele supranaturale. Se ținea pentru gângăniile care supără pe om în casă – ploșnițe, purici etc. -, să plece din casa și curtea omului. Prin unele zone, ziua Stâlpnicului se ținea pentru paza pomilor contra omizilor.

În această zi, nu se taie, deoarece se credea că se taie spicele de grâu. Prin unele zone, ziua se ținea ca oamenii să fie feriți de focul distrugător.