Piese unicat scoase la lumină, cu ”cântec”, din curtea Mănăstirii Bistrița

De o săptămână, arheologul Adrian Andrei Rusu scoate la lumină fragmente de istorie din curtea Mănăstirii Bistrița. Încet, încet, pe prispa muzeului s-au adunat ceramică, dar și părți din foste conducte de apă sau fragmente de oase (a fost spital militar la mănăstire în perioada 1916-1918). Spre dezamăgirea părintelui stareț nu s-a găsit încă monedă, însă descoperirile făcute pe un perimetru restrâns sunt deja spectaculoase. Piesele de rezistență sunt cahlele de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Pe una este reprezentată scena în care un rege vânează un cuman (populație de neam turcic – n.red.), îl prinde de chică și-l trage de pe cal. O a doua are o reprezentare heraldică, un coif cu vizieră în profil și dedesubt  un scut. Pe o altă cahlă, este reprezentat un animal fantastic hibrid. Se văd clar corpul, capul, urechea, gura deschisă și aripile. Foarte valoroasă este și cahla pe care sunt Adam și Eva, cu pomul vieții în mijloc și șarpele încolăcit.

”Avem și o dantelărie gotică, destul de precară, dar într-o cunună rotundă, ca un cerc vegetal, precum și turnulețele care ornau partea superioară a sobei și aveau numai cupolele smălțuite”, spune prof. dr. Adrian Andrei Rusu. ”Avem 3 tipuri de smalț, de calitate foarte bună. O piesă habană, rară pentru Moldova este reprezentarea tenanților – figură antropomorfă care susține scutul -, cu smalț policrom, dar avem și cahle de colț, cu o gaură în partea de sus și cu smalț. Sunt atât de combinate încât ori au fost mai multe sobe, ori aranjamentul sobei inițiale a fost foarte eterogen. Am găsit zgură pentru smalț de sobe, zgură pentru feronerie și zgură pentru metale neferoase , deci elementele de producție există.

Un unicat în Moldova este un ochi de geam uriaș. Am văzut niște ferestre care se potrivesc la dimensiunea asta la sârbi, dar nu am văzut nicăieri în Moldova. Există ochiuri mai mici, de la 9 până la 12 centimetri în diametru, dar acesta are aproape 20 și este făcut dintr-o sticlă cu mult cobalt în ea, e o piesă unicat.

Colegii noștri moldoveni n-au prea publicat sticlărie pentru că se temeau de ea ori n-au știut s-o trateze. Cahlele s-ar putea să fie din perioada care urcă până la Ștefan și să fi fost date afară cu prilejul unei restaurări”.

Starețul Luca Diaconu, care a cercetat în detaliu istoria Mănăstirii Bistrița, are o explicație: ”În 1539, Soliman a dărâmat mănăstirea”. De altfel, arheologii au găsit un sfert de ghiulea, de mari dimensiuni, iar părintele crede că, pe turnul din incinta mănăstirii, sunt două urme de ghiulea, posibil din vremea asediului lui Soliman.

* Lupta pe istorie și fracturile din domeniul patrimoniului

Mănăstirea Bistrița a mai fost subiect de cercetare arheologică, acum mulți ani în urmă. Nu s-a publicat, însă, nimic, nici până în ziua de astăzi, iar în muzeul din incintă sunt foarte puține piese descoperite atunci. Acestea au fost motivele care l-au determinat pe stareț să fie foarte ferm și să-și dorească o cercetare făcută de unul dintre cei mai buni specialiști din țară: ”Eu l-am abordat pe directorul interimar al Complexului Muzeal Neamț și mi l-a propus pe dl. Silviu Ceaușu. Necunoscându-l, i-am cerut studii, să văd ce-a publicat. Nu mi-a dat nimic. Legea îți cere să lucrezi cu arheologii muzeului din zonă, instituția cea mai apropiată . Eu am vrut ca, din colectivuil de cercetare, să facă parte cel mai mare om din țară, cu cea mai mare experiență, care este dl. Rusu. Reprezentanții CMJ Neamț  m-au asigurat că dl. Rusu va face parte din colectivul de cercetare arheologică. Le-am dat dosarul, l-au înaintat la Comisia Națională de Arheologie de la București, dar nu l-au trecut pe dl. Rusu și le-a venit autorizația pentru dl. Ceaușu. Dumnealui m-a luat la întrebări, că el este autorizat pentru săpăturile la Bistrița și trebuie să vină, să discutăm și să încheiem contract. Eu nu am fonduri europene și nici fonduri de la stat, fac proiectul pe cheltuiala mănăstirii. Vrem să consolidăm zidul, să-l completăm și să-l acoperim. Și o să dăm publicității toate rezultatele, pentru că am încheiat contractul doar în condițiile astea: jumătate din bani acum și jumătate după ce se publică. Este, pur și simplu, patimă ca să-mi impui dumneata un om, pe banii mănăstirii, în condițiile în care eu, ca stareț, răspund de tot ceea ce se întâmplă și pe mine o să mă judece istoria!”.

Dorin Nicola, directorul CMJ susține, însă, că muzeul are specialiști, uneori denigrați pe nedrept și ”nu este corect să vină un pensionar din Cluj și să sape în Neamț”. La două zile după ce-a început cercetarea la Bistrița, cineva a sunat la 112 și a anunțat că se fac săpături neautorizate. Un polițist de la postul comunal din Alexandru cel Bun s-a dus la mănăstire. Și a aflat că există o autorizație.

E adevărat, alta decât cea obținută de CMJ Neamț. Este autorizație pentru diagnostic arheologic eliberată de Ministerul Culturii pentru Muzeul Județean Mureș, pentru ”realizarea de sondaje arheologice cu scopul stabilirii cotelor de fundare la alementele arhitecturale ale monumentului Mănăstirea Bistrița în vederea realizării documentației proiectului de restaurare”.

Profesorul Adrian Andrei Rusu susține că nu există niciun medievist la Complexul Muzeal Neamț: ”Dl. Hânceanu, care ar fi trebuit să sape la mănăstire împreună cu dl. Ceaușu, face doar mileniul I, pe care are și teza de doctorat. Eu n-am vrut nicio clipă să conduc echipa și chiar am încercat să colaborez cu muzeul local, însă nu m-am așteptat la incidente de felul ăsta.  Nu vreau să insist pe subiect, însă vreau să atrag atenția asupra faptului că mecanismul e groaznic de prost. Și vorbesc despre proiectele avizate de minister, care, în fapt, sunt niște nenorociri. Din comisia aia fac parte 30 de oameni, care n-au cum să citească ce avizează, pentru că într-o singură zi au câte 30-40 de dosare. În afară de 2 sau 3, care sunt atenți pentru că sunt prietenii ălora implicați în proiect, ceilalți vor să plece acasă cât de iute, mai pun, eventual, o întrebare și gata! Proiectul e avizat, iar când trec la execuție e jale! Nu răspunde nimeni pentru avizele date, e un formalism de cea mai proastă calitate”.

Ca om conștient de importanța istoriei și de importanța propriilor fapte în descoperirea istoriei, părintele Luca Diaconu – care a făcut parte, foarte mulți ani, din comisia națională a monumentelor istorice – a spus, așa, ca pentru sine: ”Tare sunt tentat să cred că, dacă ar fi venit specialiști de la Neamț, nu ar fi dat mare importanță fragmentelor ceramice”. (Cristina MIRCEA)

GALERIE FOTO