Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț a organizat, astăzi, 20 octombrie, Bursa locurilor de muncă, la Agenția de la Târgu-Neamț. La ora 9:00, aproximativ 60 de absolvenți de liceu din anul 2017 s-au prezentat mai mult pentru a primi viza și mai puțin pentru a-și găsi un loc de muncă. Până la ora 10:00, doar o persoană a corespuns unui loc de muncă și a și optat pentru el. În rest, sediul era cam pustiu, iar afară o femeie nu prea îndrăznea să intre, dar își făcea singură curaj. Cu toate astea, doamna Camelia Bârgăoanu, coordonatoarea agenției locale, este optimistă și chiar ne-a oferit niște statistici demne de țările nordice, unde șomajul este ca și inexistent.
„Au fost contactați agenții economici din zonă, care au oferit peste 100 de locuri de muncă din toate domeniile, pentru calificați și necalificați. Le-am oferit și un curs de calificare. Noi i-am îndrumat spre un curs de bucătar, mai ales că mulți absolvenți vin cu atestate de limbă engleză și de operator calculator. Tinerii au răspuns invitației noastre, au consultat locurile de muncă și urmează să mai avem cu dânșii discuții prealabile. Or să mai fie burse ale locurilor de muncă, în fiecare lună. Ei oricum vin lunar la vize, iar azi a fost ca un pre-interviu și o să-i avem în evidență. Firmele prezente au oferit locuri de muncă în domeniile textil, alimentație publică, industrie și alte locuri de muncă pentru necalificați. Anul acesta, ca și procent, din locurile de muncă oferite de agenția noastră, cam 50% dintre cei care s-au prezentat la noi s-au și angajat. Pe lună, cam 200 de persoane sunt repartizate către agenții economici. Mulți dintre ei se angajează pe o perioadă nedeterminată sau determinată, mai ales că sunt și stimulați prin faptul că beneficiază de anumite prime pe care le oferim. Angajatorii care angajează absolvenți din anul 2007 pot beneficia de anumite beneficii. Sediul agenției noastre se va mări, prin construcția unei săli unde se vor susține cursurile de calificare”, ne-a spus Camelia Bârgăoanu, coordonator al agenției din Târgu-Neamț. (C.T. STURZU)
Un comentariu
Ceva de munca cu 10 euro pe ora la o fabrica in Romania nu conteaza unde conteaza ca sunt acasa . Aveti! Vreau sa ma intorc in Romania pentru ca imi iubesc tara . Dar vreau sa muncesc pe un pret corect