Nu cred că o să aveți curajul să încercați vreodată rețetele ”culinare” de post, oferite cititorilor de redactorii săptămânalului ”Furnica”, Kiriak Napardajan și Jorj Dealamizil. Cu siguranță, însă, o să vă amuze!
* CIULAMA DE GHINDĂ
Dizolvați într-un litru de apă 100 de grame de scrobeală albă.
Prăjiți apoi într’o cratiță o jumătate de kilogram de ghindă de stejar fără să o curățați de coajă.
Amestecați bine scrobeala dizolvată și ghinda prăjită și pe urmă opăriți-le cu untură de pește fiartă’n clocot sau – dacă vreți să faceți economie – cu unt de ricin.
Serviți cald.
Ciulamaua de ghindă este o mâncare delicioasă și vă recomandăm s’o preparați mai cu seamă când aveți invitați antipatici la masă.
* FLEICI VEGETARIENE
S’ar putea foarte bine frige pe grătar pingele de ghete rupte. Dar pingelele sunt de piele, pielea e de carne, așa că – oricât ar fi pingelele de uzate printr’o lungă întrebuințare – tot s’ar resimți efectele blestemate ale regimului alimentar carnivor.
De aceea, pentru confecționarea ”fleicilor vegetariene”, sfătuiesc pe bucătărese să se servească numai de bucăți tăiate din tălpi de galoși și șoșoni vechi. Tălpile acestora sunt de cauciuc, deci de origine vegetală.
Dacă, frigându-le pe grătar, fleicile încep să exaleze un parfum puțin cam tare, stropiți’le cu puțină apă de Colonia. Adaug că grătarul trebuie uns în prealabil cu vasilina boricată, ca să nu se lipeasca fleica de grătar.
O salată de mucuri de țigări, peste care veți turna, firește, benzină și sare amară, va completa deliciul ce vă vor procura fleicile vegetariene preparate dupa rețeta mea.
* PATRICIENI DE POST
Cârnații aceștia se prepară cu multă înlesnire de orice bună menajeră.
Luați degete de mănuși vechi și umpleți-le cu tărâțe și zeamă de pătlăgele roșii, spre a da iluzia cărnii tocate; ardeiul roșu se poate înlocui perfect cu cărămidă pisată bine. Să se bage de seamă însă ca această cărămida să nu fie veche, și mai ales umedă, adică să nu fie scoasă de la vreo casă dărâmată, pentru că în acest caz consumatorii riscă să facă igrasie la stomac.
* CHIFTELE DE GÂSCĂ PE SPANAC
Cumpărați de la librarie un volum de poezii ale ilustrei noastre trubadure naționale Madam Smara. Tocați-l și prăjiți-l. Veți obține astfel pe cale artificială niște minunate chiftele de gâscă pe spanac.
* DESERT
Cremă de vanilie? Cremă de șocolată? Fleac!
Singura prăjitură recomandabilă pentru un vegetarian convins e crema Cavaler (notă: ”Cavaler” era o cunoscută marcă de cremă de ghete).
Bineînțeles, iarna se va întrebuința crema pentru lustruitul ghetelor negre, iar vara, crema galbenă.
Câteva picături de acid fenic n’ar strica să turnați peste acest admirabil desert, spre a tăia gustul de unsoare pe care’l are.
Alte delicioase rețete vegetariene, la fel de savuroase, care pot intra în aceeași ”Carte de bucate”, au fost publicate, tot de Furnica, într-un articol intitulat ”Furnica, vegetarienii și… doctorul Tarhon (pardon Parhon)”:
* CAȘCAVAL DE POST LA GRĂTAR
Puneți într’o cratiță obișnuită resturile de săpun ce v’au rămas de la spălatul rufelor și prăjițile până se rumenesc bine cu mucuri de lumânări de spermanțet topit.
Serviți-le calde la masă.
Am indicat săpunul de rufe pentru ca menajerele noastre să poată realiza mici economii la bugetul coșniței.
Cașcavalul de post la capac se poate găti însă și cu rămășițe de săpun de glicerină și chiar cu săpunuri mai fine; aceasta însă numai în cazul când aveți invitați la dejun.
* SALATĂ DE JEMANFIȘ
Cucoanele de obicei aruncă la lada de gunoi buchetele de flori după ce le-au purtat la corsaj sau buchetele ce s’au veștejit în vaze. Greșală, risipă, lux!
Din aceste flori, intrate ca să zic așa în stare de putrefacție cadaverică, se poate prepara o excelentă salată, pe lângă care salata așa zisă ”clasică” nu e decât o mixtură grețoasă:
Tocați bine florile. Presărați zece grame praf de tibișir și un pumn de scrum de țigări ”Intim Club”. Turnați câteva picături de cerneală violetă și puneți’o pe bucătăreasă să mestece până ce i-o ieși ochii din cap. Când îi vor ieși, luați acești ochi și puneți-i pe marginea farfuriei ca garnitură.
Serviți la masă și pe urmă trimiteți repede după un doctor.
* FRIPTURĂ VEGETARIANĂ
Tăiați în bucățele mici un metru de rogojină, puneți-le pe grătar și frigeți-le.
Nu uitați însă a unge grătarul cu vasilină boricată.
Atragem deasemenea atențiunea că această friptură nu e tocmai ușor de digerat, așa că trebuie să fie bine sărată cu… sare amară.
Sursa: Revista ”Furnica”, numerele din 2 iulie 1909 și 28 martie 1910, colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.