Cu prilejul deschiderii ediției din acest an a Festivalului de teatru, pietrenii au luat vineri, 10 noiembrie, cu asalt Cinematograful „Dacia”, pentru a urmări comedia „All inclusive”, de Alexandru Popa, dramaturg și scenarist important din noul val.

Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Diana Roman și Vlad Zamfirescu (el fiind și regizorul spectacolului) au încântat, în afara festivalului, pe cei 500 de spectatori cu o montare vie, admirabil strunită regizoral, în care binecunoscutele vedete ale filmului și teatrului românesc dau un exemplu de corectitudine și respect față de public. Nu s-a dat glas regretului de a nu-i vedea la Teatrul Tineretului, fiindcă lumea s-a simțit perfect.

În seara următoare, a fost de ales între concertul susținut de trupa Direcția 5, tot la cinematograf, și așteptata reprezentație cu „Fluturii sunt liberi”, de Leonard Gershe, în regia pietreanului Erwin Șimșensohn, la TT.
Povestea, devenită celebră grație versiunii cinematografice din 1972, cu Goldie Hawn și Edward Albert, aproape garantează succesul, dar nu a fost cazul. Spectacolul e lălăit rău de tot, iar premiul de interpretare stors pe undeva de Alex Călin te face să te întrebi obligatoriu cât de slabi erau ceilalți actori în roluri principale. Pe modelul pomului lăudat, spectacolul suferă cumplit tocmai la îndrumare scenică, iar eroarea distribuirii altfel admiratei Catrinel Dumitrescu în rolul doamnei Baker e aproape inexplicabilă. Rolul e generos, lui Eileen Heckart, de exemplu, i-a adus un Oscar. De câștigat au câștigat cei care au optat pentru cinematograf, Direcția 5 și ultimul lor album. Până joi, inclusiv, Victor Purice nu are în program alte „tulburări”. (V.B.)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”




