Din tradițiile poporului român - Stelele cu coadă

Din marele număr al stelelor, poporul român, ca și cei vechi, și-a alcătuit câteva grupuri de stele, constelațiunile, pe cari le-a botezat cu un nume de care se leagă câte o zicere, adesea în legătură cu constelațiunile și zicerile celor vechi. Dintre stelele de căpetenie, prea puține au rămas în afară de constelațiunile populare, cu numiri singuratece sau fără numiri.

Stelele cu coadă, stelele cu coame, stelele comate sau cărturărește stelele luminoase, și la sing. comet sau comit – cometele sunt, după credințele poporului nostru, niște semne dumnezeești, cari, din vreme în vreme, sunt trimise ca să vestească lumii nenorocirile cari se vor întâmpla, ca osândă pentru atâtea răutăți omenești.

Aceste mari nenorociri care pot bate lumea sunt: răsboaiele, boliștele, ciuma sau holera, mai ales – și foametea sau seceta.

Miron Costin Cronicarul scrie despre cometa din 1653: «Nu s’au pomenit pentru semnele ceriului carele s’au tâmplat mai nainte de aceste toate răutăți și crăiei leșești și țărei noastre și stingerea casei și Domniei lui Vasile Vodă pentru cometa adecă stea cu coadă, cari s’au prilejit cu câțiva ani mai nainte de aceasta… care toate semnele, bătrânii și astronomii în țara leșească, a mari răutăți că sunt acestor țări, meniau».

Neculaie Costin Cronicarul scrie despre cometa din iarna lui 1679:

«La cursul anilor 7188, iară dela Hristos 1679, în luna lui Decemvrie 10 zile, ivitu-s’au pre cer o stea cu coadă, căreia îi zic Latinii cometa, adeca mătură. Și lungă era de coprindea cu lungimea sa giumătate de cer, începându-se întâiu de jos dintr’o stea, despre partea Țării ungurești, între amiazăzi și apus. Apoi, de zi ce trecea tot se urca pre cer către miază noapte în sus, și dindărăt se scurta, mergând înspre miază noapte, precum este umbletul cerului cu stelele învârtindu-se către opus. Și așa au trăit șapte săptămâni și patru zile, până la zi întâia a lui Fevruarie; de acia s’au stănsu și au perit. De care mulți astronomi strângându-se prin alte țări au fost prognitic ce se va lucra în lume după aceea în urmă; care lucru apoi după acea cometă s’au scornit vrajbă mare de oști mai la toate împărățiile și țările câți sunt megieși împrejur de se hotăresc cu Turcii, iară mai vârtos între împărăția Turcului și între împărăția Neamțului, precum scrie mai jos».

Despre cometa din 1853:

«La prima dată, când s’a văzut pe cer steaua cu coadă, toți oamenii s’au îngrozit, au ieșit din casă pe uliță, se închinau, făceau mătănii și au pus să tragă clopotele la biserici; parte din oamenii bătrâni de pe atunci spuneau că are să se scufunde pământul și toată lumea are să se prăpădească. Femeile, când au auzit că se prăpădește pământul, au început să plângă, să se închine și să facă mereu la mătăni. Alți oameni mai spuneau că are să fie răsmiriță, sau bătălii mari, că are să vie Nemții cu coadă, Turcii și Muscalii… chiar la Episcopie [din R. Vâlcea] se făceau rugăciuni».

Prin jud. Dolj se povestește despre o astfel de stea cu coadă, următoarele:

«Când cu resbelul, – dela 1877, – a mers steaua cu coadă până’n Dii (Vidin): bubuitul a pornit dela Dii, a mers pe malul Dunării, pe dincolo, pe după Dunăre, pân’a ajuns și s’a făcut resbelul, ba [până] și a răsbit pe Turci».

* ”Războiul românesc pentru independență, din 1877-78, a contribuit la credința oamenilor în capacitatea de prezicere a cometelor. Într-o lucrare pe care am primit-o din județul Vâlcea, țăranul a remarcat: «Uneori, stelele au văzute cu cozi, care prezic nenorociri precum războaie, plăgi etc. În 1877, în timp ce românii au luptat cu turcii, iar steaua a fost văzută pe cer cu o coadă mică; apoi coada a început să se prelungească, iar steaua s’a apropiat de noi; numai aproape de la sfârșitul războiului a dispărut această stea»” – Ion Ottescu, ”Credințele țăranului român despre cer și stele”, București, 1907.

Aceste credințe le întâlnim și prin Rusia unde, de pildă, se spune că năvălirea lui Napoleon I și luarea Moscovii a fost prezisă de o cometă.

«Și sfârșitul lumii va fi vestit de o stea cu coadă: de aceea, mulți văzând o astfel de stea, o ieau și ca semn că poate s’a apropriat sfârșitul Iumii, și să se pregătească de moarte, trecându-și timpul, cât se vede steaua pe cer, în post și rugăciuni».

Din jud. Dolj, avem următoarea compozițiune a bătrânului Radu Florea din Giubega, despre cometa din 1910, în care aflăm și unele amintiri din vremea anului 1877:

S’a spovedit mama Veta

Că prea rău spune gazeta,

A văzut pe cer cometa:

Nu știu ce-o face planeta

Nu fii, țară, înfricoșată,

Și așa tare înspăimântată.

Ați văzut steaua cu coadă?

Nici aia nu e curată:

Pentru resbel ni s’arată.

Dar lumea este năroadă,

Și e tare înfricoșată,

Că pământul o să cadă,

Să murim cu toți o dată.

Dar având un mândru gând,

O să murim tot pe rând,

Căci Dumnezeu ca un sfânt,

Are grijă de pământ,

Să nu fie sudomit.

Că această stea cu coadă,

Ni s’a arătat o dată.

În sus era scăpătată,

Serbia era sculată,

Cu Nemția să se bată,

Și-a văzut că n’o să poată

Și s’a retras iute’n dată.

Dar Bulgaria-i sculată,

Macedonia înfocată,

Turcia umblă turbată,

Să vie Rusia toată,

România preparată,

Să mai sărim peste baltă (Dunărea).

Să-l mai luăm pe Turc o dată,

Dându-l ca’n Plevna grămadă.

Câte patru să se bată,

Pe Macedonean să-l scoată,

De sub Turc, lege spurcată,

Macedoneanul de mult plânge,

Și cu lacrămi în ochi zice:

– Săriți frați, săriți voinice.

Turcia pe foc ne frige,

Vrea de vii să ne mănânce,

Din picioare ne distruge,

Ne iea banii și se duce,

Copilașii noștri plânge!

va urma –

Sursa: Tudor Pamfile – ”Cerul și podoabele lui după credințele poporului român”, București, 191ă.

* ”Cometei anonsate pentru 13 iunie”

În 1857, ziarele românești anunțau un cataclism aparent inevitabil: o cometă urma să lovească Pământul! Grigore Alexandrescu, poet și fabulist, a scris, cu acest prilej, o poezie ironică, pe care a publicat-o în februarie 1857, în Concordia (ziar unionist, apărut în București, care, în același an, își schimbă denumirea în Românul și-l va avea director pe C.A. Rosetti):

«Cometă cu lungi coade, însă cu scurtă minte,

De ce vrei să arzi globul ce noi îl locuim?

El, drept, mult nu plătește, dar tot avem cuvinte

Viața-i păcătoasă câtva să prelungim. (…)

Căci noi avem de lucru în Țara Românească;

Legi vechi și ruginite avem să le-nnoim,

Regulamentul multe are să pătimească,

De ne-or lăsa în pace așa precum dorim.

De ești tu executor înaltelor decrete,

Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani.»

În luna mai 1957, același Grigore Alexandrescu publica, în aceeași Concordia, o altă poezie, intitulată ”Răspunsul cometei”:

«Dar fiindcă îmi scrii că sunteți ocupați

Proastelor voastre legi spoială să le dați,

Fiindcă ai cerut sorocul mărginit

De zece mii de ani, fiindc-a mijlocit

Ș-o grațioasă stea dintr-ale curții mele,

Pentru câțiva poeți ce casc gura la stele,

Mă-nduplec în sfârșit, astâmpăr al meu foc,

Îmi pui caii la grajdi și coadele la toc.

Numai luați măsuri, gândiți și căutați

De indulgența mea acum să profitați.

Căci dacă spre pământ vrodată m-oi porni,

Vă poci încredința că bine nu oți fi.»

Celebrul autor român de fabule nu a fost singurul care a atins subiectul cometelor în scrierile sale.

În poemul ”Circ planetar”, poetul Ion Pillat scria, plin de umor, despre planetele sistemului nostru solar și, printre ele, amintea și alți invitați la paradă:

«Pe calu-i alb se-avântă Venus într-un costum de baletistă,

Mercur, pe calu-i murg, împarte înflăcăratul ei destin.

Galopul lor se depărtează și Marte vine, după listă,

Mânând cu biciul Sateliții: doi ponei mici cu mersul lin.

Fanfara stă: sunt acrobații. Saturn se-ntoarce prin inele;

În salt mortal Neptun și-Uranus se-aruncă dincolo de stele.

Cometele, paiațe proaste, încurcă tumbele cerești.

Deoparte Terra, stea uitată, cu fard spălat de lacrimi, șade

Pe brațe cu trupșorul rece al Lunii moarte – pe când cade

Pe-arena lumilor furtuna aplauzelor îngerești.»