Părintele Tiberiu Roșu, paroh al bisericii din satul Stejaru, comuna Ion Creangă, își va lansa cea de-a patra carte pe care a scris-o până la vârsta de 30 de ani. Este o carte de interviuri cu oameni erudiți și speciali, din domenii diferite, dar cu un punct comun: traume suferite pe vremea comuniștilor. Toți l-au primit pe Tiberiu Roșu în casele lor, apoi în sufletele lor, și au acceptat să vorbească despre cele mai dureroase perioade din viața lor. Ana Blandiana, de exemplu, a rămas cu un sentiment de vinovăție pe viață, pentru că i-a fost frică. Era doar un copil de clasa I atunci când au venit securiștii să facă percheziție în casa tatălui ei, părintele Gheorghe Coman. Au chemat și un martor, pentru că totul trebuia să aibă acea aparență de legalitate. Părintele s-a dus să-i deschidă poarta, iar ea a ieșit după el, pentru că n-a vrut să rămână în casă cu niște necunoscuți. A fost momentul în care cineva a plasat undeva un revolver, iar părintele Coman a fost arestat pentru port ilegal de armă.
Mărioara Vulcănescu, fiica lui Mircea Vulcănescu, torturat și ucis la Aiud, a căutat, ani de zile, mormântul părintelui ei. A pus o cruce la întâmplare peste groapa comună și și-a spus că probabil tatăl ei, cel care a murit spunând ”Să nu ne răzbunați!”, n-a vrut să fie găsit și scos dintre cei împreună cu care a suferit.
În cartea părintelui Tiberiu sunt și interviuri cu Grigore Caraza, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Tudor Opriș sau Dionisie Vitcu. Editura Oscar Print, o editură extrem de selectivă, a organizat lansarea în ziua de 22 noiembrie, la ora 18,30, la Târgu de carte Gaudeamus de la București.
”Cartea mea este o dramă”, a spus părintele Tiberiu Roșu. ”Fiecare interviu începe cu câteva date biografice și o scurtă descriere a persoanei intervievate, așa cum am perceput-o eu. În această carte se află, de fapt, părți, bucăți din identitatea culturală românească. Este o spovedanie publică despre prigoana comunistă. Pentru mine a fost o onoare să cunosc acești oameni și să am bucuria de a le strânge mâna, de a-i săruta și de a-i îmbrățișa”.
Părintele Tiberiu a înregistrat video absolut toate interviurile. Și după ce va lansa primul volum al cărții ”Dimensiunea culturală românească – dialoguri neconvenționale” se va îngriji și de apariția celui de/al doilea. Pentru că alte interviuri, cu oameni care au trăit cenzura și prigoana, crude, dure și necosmetizate, așteaptă…
C.M.