Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat, în ziua de 21 noiembrie 2017, cererea de recurs formulată de Cătălina Pălăncianu împotriva deciziei Curții de Apel Bacău. Hotărârea este definitivă. Fostul manager al Spitalului Municipal Roman a fost declarat incompatibil, în anul 2014, după ce inspectorii de integritate au stabilit că, simultan cu șefia spitalului, se ocupa cu administrarea a două societăți comerciale.
Conform ANI, dr. Cătălina Pălăncianu s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 august 2012, dar și în perioada 13 februarie 2013–6 iunie 2014. Ea a încălcat dispozițiile articolului 180, alineatul 1, litera b, din Legea 95/2006, potrivit cărora: „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu (…) exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”.
Cătălina Pălăncianu a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Bacău, însă magistrații i-au respins contestația, în ziua de 10 februarie 2015. Singura cale de atac care i-a mai rămas a fost recursul la Înalta Curte. La termenul din 26 aprilie 2017, completul de judecată a decis să-i admită, ”în principiu” recursul, însă pe 21 noiembrie instanța a decis: ”Anulează recursul declarat de Pălăncianu Cătălina-Elena împotriva Sentinței nr. 13 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, ca netimbrat. Definitivă”.
Conform legii, Cătălina Pălăncianu nu mai poate exercita o funcție sau o demnitate publică timp de 3 ani de la data eliberării din acea funcție. Fostul manager al Spitalului Roman a demisionat pe 19 decembrie 2014. Peste câteva zile se împlinește termenul de 3 ani. (C.M.)