Asteptată de luni bune de jandarmii care au competența să intervină în cazul atacurilor de animale, dar n-au niciun fel de dotare, Legea 212/2017 a fost publicată, în sfârșit, în Monitorul Oficial din data de 13 noiembrie. Este legea care autorizează jandarmii să dețină și să folosească arme cu tranchilizante, arme cu glonț de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante, astfel încât să intervină pentru ”îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestor”.
Problema este că aceeași lege stabilește că produsele care conțin ”substanțe din categoria psihotrope, precum și cele care conțin substanțe aflate sub control național pot fi utilizate în vederea imobilizării sau capturării animalelor de către personalul specializat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de profesie medic veterinar”. Și pentru ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea, legea mai menționează o dată că armele cu tranchilizante și substanțele tranchilizante se folosesc numai de personalul militar al Jandarmeriei Române, cu studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea și responsabilitatea unui medic veterinar.
Este puțin probabil ca vreunul dintre angajații Jandarmeriei Române să se fi gândit, atunci când a optat pentru cariera militară, că va ajunge să studieze medicina veterinară. Dar tocmai de aceea viața e plină de neprevăzut și legile din România extraordinar de eficiente.
”Așteptăm să apară normele metodologice de aplicare a legii și după aceea vom fi trimiși la studii”, a declarat căpitanul Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al IJJ Neamț. ”Vor fi încheiate niște protocoale, la nivel național, între inspectoratele de jandarmi și direcțiile sanitare-veterinare”.
După ce se vor școli și vor învăța cât și ce tip de tranchilizant să folosească, jandarmii vor fi dotați și cu armele respective. Când anume, nu se știe, au fost situații când legile au așteptat ani de zile apariția normelor de aplicare.
”Noi sperăm că se va întâmpla cât mai repede”, a conchis căpitanul Gămănuț.
În județul Neamț, din luna octombrie până acum au fost 11 sesizări vizavi de animalele periculoase, inclusiv urși și mistreți, ba chiar și un șarpe care se adăpostise sub un autoturism din Tîrgu Neamț. De multe ori, până se deplasează la locul solicitării, jandarmii nu mai găsesc animalele în zonă. Dar sesizează ocoalele silvice să intervină pentru că fiind competenți, cu mâinile goale, pot cel puțin alerta alte instituții care n-au competențe prin lege, dar au puști cu tranchilizante și arme de vânătoare.
C.M.