Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    duminică, septembrie 13
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • CSM Ceahlăul Piatra Neamț, al treilea meci fără punct câștigat. La Iași, înfrângere la limită
    • Cum a ajuns un fost polițist militar stareț la Mănăstirea Eroilor din Munții Neamțului
    • APA SERV S.A. reamintește utilizatorilor importanța citirii și transmiterii indexului înregistrat de contoarele de branșament
    • Religia pentru oameni grăbiți / Nicodim, învățătorul care nu știa să vadă
    • Turul României după etapa regină, de 200 de km între Piatra-Neamț și Băile Balvanyos. O echipă din Ungaria câștigă etapa și preia și conducerea în clasamentul general.
    • CSM Ceahlăul Piatra Neamț, oare să reușească o minune în Copou? 
    • Inaugurarea Liceului Tehnologic Petricani în prima zi de școală
    • Județul Neamț sub cod galben de averse torențiale
    • Cu liderul sindical Ionel Hociung despre instrumente politice și presiuni
    • FOTO. Numărul turiștilor veniți în Neamț pentru a urca pe Ceahlău a scăzut. Lipsa de civism continuă să-și spună cuvântul
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Jungla din carosabil
    Jungla din carosabil
    Actual noiembrie 19, 2017

    Jungla din carosabil

    By MesagerulNiciun comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    ”Pietoni, vi se pregătește ceva!” – mesaj de interes public.

    În fiecare zi, pe carosabilul urbei noastre, capitală de județ, rulează mii de autoturisme, bengoase, capitaliste. Se pot vedea bulucindu-se spre intersecțiile aglomerate de la Casa de Cultură, Muzeul de Istorie, Spitalul Județean, Orion… Nu există zi lăsată de la Dumnezeu în care Zeul Automobilului să nu-și primească obolul.

    Jungla din carosabil

    Anual, mii de oameni mor zdrobiți de fioroșii bolizi; alții, cu puțin ”noroc”, rămân infirmi toată viața. Alarmant este că numărul evenimentelor rutiere e în creștere permanentă. Carnagiile văzute, seară de seară, la jurnalele de știri au mai multe cauze. Paradoxal, toți le știu, dar le tratează cu indiferență condamnabilă – viteza excesivă, conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanților la trafic, depășirile interzise și periculoase, trecerea pe culoarea roșie a semaforului și tot așa. Vorbitul la mobil în timpul mersului sau lipsa centurii de siguranță sunt… mofturi, scornite de polițiștii de asfalt. Dramele prezentate de mass-media sunt rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv și adesea huliganic al unor șoferi. Adevărul e trist: se circulă aiurea, nervos, fără judecată și agresiv. Sunt conducători auto, mai ales amatori, care ies în carosabil ”ca la drumul mare”. Pleacă din parcare ca la război.

    Carosabilul a devenit o junglă, în care pericolul pândește la tot pasul, și pe pietonul prevăzător, și pe automobilistul arțăgos și gregar. Este inadmisibil să fii zdrobit pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului, de un huligan cu capul plin de trăscău. Și, totuși, se întâmplă și așa, în eterna și fascinanta Românie, deși nu suntem ”Șoferii iadului”.

    Jungla din carosabil

    Într-un cartier pietrean, poreclit ”raiul șoferilor indisciplinați”, se pot vedea toate minunile pământului în materie de circulație. Nu se ține cont de indicatoarele rutiere, se parchează aiurea, se claxonează non-stop. Nimeni nu respectă legislația în vigoare. Fiecare șofer face ce vrea. Probabil așa se ajunge la tragediile prezentate la televiziune, mai ales duminica după-amiază. Cauzele acestor tragedii? Nepăsarea și încremenirea în timp. Și la Piatra Neamț, și aiurea.

    Pe drumurile noastre, știi când pleci, dar nu știi când ajungi la destinație. Pe șoselele noastre, se poate întâmpla orice oricui.

    O pildă, convingătoare.

    Piatra Neamț, cartierul Precista. În dreptul Târgului de Mașini, s-a tras recent ”o zebră” proaspătă, peste șoseaua de centură pe unde ies la promenadă traseistele. ”Uraaaaaaaa! Bravos! Mulțumim!”, au strigat, entuziasmați, locuitorii din zonă. În sfârșit, pietonii erau protejați la traversarea periculoasei șosele. Numai că bucuria lor a fost de scurtă durată. Pe stâlpul de la baza zebrei, sunt niște pancarte. Pe una scrie ”Parcare”, pe alta ”Stație de troleibuze”. Deci, trecerea pentru pietoni mai este și parcare, și stație de… Așa ceva nu s-a mai auzit!

    După cum bine se observă, ne ”modim” de la zi la zi. Cine iese seara, pe stradă, la promenadă, nu-și mai recunoaște orașul. Numai firme cu conținut străinesc, numai limuzine Land Rover, BMW și Mercedes. Bulevardele au devenit mai largi, mai drepte și mai luminate. S-au înmulțit și sensurile giratorii, ultimele făcute sunt cam sărăcăcioase în spațiu, seamănă cu calicul fudul.

    Ne dăm rotunzi, dar nu suntem. Actualmente, conducătorii auto amatori se împart în două categorii: șmecherii cu mașini tari, vânturați prin țările de farmec pline, și băieții cu rable, tigăi parcate în dosul blocului, că n-are de unde să dea 135 de lei pe an pentru parcare. Poftiți pe malul Bistriței, să vedeți cât sunt de inventivi pietrenii, când e vorba de economii. Un Xulescu de sub Cernegura și-a făcut parcare sub un mal, în pădure. A scris pe o bucată de carton ”LOC PRIVAT” și e stăpân.

    Jungla din carosabil

    În admirabila noastră urbe, Piatra Neamț, traficul rutier nu este sufocant, dar nici lejer. Aglomerația auto de pe străzi e în creștere, dimineața până în 8, după care devine normală. Nu miră pe nimeni că, la unele intersecții semaforizate, se fac adevărate cozi. Bine măcar că au dispărut din peisajul pietrean kinderii care spălau parbrizele mazace ale limuzinelor oprite la semafor.

    În cartierele mărginașe, pe majoritatea ulițelor s-a introdus sensul unic. Evident, cu indicatoarele rutiere de rigoare. Urmarea e ușor de dedus. Jumătate de stradă a devenit parcare ”în spic”. Ca să încapă mai multe mașini și cineva să ia bani mai mulți, zic cârcotașii. Ce a mai rămas din carosabil, aproximativ 3 metri, o cărare confortabilă, e pentru bicicliști, căruțe, motocicliști, automobiliști… Departe de a critica generalizarea sistemului ”sens unic”, dar parcă prea se exgerează făcând loc de parcare pe fiecare bucățică de carosabil. Ne sufocăm, dom’le! Suntem convinși că există motivații ”beton”, științifice, europene, dar, domnilor diriguitori ai orașului, sunteți obligați să ascultați și părerea cetățenilor de rând. Mai mergeți în dosul blocului, să vedeți cum ”zac” ilegal, pe spațiul verde, limuzine de lux cu geamuri fumurii, de mii de euro.

    Jungla din carosabil

    O altă belea pentru pietrenii vârstnici e claxonatul. Fără frontiere: și în crucea nopții, și în miezul zilei. Dacă ai bafta și locuiești în preajma unei stații de taxi, om te-ai făcut! Ai muzică non-stop, mai ales când poftesc ”maimuțele țipătoare”. Că așa sunt porecliți șoferii care adorm cu mâna pe claxon. Cea mai fericită zi pentru claxonagii e sâmbăta. Atunci sunt nunți în cartier. Atunci e Apocalipsa. Se țopăie sârba și hora pe carosabil, în fața blocului. Se fac plecări cu bibiul a la Manix, tămbălău proletar, de mahala, la geamuri. Sar în picioare și morții de pe năsălie. E delirul claxonagiilor, cărora trompeta le completează personalitatea – sunt mai bărbați dacă se sparg în claxoane. O fi mai bine să aplicăm legea bâtei și să spargem singuri claxonul celui care habar nu are de respect pentru semeni? Asta, firește, e interogație, nu o incitare la violență. Răspunde cineva la ea? Evident că nu. Cauza ține de civilizația urbei și de educația indivizilor care mișcă în ea. Cine a scris, dom’le, memorabilele cuvinte: ”Ce frumoasă e România, păcat că e locuită!”. Oare se referă și la șoferi?

    Și medicii de familie s-au supărat pe cei cu covrigul în mâini. Legislația în vigoare îi obligă pe doctori să-i toarne la poliție pe toți bolnavii atinși de boli incompatibile cu volanul, începând cu alcolismul cronic. Dacă medicii tratează superficial problema, pot avea necazuri. Ce se întâmplă cu șoferii respinși din motive medicale? Nimic deosebit, vor cânta poezia lui Coșbuc ”Pocnind din bici pe lângă boi” și vor merge per pedes. Tragic? Nicidecum.

    Tragic este faptul că se scumpește benzina în fiecare săptămână. Că folosim străzi și șosele cu gropi (v. str. Ion Ionescu de la Brad din Ciritei, peticită în fiecare an fără succes). Că șoferii din trafic sunt pândiți și vânați de polițiștii de asfalt. Nu am văzut de mult un polițist de la circulație în mijlocul străzii dirijând și controlând traficul. Stau câte patru în mașina poliției și pândesc bătrânii care trec strada, sar pe ei și-i amendează la sânge. 100 lei de ”infractor”, să se învețe minte! Oare domnii polițiști n-ar proceda mai bine dacă ar merge în Piața Centrală, să-i apere pe cetățenii furați de țigani, ziua în amiaza mare?

    Nici băieții de la meteo nu transmit știri îmbucurătoare. Cică Generalul Iarnă, anul acesta, va fi ”criminal”, cu troiene mari de zăpadă, cu friguri babane, cu vânturi viforoase. În consecință, pregătiți-vă mașina de iarnă! Asta înseamnă cauciucuri de sezon, lanțuri, antigel în instalație, lopată, nisip, sprayuri cu alcool pentru parbriz… Deja la vulcanizări e plin de clienți. Sigur, dacă, pe vreme de iarnă, trageți pe dreapta, lucrurile sunt mai simple. Spor la șmotru! Poate scăpăm de urgia lui Dumnezeu și în iarna asta!

    Prof. Dumitru RUSU

    P.S.: Am uitat esențialul. În cartierul Precista, în spatele blocului G4, sub un nuc bătrân, stau la taifas mai multe limuzine, pe blat. Cam de multă vreme. Cine le întreabă de sănătate? Nu aveți nevoie de bani? Sau luați numai de la fraieri?

     

    FOTO: Pixabay

    COMES – Angajăm
    Parteneri

    Transportul metropolitan din Bacău se extinde: Guvernul a deblocat angajările de șoferi pentru Transport Public SA Mesagerul Bacău Transportul metropolitan din Bacău se extinde: Guvernul a deblocat angajările de șoferi pentru Transport Public SA O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava ZCH O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava Între noaptea lui Nicodim și lumina Crucii. Conștiința, credința și iubirea lui Dumnezeu NewsEdge Între noaptea lui Nicodim și lumina Crucii. Conștiința, credința și iubirea lui Dumnezeu Statul pune 500 milioane euro în energie solară. Instituțiile publice pot primi până la 10 milioane BusinessEdge Statul pune 500 milioane euro în energie solară. Instituțiile publice pot primi până la 10 milioane
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleTârgu-Neamț: Taxele și impozitele locale rămân la nivelul ultimilor doi ani
    Next Article Episcopul Macarie Drăgoi: „Johan-Mihail și Maria-Alexandra sunt doi copii curajoși!”
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    CSM Ceahlăul Piatra Neamț, al treilea meci fără punct câștigat. La Iași, înfrângere la limită

    CSM Ceahlăul Piatra Neamț, al treilea meci fără punct câștigat. La Iași, înfrângere la limită

    septembrie 12, 20262 Mins Read
    Fost polițist militar în fața monumentului Eroilor din Munții Neamțului.

    Cum a ajuns un fost polițist militar stareț la Mănăstirea Eroilor din Munții Neamțului

    septembrie 12, 202612 Mins Read
    APA SERV S.A. reamintește utilizatorilor importanța citirii și transmiterii indexului înregistrat de contoarele de branșament

    APA SERV S.A. reamintește utilizatorilor importanța citirii și transmiterii indexului înregistrat de contoarele de branșament

    septembrie 12, 20266 Mins Read
    Add A Comment
    Leave A Reply Cancel Reply

    Târgul de Carte Piatra Neamț
    reclama zerobet.ro
    Anunturi intrerupere EON
    Reclama Liceu Parhon
    Program transport public
    Renault
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.