Sunt 20 de ani de când Liceul ”Vasile Conta” își ocupă, cu cinste, locul în tabloul general al învățământului din Târgu Neamț și din întreg județul. Anul acesta, în perioada 10-11 noiembrie, au avut loc manifestări dedicate Zilelor Liceului ”Vasile Conta”, iar cele două decenii de la înființare au fost sărbătorite printr-un program amplu de acțiuni.
În prima zi, vineri, 10 noiembrie, Casa Culturii ”Ion Creangă” a găzduit festivitatea de deschidere a aniversării, cu alocuțiuni ale invitaților, lansări de carte, vernisaj, un concert al Operei Naționale din Iași și program artistic susținut de foști și actuali elevi ai liceului. Au fost prezenți profesori, elevi și părinți, precum și oficialități, între care s-au remarcat conducerea ISJ Neamț – Viorel Stan și adjuncții săi, Elena Laiu și Ioan Milea -, deputatul Dan Andrușcă, Rocsana Josanu, directorul Direcției de Cultură Neamț, Vitalie Josanu, ofițerul care se ocupă de protejarea patrimoniului cultural al județului, preoții Ioan Mihoc, Viorel Laiu și Mihail Daniliuc.
În a doua zi, sâmbătă, la liceu, a avut loc concursul județean ”Neamțul, ținut al diversității culturale” – proiect finanțat de CJ Neamț, dedicat elevilor din liceele nemțene, prin care s-a dorit promovarea județului Neamț prin activități sociale, culturale, artistice și de antreprenoriat, în cadrul celor 6 secțiuni-concurs: Inventică, Limbi moderne, Arte vizuale, Antreprenoriat, Scurt metraj și Tradiții -, iar în paralel, de-a lungul întregii zile, curtea liceului a găzduit spectacolul oferit de elevii unității de învățământ, precum și de artiști consacrați ai scenei românești, eveniment susținut de Primăria Târgu Neamț și Asociația Proparentes.
Cea care a deschis manifestările a fost prof. Karina Cojocariu, directorul Liceului ”Vasile Conta”: ”Este o zi excepțională pentru instituția noastră și ne bucurăm din inimă că ați venit alături de noi, într-un număr atât de mare, să sărbătoriți o instituție care, de 20 de ani, contează în învățământul târgnemțean. Mă înclin în fața dvs.! În această zi festivă, îmi doresc să descoperim cu toții frumusețea și calitatea liceului nostru. Chiar dacă pare paradoxal, ne comparăm cu școli care au o vechime și tradiție extraordinară în învățământul nemțean. Dar noi avem avantajul tinereții și că suntem dornici de afirmare”.
Alina Maftei, directorul adjunct, a facut o scurtă prezentare a Grădiniței nr. 1, structură a Liceului ”Vasile Conta”: ”Vin în fața dvs. pentru a transmite salutul învățământului preșcolar. Grădinița nr. 1 a luat ființă în anul 1977, iar în anul 2006 a devenit structură a Liceului «Vasile Conta». În prezent, funcționăm cu 11 grupe de program, zece dintre ele cu program prelungit și una cu program normal. Avem un număr de 318 copii, educați de 21 de cadre didactice și susținuți de personalul nedidactic, în număr de 16. În ultima vreme, grădinița noastră și-a schimbat radical aspectul și asta datorită implicării autorităților locale, cărora și eu, și colegele mele dorim să le mulțumim. Personalul didactic al grădiniței este consecvent, perseverent și profesionist și pregătește copiii pentru învățământul primar cu mare responsabilitate. Liceul «Vasile Conta» contează pe harta învățământului nemțean, iar asta se datorează rezultatelor pe care le au elevii și profesorii acestui liceu. Vă mulțumesc că sunteți alături de noi!”.
Prof. Emanuel Bălan, de asemenea director adjunct, a evidențiat povestea frumoasă a liceului: ”«Vasile Conta» are o istorie, o poveste frumoasă, chiar dacă are numai 20 de ani. Este una dintre cele mai frumoase povești despre educație, dăruire, devotament, ambiție, rezultate în învățământul târgnemțean, nemțean, național și chiar internațional. Rezultatele de 20 de ani ale acestui liceu demonstrează acest lucru. Faptul că aici se învață, faptul că elevii liceului nostru au ajuns la universități prestigioase arată că, la Conta, există un învățământ de calitate. Educația este cea mai importantă componentă a unei societăți”.
Directorul Karina Cojocariu a invitat pe scenă echipa managerială din primii ani de existență a liceului, profesorii Emilia Cojocaru și Vasile Astăcioae, ”cei care au deschis și au scris prima pagină din istoria Liceului «Vasile Conta»”. Alături de cei doi foști directori ai liceului, a urcat pe scenă și primar din anul 1997 al orașului Târgu Neamț, Gheorghe Pupăzan. Evident, a fost prilej de aducere-aminte.
”Colectivul de elevi și profesori de la Liceul «Vasile Conta» s-a desprins de la o altă școală de tradiție, respectiv Școala «Grigore Ghica-Vodă» nr. 2. În anul 1997, au plecat peste 1.000 de elevi și 80 de cadre didactice și personal nedidactic. Pe 15 septembrie 1997, am pășit pentru prima dată în noua școală și, tot de atunci, am început să muncim și să ne afirmăm. Întotdeauna am vrut să fim primii. Au fost momente grele la început, dar, dacă nu am fi fost acel buchet de oameni inimoși, dacă nu am fi avut lângă noi părinți deosebiți, nu am fi reușit”, a mărturisit prof. Emilia Cojocaru. (Ciprian Traian STURZU)
GALERIE FOTO