Piața Centrală din Piatra Neamț se va deschide miercuri, 29 noiembrie, anunță Primăria municipiului, într-un comunicat de presă.
„În acest moment sunt închiriate 80% din tarabele din zona Legume-Fructe și mare parte din celelalte spații comerciale, la care chiriașii lucrează pentru amenajare. Pentru ocuparea spațiilor rămase libere este în derulare o nouă procedură de licitație. Precizăm că au fost obținute toate avizele necesare funcționării”, potrivit sursei citate.
Programul de funcționare a pieței va fi următorul: în perioada 29 noiembrie 2017 – 30 aprilie 2018, de luni până vineri între orele 6:30-19:00, sâmbăta între orele 6:30-18:00, iar duminica în intervalul orar 7:00-14:00. Începând cu data de 1 mai 2018, programul de funcționare va fi adaptat la orarul de vară.
„În ultimele săptămâni a fost o muncă susținută pentru deschiderea Pieței Centrale la sfârșitul lunii noiembrie, așa cum am anunțat. Mă bucur că am reușit să oferim pietrenilor piața de Sărbători pentru a-și putea face cumpărăturile necesare. Așa cum am promis, în piață vor fi foarte mulți producători și vom interveni cu tot ceea ce este necesar pentru ca cei care folosesc piața să fie mulțumiți”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
În luna octombrie, la inițiativa primarului Dragoș Chitic, Consiliul Local a dat vot favorabil pentru ca piața să fie administrată de către Primăria Piatra-Neamț. (Mesagerul de Neamț)
Parteneri
Mesagerul Bacău Până la 600.000 de euro pentru clusterele de inovare. Ce șanse are Bacăul să atragă bani europeni
ZCH Autoturism de 200.000 lei furat din Germania, descoperit la Vama Albița
BusinessEdge Global Vision preia fostul sediu Alpha Bank. Tranzacția pentru cele două clădiri de 10.000 de metri pătrați a fost intermediată de Colliers


