În România, doi romașcani au creat Cardiologia, ca specialitate în medicină. Unul este Constantin C. Iliescu, care s-a născut și a copilărit în casa de vizavi de Starea civilă din Roman, pe str. Dobrogeanu-Gherea, casă pe care acum vreo două luni s-a pus și placa omagială. Cel de-al doilea romașcan părinte al Cardiologiei românești este Ion M. Enescu. Despre acesta și rolul său în dezvoltarea cardiologiei românești, ne vorbește preotul Florin Țuscanu, doctor în istorie și filosofie, născut tot în Moldoveni (fostul Porcești), care – un timp – a fost și preot paroh în sat.
Ion Enescu s-a născut la 10 km de Roman, într-o familie de oameni înstăriți din Porcești și a fost botezat în 1884, în biserica ”Sf. Nicolae”, din sat. ”Micul Ion a fost botezat de preotul paroh Grigore Bogza. Mai târziu, biserica de lemn în care a avut loc botezul a ars. Cât am fost preot paroh acolo, m-am îngrijit și am amplasat un mic monument pe locul fostei biserici”, spune părintele Țuscanu. Pe când avea 4 ani, micul Ion a rămas orfan de mamă, fapt care i-a marcat viața.
A urmat cursurile școlii primare din satul natal, iar acolo i-a avut colegi pe Victor Ion Popa, viitorul dramaturg de excepție, și pe Vasile Nădejde, viitor general, cel mai important istoric militar de la începutul secolului trecut. De altfel, cu Vasile Nădejde se va întâlni, peste ani, pe front.
Liceul l-a făcut la Iași, la internat, unde, printre alții, l-a avut profesor pe Garabet Ibrăileanu, de asemenea legat de Roman. După bacalaureatul din 1902, tânărul Enescu și-a început studiile medicale la București. Se spune că nu a avut neapărat o aplecare către medicină, dar l-ar fi atras numele profesorilor, deja prestigioși, Victor Babeș, Ion Cantacuzino, Gh. Marinescu, Toma Ionescu. A urmat cursurile Facultății de Medicină între anii 1904-1911, fiind extern și intern al Eforiei Spitalelor București.
Eforia Spitalelor Civile, instituție de asistență socială, a apărut la București prin 1832 și administra de spitale și clinici, în București și în țară. Era finanțată din donații private. În 1847, domnitorul Gheorghe Bibescu a trecut sub controlul Eforiei administrația tuturor spitalelor din Țara Românească. Domnitorul aproba bugetul, dar instituția era foarte avută. De exemplu, deținea aproape 150.000 de hectare de teren și păduri. Prin Reforma agrară din 1921, Statul Român a expropriat vreo 120.000 de hectare și, imediat, a venit și diminuarea drastică a veniturilor. Din această cauză, după acest an, îngrijirea bolnavilor săraci a fost preluată parțial și de stat.
În 1912, cu titlul de doctor în medicină obținut, Ion Enescu e trimis la Berlin, pentru desăvârșirea studiilor. Aici a studiat și lucrat doi ani, 1913-1915, în clinica profesorului Kraus și la Institutul de anatomie patologică, sub conducerea profesorului Orth.
După 1912, când își făcuse serviciul militar la Regimentul 4 Roșiori, Ion Enescu a participat, ca medic militar, la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918). Pe front, și-a reîntâlnit colegul de clasă, Vasile Nădejde. A fost avansat până la gradul de locotenent-colonel în rezervă și a fost decorat cu mai multe ordine și medalii române: Crucea ”Meritul Sanitar”, Medalia ”Avântul Țării”, Ordinul ”Steaua României” cu spade în grad de ofițer, apoi cavaler, și Crucea ”Regina Maria” clasa II.
După Primul Război Mondial, avea să studieze din nou peste hotare, trimis cu bursă la Viena, la clinica celebrului profesor Wenkebach, fondatorul specialității Cardiologie în medicină.
Acesta este momentul de cotitură spre Cardiologie pentru Ion Enescu, el beneficiind și de experiența profesorului Rothberger, cu care a lucrat direct, în departamentul de explorări funcționale cardiologice.
Cu o temeinică pregătire științifică și profesională, pe care puțini din generația sa o aveau, doctorul Enescu s-a întors la Iași, oraș pustiit și sărăcit după Primul Război Mondial. În condiții grele, de lipsuri, într-un spital cu clinici ale căror spații și înzestrare se aflau la un nivel aproape rudimentar, fără laboratoare și instrumentar, doctorul Enescu începe o munca de apostolat, luptând de unul singur împotriva nepăsării guvernului de atunci, dezvăluind starea deplorabilă a Iașiului în general și îndeosebi a învățământului medical din acest oraș.
* ”Când profesorul Enescu clipea, însemna că e supărat. Iar când era maxim de supărat, își smulgea sprâncenele” – dr. Victor Tacu.
Cu mari eforturi, Ion Enescu reușește, în anii ce vin, să creeze un nou local de clinică, în care înființează și se dezvoltă o secție de Cardiologie. Aici aveau să fie pregătiți medici competenți în Interne și boli cardiovasculare și, tot aici, sub conducerea sa, ia naștere o școală de cardiologie, care a format valoroase cadre de specialitate.
Anul 1924 îi aduce numirea ca profesor titular la Catedra de Farmacologie a Facultății de Medicină a Universității din Iași și, mai pe urmă, profesor la Catedra de Terapeutică din Iași. În 1932, a devenit medic primar al Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iași, post pe care îl va ocupa până la încetarea activității. În acest spital a creat o clinică, profilată pe cardiologie. Astăzi clinica îi poartă numele.
Doctorul Enescu a avut un mare merit și în înființarea Societății Române de Cardiologie, la 13 august 1947. O perioadă, SRC a avut activitatea întreruptă, dar s-a reînființat în 1959, avându-l președinte pe prof. dr. Constantin C. Iliescu, de asemenea romașcan.
Prof. dr. Ion Enescu a fost cel care a introdus în România vectocardiografia instrumentală, un domeniu nou, pe care l-a abordat după 1945, publicând primele cercetări făcute în țară pe interpretarea vectorială a ECG. Concomitent cu electrocardiografia, a fost primul din țară care a utilizat și metodele invazive de explorare cardiovasculară, prin cateterism cardiac. A abordat aproape toate domeniile importante de diagnostic și tratament cardiovascular, inclusiv rolul apelor minerale carbogazoase asupra bolilor cardiovasculare. A scris chiar și un manual de balneologie.
”A avut deosebita capacitate de a ști să-și apropie colaboratorii, să-i formeze, să-i îndrume și să le insufle dragostea pentru muncă și profesie, formând o adevărată școală. Majoritatea discipolilor săi au ajuns, la rândul lor, profesori de medicină internă, în țară și în străinătate. Eminentele contribuții aduse de doctorul și profesorul Ion Enescu în domeniul dezvoltării științei medicale, alături de activitatea didactică și cea pe tărâm obștesc, probitatea științifică și profesională, demnitatea civică și umană, fără compromisuri politice sau morale, i-au adus un imens prestigiu, atât pe plan național, cât și internațional, fiind onorat cu numeroase distincții”, mai spune părintele Țuscanu.
Spitalul ”Sf. Spiridon” avea să-l aibă pe dr. Enescu și după pensionare, până în ultimul an de viață, 1972. Mormântul său se află în cimitirul Eternitatea, din Iași, și, deși nu a avut copii proprii, urmașii săi i-au continuat munca în Medicină, exact așa cum au fost învățați. Unul din ei a fost profesorul Victor Tacu, internist, unul dintre medicii cu har ai Iașului, care, în ultimul său interviu, acordat Oanei Buceag și consemnat de portalul de știri al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași pe 18 octombrie 2017, dezvăluia, în mici fragmente, ceea ce a însemnat Ion M. Enescu: ”Am lucrat cu profesorul Enescu 20 de ani și l-am cunoscut destul de bine. Această aură a profesorului venea de la faptul că era o ființă sobră. Vorbea rar, folosea cuvinte puține, nu divaga. Era de o sinceritate absolută, spunea ce avea de spus, atât cât trebuia. Se înconjura de un scut, pentru că era un om timid și el mi-a mărturisit că această timiditate l-a urmărit toată viața lui. Chiar și atunci, la acea vârstă, când intra în sala de curs,în fața studenților, era timid. Contactul cu cei din jur era dificil, pentru că nu puteai să-l abordezi cu ușurință, simțeai că omul acesta este inaccesibil. (…) Cu bolnavul, se purta cum eu n-am mai văzut în viața mea un medic. Am citit, dar nu am văzut. (…) Țin minte că eram tânăr asistent și s-a internat un bolnav care, din cauza unei afecțiuni valvulare, avea fenomene de preedem pulmonar. Eu am făcut tot ce am știut, dar starea bolnavului s-a agravat pe măsură ce eu insistam și, atunci, l-am rugat pe profesorul Enescu să mă ajute. Profesorul a venit în salon și l-a consultat pe bolnav, care era cianotic la față, speriat,agitat, palid. Îl vede, îl ascultă la inimă și la plămâni, își scoate stetoscopul, începe să-l bată pe umeri și-I spune cu blândețe:
– Liniștește-te, liniștește-te, liniștește-te. O să fie bine.
În zece minute, bolnavul și-a revenit. M-am dus apoi în cabinet:
– Domnule profesor, am făcut tot ce putea fi făcut. Ați venit dumneavoastră, l-ați mângâiat pe spate și bolnavul și-a revenit… Care e explicația?
– Bolnavul își vedea moartea în ochii dumitale!”.
Dan AILINCĂI
FOTO: news.umfiasi.ro
Parteneri
Mesagerul Bacău Subvenție de 15.000 de lei pentru baterii: Ministerul Mediului lansează în consultare ghidul de finanțare a sistemelor de stocare pentru prosumatori 
ZCH Baterii pentru panouri fotovoltaice, finanțate cu până la 15.000 de lei. Programul se adresează prosumatorilor 
NewsEdge Inteligența artificială începe să dezvăluie mișcările bursiere. Modelele explică până la 20% din variația acțiunilor 
BusinessEdge Necesarul de recapitalizare al firmelor a ajuns la 160,5 miliarde de lei. Datoriile comerciale depășesc finanțarea bancară 
