TRADIȚII Început magic de decembrie

Lumina Sfântului Duh și rugăciunile Sfântului Apostol Andrei să binecuvânteze pe toți cei care îi poartă numele și pe toți românii de pretutindeni de ziua lor!

La mulți ani, România!

După unele păreri, pe 30 noiembrie, am avea de-a face cu Anul Nou dacic. Astfel se poate explica această concentrare de sacralitate la sfârșit de noiembrie și început de decembrie.

În prima zi de decembrie, bătrânii strigau la părinții care știau puțină carte, să își pună copiii la învățătură, ca să devină mai deștepți. Apoi, între 3 și 6 decembrie, urmează Zilele Bubatului. Ocrotitorii vărsatului de vânt de iarnă – Sfântul Prooroc Sofronie, Sfânta Varvara și Sfântul Sava cel Sfințit – au câte o zi fiecare, în care sunt serbați și în care femeile făceau turte înflorate și le dădeau de pomană. Pe 6 decembrie, în Calendarul popular, e marcat Sfântul Nicolae, ”cel de-al doilea sfânt făcut de Dumnezeu”.

* Sântandrei sau Ziua când își vede lupul coada

Sfânta Evanghelie după Ioan menționează că Sfântul Apostol Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, care i-ar fi recomandat să-L urmeze pe Iisus. Conform aceleiași Evanghelii, Apostolul Andrei l-ar fi dus pe fratele său Simon Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia. De aici provine caracterizarea lui Andrei – ”cel dintâi chemat”. În enumerările Sfinților Apostoli, Andrei este menționat mereu între primii patru.

În Calendarul popular, Sfântul Apostol Andrei mai este numit și Andrei Pescarul, asta și pentru că, după cuvântul lui, niște oameni care se necăjeau cu pescuitul au tras cu voloacele și au prins pește mult.

Alte tradiții orale aminteau că ”pe Sfântu’ Andrei, l-o găsit o femeie pe o apă, unde a fost dat de mă-sa, într-o albiuță”.

Unele tradiții amuzante spuneau despre sărbătoarea de Andrei că se ține, pentru că, fiind un sfânt mincinos fără pereche, oamenii se temeau să nu-i smintească. Chiar pentru asta ziceau ei că e la 30 noiembrie, căci, de drept, ar fi la1 decembrie: ”Și s-au temut că ar fi fost mișelați de la începutul lunii și atunci ar fi mers cu înșelăciunea toată luna”.

Cei care urmăreau mersul timpului spuneau că, odată cu Sfântul Andrei, ziua crește cât bobul de mei. Cei mai mulți spuneau că Sfântul Andrei este început de iarnă. ”Ziceau unii că iarna vine după Sfântul Dumitru, da’ nu-i adevărat. Sfântul Andrei e cap de iarnă, că atunci coboară lupii din munte”, a consemnat etnologul E. Bernea.

Ultima zi din noiembrie era văzută de oamenii de altădată ca fiind ziua când ”lupii se formează în potăi de câte doisprezece și nu se despart decât în ziua de Bobotează”. Iar babele măreau frica, suspansul și respectul oamenilor pentru această zi, povestind că lupul, al cărui gât e țeapăn, în această zi capătă darul de a și-l îndoi. De aici, credința că, în această zi, ”își vede lupul coada”.

Se spunea despre cei care nu păstrează sărbătoarea Sfântului Andrei că ”e rău pentru boale și cine lucrează în ziua lui nu-l iartă Dumnezeu”.

* Dragoste și usturoi de Sântandrei

În seara de Sfântul Andrei, oamenii mâncau un fel de turtă înmuiată în usturoi. ”Se serba cu mâncări gătite în usturoi”, scria etnologul Th. Speranția. Și, pentru că Sfântul Andrei a fost pescar, de ziua lui se mănâncă pește.

Prin unele zone, femeile fierbeau grâu sau porumb în apă, amestecau cu nuci, cu zahăr sau cu miere și mâncau, după ce era împărțit pe la vecini. Altele făceau otrepele lui Hristos, un fel de iofca (paste în formă de pătrățele), cu formă de casă și îndulcite cu miere și zahăr.

Fetele își făceau de dragoste astfel: puneau usturoi și tărâțe într-o sită, iar acest amestec stătea pe masa din casă, până când fetele găteau, cu ceea ce adusese fiecare. După masă, luau căței de usturoi, îi legau cu ață roșie și, ieșind afară pe întuneric, legau parul gardului. Ungeau cu usturoiul și obiectele similare celor care au pierit sau s-au furat. Credința era că, în scurt timp, vor intra în posesia obiectelor furate sau pierdute, descoperind făptuitorul.

Vrăjitoarele ”făceau pe ursită”, dădeau cu bobii și luau mana de la vaci. Unele fermecătoare se dezbrăcau la piele, ducându-se la fântână în puterea nopții. Acolo, aruncau înăuntru tot felul de buruieni vrăjite, pentru a cădea în cursă persoana către care le îndrepta vrăjitoarea.

* Ce făceau bunicii de Sântandrei ca să le fie bine?

Sărbătoarea se ținea, zicând că e începutul iernii și să le meargă bine toată iarna. Se ținea pentru a fi iarna mai dulce și gerul mai slab. Se ținea să fie iarna plină de zăpadă, care aduce belșug. ”Sfântul Andrei ținându-l, vara are să fie mai blândă”, spuneau unii bătrâni.

”Sfântul Andrei se ținea pentru a trăi mulți ani”, spuneau unele babe vindecătoare.

Se ținea mai mult de meseriași, fiindcă Sfântul Andrei era patron al meseriilor.

Cei care erau mai pofticioși la mâncare îl țineau pe Sfântul Andrei, pentru că dezleagă la pește.

Cei care erau bolnavi știau că ”acela care-l ține, când bolnăvește, zace ușor; iară cine nu-l ține se bate ca peștele pe uscat”.

Agricultorii țineau sărbătoarea ca ajutătoare de noroc pentru semănături și pomi. De Sfântul Andrei, ziceau unii că se aruncă boabe de porumb pe coș.

De pomană, se fierbea și se împărțea grâu, ca să fie grâul plin de bob.

Unii serbau prin post negru, pentru împlinirea unei dorințe, cum ar fi căsătoria, însănătoșirea etc.

În această zi, vânătorii descântau puștile, ca să tragă vânatul la ele.

* Superstiții străvechi de Sântandrei

Cei credincioși știau că ziua Sfântului Andrei este o sărbătoare bisericească. Ea era ținută numai până la prânz. După prânz, se putea lucra.

Se ținea să nu vină iarna cu vifor.

Prin unele sate, se spunea că, dacă lucrează cineva astăzi, îi omoară dracul copiii. Ziua se serbează prin nelucrare, ca să nu strice lupii vitele și pentru ca oamenii care pornesc la drum în această zi să nu fie atacați de aceste animale.

”Acela care umblă cu pieptenele în ziua de Sfântul Andrei va fi mâncat de lup”, spuneau unii bătrâni. De aceea, mai cu seamă femeile, se fereau în această zi nu numai de a umbla cu pieptenele, dar nici a rosti cuvântul.

Nu se cosea, ”să nu strice gândacii recolta viitoare”.

Sfântul Andrei se ține pentru a fi feriți oamenii de amețeli. Oamenii bătrâni spuneau că aceia care n-au ținut aceste sărbători au căpătat dureri de cap și amețeli.

Se ținea ca să fii ferit de înec și pentru că e rău de ars cu apă fiartă sau că se pot arde în foc copiii.

Cine muncește nu e lăsat în pace de strigoi și are vise urâte.

* Superstiții de Zilele bubatului sau Zilele vărsatului

În perioada 4-6 decembrie, începe ciclul de sărbători trinitare consacrate vărsatului, una dintre bolile cele mai de temut în mediul țărănesc. Sfânta Varvara – una dintre puținele sfinte cu numeroase atribuții de protector – îi apăra atât pe copii, pe mamele lor, pe tinerele fete, dar și pe mineri.

Despre Varvara, se spunea că a fost o femeie bună, care s-a făcut sfântă după moarte. Era considerată zâna minerilor. Un miner, când moare, primul lucru pe care-l amintește urmașilor este cinstirea acestei sărbători. În ziua aceasta, nu intra nimeni în mină, era veselie mare. ”Varvarei îi plac petrecerile, glumele și cântecul”, povesteau minerii și țăranii de altădată.

Cititorii în stele ziceau că una din cele trei stele care stau lângă lună este Sfânta Varvara.

Împreună cu tovarășele sale, Sfânta Varvara păzește lumea de ”Antihârț, care caută s-o mănânce, pricinuind astfel întunecimile”, scria etnologul T. Pamfile. Aceste stele îi ajută Lunii să meargă pe cer.

Alte credințe susțineau că Sfânta Varvara e sora Sfântului Nicolae, în vreme ce, prin alte părți, se considera că Sfânta Varvara și Sfântul Sava sunt părinții Sfântului Nicolae.

Sfânta Varvara e ținută numai de femei, căci ele ziceau că e ziua lor, și se serba mai ales spre a-și feri copiii de bubat (vărsat). Nu se țesea și nu se cosea, pentru ca vărsatul să nu fie țepos ori des ca ițele.

De ziua Sfintei Varvara, nu se opăreau rufele, să nu se opărească vărsatul etc. Se lua o bucată de marmură, se punea la lumânare, plimbând-o deasupra lumânării până se înnegrea, de fumul de la lumânare. Cu această bucată de marmură înnegrită, se mâzgăleau copiii pe față, să nu se prindă bubele de ei.