Corneliu Dan Borcia - Cetățean de Onoare al municipiului Piatra Neamț

În plină perioadă de negare a tot ce a fost valoros în timp la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (pornită chiar din cadrul instituției), Consiliul Local Piatra Neamț a făcut un gest de reparație, prin votul general acordat pentru ca actorul Corneliu Dan Borcia să primescă, post-mortem, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Piatra Neamț.

Născut în 30 martie 1943 la Sibiu, Corneliu Dan Borcia a venit în 1967 la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București. Avea 24 de ani și privilegiul de a se forma ca actor în cea mai căutată școală dramaturgică a României, scena TT-ului devenind în timp, prin numele mari de actori și regizori care au trecut pe aici, cea mai râvnită de tinerii actori. Corneliu Dan Borcia a rămas la Piatra Neamț și la Teatrul Tineretului, care îi poartă amprenta nu doar din anii în care a fost directorul instituției și directorul Festivalului de Teatru, ci mai ales prin implicarea sa permanentă, ca om de teatru, ca talent dramaturgic complex și complet, ca inițiator al unei școli de teatru pentru amatori și al Teatrului Independent „Pi Buni”.

Cariera sa prodigioasă înscrie interpretări memorabile în peste 50 de roluri pe scena TT-ului și nu numai, în spectacole regizate de nume mari: “Tristan şi Isolda” de J. de Beer, regia Dinu Cernescu, “Noaptea încurcăturilor” de Oliver Goldsmith şi “Omul cel bun din Sâciuan” de Brecht, ambele în regia lui Andrei Şerban, “Woyzeck” de Buchner, regia Radu Penciulescu, “Harap Alb” după Ion Creangă, regia Zoe Anghel Stanca, “Peer Gynt” de Ibsen, regia Cătălina Buzoianu, “Inimă rece” de Eduard Covali, regia Sanda Manu, “Nevestele vesele din Windsor” de Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, “Trei surori” de Cehov, regia Emil Mandric, “O noapte furtunoasă”, “D’ale carnavalului” de Caragiale şi “Orfanul Zhao” de Ji Junxiang, regia Alexandru Dabija, “Proştii sub clar de lună” de T. Mazilu şi “Pescăruşul” de Cehov, regia Nicolae Scarlat, ”Troilus şi Cresida” de Shakespeare, regia Ştefan Iordănescu, “Antigona” de Sofocle, regia Mihai Mănuţiu, ”Santiago el Campeon” de Ştefan Caraman, regia Horaţiu Mihaiu, “Avarul” după Moliere, regia Cristi Juncu și multe altele, încheiată cu ultima sa apariție în spectacolul “Aniversarea” în regia lui Vlad Massaci, de la Teatrul “Nottara” din București. În anul 2000 a primit distincția ce i-a recunoscut valențele de cel mai bun manager, acordată de Consiliul Britanic la Gala UNITER.

Corneliu Dan Borcia a părăsit această lume în 17 august 2014, iar această ultimă distincție acordată de comunitatea pentru care actorul și omul s-a dedicat cu toate resursele sale este modul în care Piatra Neamț înțelege să-l onoreze.

(C.I.)

Pentru cititorii noștri, publicăm un fragment dintr-un text apărut imediat după dispariția Actorului:

Dane, ştiu c-ai să mă ierţi. M-ai iertat şi-n alte rânduri, că suflet mare ai avut să dai şi la alţii. N-am reuşit să ajung la înmormântare să te văd pentru ultima dată pe acest Pământ. Mi-a fost rău. Pur şi simplu nu mă vedeam în stare să stau lângă sicriul tău. (…)

Dane, drag mi-ai fost de când eram un puşti. Nu realizam eu atunci, ca să vezi, dar într-o fotografie aveai semiprofil de Peter O’Toole brunet. Ştiu că n-ai uitat cum ne aducea doamna învăţătoare Pricop la teatru, doar băiatul cel mare al regizorului tehnic Mişa Marinescu era în clasa noastră. Am crescut în teatru, cu fenomenul TT în cap, cu inima pentru teatru şi pentru voi, actorii dăruiţi, actorii nepereche care au mâncat pâine cu sânge pe scenă. Peste ani aveam să montăm împreună ceva nemaivăzut: cea mai „dezaxată” axă de bridge din Piatra Neamţ. Un actor celebru şi un student cu douăzeci de ani mai tânăr. Aşa s-a potrivit, aşa s-a născut dintr-o boemie greu de priceput azi. Atunci m-ai îndrăgit cu totul şi tare mândru mai eram. Ţin minte perfect cum puneai apartamentul şi inima la bătaie, cum jucam la câte mese încăpeau şi uitam de comunism, de Ceauşescu. La tine acasă, ca într-o respirare, preţ de câteva ceasuri visam, eram liberi şi creativi. Nu ne păsa decât de înfruntarea minţilor. Rangurile, funcţiile şi alte cele păleau în faţa respectului pentru o minte aşezată.

Dane, acuma dacă tot ai plecat prea repede dintre noi şi te-ai eliberat de chinurile pământeşti, te rog să le transmiţi prietenilor noştri mai vechi din Rai că se cuvine să facă o recepţie în cinstea sosirii tale. Că şi tu făceai pentru ei pe Pământ, să fie primit cât s-au bucurat, cât au consumat. (Viorel COSMA)